propozit² sn [At: CANTEMIR, HR. 153 / S și: ~osit / Pl: ? / E: lat propositum] (Înv) 1 Plan. 2 Subiect de discuție.

propozit¹ sm vz prepozit

prepozit sm [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 242^v/5 / S și: ~pos~ / V: (înv) prop~ / Pl: ~iți / E: lat praepositus, ger Präpositus] 1 (Înv) Căpetenie. 2 (În ierarhia bisericii catolice) Cleric de rang înalt, care îndeplinește o funcție administrativă importantă. 3 (Înv) Reprezentant al puterii, cu funcție temporară în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul roman. 4 (Înv) Mare maestru al palatului în Imperiul bizantin.

probozi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74^r/22 / V: (înv) pobrăzi, pobrozi, ~băzi, ~brăzi, (css) pobrăzui, (reg) propozi / Pzi: ~zesc / E: slv прообразити, прѣобразити (сѧ)] 1-2 vt (Îvp) A mustra¹ (aspru) Si: a probrăzui (1-2). 3 vt (Îvp) A face de rușine Si: a probrăzui (3). 4 vr (Trs; Buc) A se întrista. 5 vr (Trs; Buc) A se rușina (1). 6 vr (Mol; Trs; d. frunze, iarbă, vegetație etc.) A începe să se ofilească.

probrăzi v vz probozi

propozi v vz probozi

PREPOZIT, prepoziți, s. m. (În ierarhia bisericii catolice) Preot de rang înalt, care îndeplinește o funcție administrativă importantă. Acestea se petrecură înainte de sosirea lui. Dimitrie Napradi, prepozitul Aradului. BĂLCESCU, O. II 143.

PROBOZI, probozesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A mustra, a dojeni, a certa. Un meșter curelor, bătrîn cu barba albă, probozea, ridicînd o mînă spre cer, pe un flăcăuaș care asculta rușinat. SADOVEANU, O. I 507. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat... deși cîteodată erau bănuiele... și mă probozea. CREANGĂ, P. 4. Sînt acum ostenit de a mă videa probozit pentru lucruri nevinovate. KOGĂLNICEANU, S. 105. ♦ Refl. (Rar) A se lua la ceartă cu cineva, a se certa. Nu se probozea cu oamenii. STĂNOIU, C. I. 52.

PREPOZIT s.m. (Ist.) 1. Reprezentant al puterii superioare, așezat temporar în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul roman. ♦ Mare maestru al palatului în Imperiul bizantin. 2. Ecleziast care conduce o prepozitură. 3. Șef, superior, conducător. [Cf. fr. préposite, it. preposito, lat. praepositus].

PREPOZIT s. m. 1. reprezentant al puterii superioare, