provocare sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 90 / Pl: ~cări / E: provoca] 1 Incitare a cuiva printr-un act de sfidare, printr-un gest șocant etc. Si: ațâțare (4), instigare, întărâtare, (rar) provocație (1). 2 (Jur; spc) Aducere a cuiva într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni Si: (rar) provocație (2). 3 Chemare la luptă, la o întrecere, la o competiție etc. Si: provocație (3). 4 Cauzare (2). 5 Somare. 6 (Ccr; rar) Somație scrisă Si: (rar) provocație (6). 7 (Spc) Producere intenționată a unui eveniment, proces sau fenomen Si: stârnire, (rar) provocație (7). 8 (Înv; Trs) Referire.

PROVOCARE, provocări, s. f. Acțiunea de a provoca. 1. Întărîtare, ațîțare, instigare la acțiuni nesocotite sau necinstite. Bărbatul tînăr și cu profil tăios... o privi cu un fel de provocare. C. PETRESCU, A. 323. 2. Producere artificială a unei boli (folosită uneori în medicină, ca mijloc terapeutic împotriva altei boli). Provocarea unui acces de malarie. 3. Chemare la o întrecere, la o luptă, la o discuție. Le trimise a doua zi o provocare la duel. CAMIL PETRESCU, O. II 349.

PROVOCARE s.f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; (spec.) ațîțare, instigare. [< provoca].

PROVOCARE s. f. 1. acțiunea de a provoca. 2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3. producere artificială a unei boli, a unui avort. (< provoca)

provoca [At: CUCIURAN, D. 93/18 / Pzi: provoc / E: fr provoquer, lat provocare] 1 vt (C. i. oameni) A incita pe cineva printr-un act de sfidare, printr-un gest șocant etc. Si: a ațâța (4), a instiga, a întărâta. 2 vt (Jur; spc) A aduce pe cineva (prin acte de violență, lezarea demnității sau alte acte ilicite) într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3 vt (Înv) A soma să facă un anumit lucru. 4 vt A chema la luptă, la o întrecere, la o competiție etc. Si: (înv) a provocarisi. 5 vt A avea drept urmare Si: a cauza (2), (înv) a pricini, a pricinui, (rar) a prileji, a produce. 6 vt (Spc) A produce intenționat un eveniment, un proces, un fenomen Si: a stârni. 7 vr (Trs; Buc; înv) A se referi. corectat(ă)

PROVOCA, provoc, vb. I. Tranz. 1. A ațîța, a întărîta, a excita. (Glumeț) Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vîrf de trestie, Ca să ție-o cuvîntare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Și din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. TOPÎRCEANU, P. 35. ♦ A împinge pe cineva la acte reprobabile; a instiga. A provoca la ceartă. 2. A avea ca urmare; a determina, a cauza, a prilejui. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. ◊ Expr. A provoca mila cuiva v. milă¹ (1). ♦ A produce intenționat un eveniment, o întîmplare; a stîrni. A provocat scandal. 3. A chema, a invita (pe cineva) la o întrecere, la un joc. ◊ Expr. A provoca la duel = a chema pe cineva să se bată în duel. Octave provoacă la duel pe amicul său și-l rănește în luptă. GHEREA, ST. CR. II 327. ◊ (În contexte figurate) Trebuia să ne cunoaștem și să-l provoc la un înverșunat duel dialectic și științific. GALACTION, O. I 230.

PROVOCA vb. I. tr. 1. A întărîta, a ațîța. ♦ A împinge (pe cineva) în acțiuni nesocotite sau necinstite; a instiga. 2. A cauza, a determina. ♦ A produce ceva cu intenție; a stîrni. 3. A chema la luptă, la o întrecere, la o discuție etc. [P.i. provoc, 3,6 -oacă. / < fr. provoquer, it., lat. provocare].

PROVOCA vb. tr. 1. a îndemna, a stimula printr-un act de sfidare; a ațâța, a instiga. 2. a cauza, a determina. 3. a chema la luptă, la o întrecere etc. (< fr. provoquer, lat. provocare)

A PROVOCA provoc tranz. 1) (ființe) A aduce (în mod intenționat) într-o stare de iritare, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a ațâța; a stârni; a incita; a instiga; a porni; a întărâta. 2) (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a pricinui; a cauza; a produce. 3) (persoane) A excita prin comportare, atitudine etc. Aceasta femeie provoacă mulți bărbați. ~ la duel. /<fr. provoquer, lat. provocare

provocà v. 1. a împinge ațâțând: a provoca la revoltă; 2. a cauza: a provoca vărsături; 3. a desfide: a provoca la duel.

*provóc, a -á v. tr. (lat. próvoco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem, ațîț. excit: a provoca la revoltă. Sfidez, chem la duel: Francisc I l-a provocat pe Carol Chintu. Mă port agresiv așa în cît adversaru să ĭasă la luptă. Ațîț la pofte. Cauzez, produc: o vorbă care provoacă rîsu, opĭu provoacă somnu.

*provocațiúne f. (lat. provocátio, -óbis. V. vocațiune). Acțiunea de a provoca. Act pin care provocĭ (saŭ hîrtie care ar conținea cuvinte provocatoare): a răspunde uneĭ provocațiunĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

provocare s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

provocare s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

provocare s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

provoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. provoc, 2 sg. provoci, 3 provoacă; conj. prez. 1 sg. să provoc, 3 să provoace; imper. 2 sg. afirm. provoacă

provoca (a ~) vb., ind. prez. 3 provoacă

provoca vb., ind. prez. 1 sg. provoc, 3 sg. și pl. provoacă

provoca (ind. prez. 3 sg. și pl. provoacă)

provoc, -voacă 3.

PROVOCARE s. v. raportare, referință, referire.

PROVOCARE s. 1. v. instigare. 2. v. asmuțire. 3. sfidare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la luptă.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stârnire. (~ unei stări de...) 6. cauzare, declanșare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.)

PROVOCARE s. 1. ațîțare, incitare, instigare, instigație, întărîtare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.) 2. asmuțire, ațîțare, întărîtare, stîrnire, (pop.) zădărîre. (~ cîinilor.) 3. sfidare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la luptă.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stîrnire. (~ unei stări de...) 6. cauzare, declanșare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.)

provocare s. v. RAPORTARE. REFERINȚĂ. REFERIRE.

PROVOCA vb. v. raporta, referi.

PROVOCA vb. 1. v. instiga. 2. v. asmuți. 3. a chema, a invita, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la luptă.) 4. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 5. a cauza, a pricinui, a produce, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva o supărare.) 6. v. aduce. 7. v. stârni. 8. a isca, a naște, a produce, a ridica, a stârni. (Expoziția a ~ multe discuții.) 9. v. produce. 10. a (se) face, a (se) produce, a (se) stârni. (Vestea a ~ vâlvă.) 11. a lăsa, a produce. (I-a ~ o vie impresie.)

provoca vb. v. RAPORTA. REFERI.

PROVOCA vb. 1. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a întărîta, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 2. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a întărîta, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (A ~ cîinii.) 3. a chema, a invita, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la luptă.) 4. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a stîrni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 5. a cauza, a pricinui, a produce, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva o supărare.) 6. a aduce, a cauza, a pricinui, a produce. (A ~ mari daune întreprinderii.) 7. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 8. a isca, a naște, a produce, a ridica, a stîrni. (Expoziția a ~ multe discuții.) 9. a deștepta, a produce, a solicita, a stîrni, a suscita, a trezi. (Cartea ~ un mare interes.) 10. a (se) face, a (se) produce, a (se) stîrni. (Vestea a ~ vîlvă.) 11. a lăsa, a produce. (I-a ~ o vie impresie.)

PROVOCARE. Subst. Provocare, provocație (rar), instigare, instigație, incitare (livr.), incitație (livr.), ațîțare, întărîtare, zgîndărire (fig.), asmuțire, asmuțare (pop.), zădărîre, stîrnire, montare (fig.). Provocator, instigator, incitator (livr.), răzvrătitor (rar), ațîțător. Adj. Provocator, instigator, incitator (livr.), răzvrătitor (rar), ațîțător. Instigat, incitat (livr.), ațîțat, întărîtat, asmuțit, sumuțat (pop.), zâdărît. Vb. A provoca, a instiga, a incita (livr.), a agita (fig.), a ațîța, a întărîta, a zgîndări (fig.), a asmuți. a sumuța (pop.), a zădărî, a stîrni, a monta (fig.). V. amenințare, intrigă, răzvrătire.

provocare, provocări s. f. (bun.) situație dificilă, dar incitantă, care pune la încercare calitățile, priceperea, îndemânarea cuiva.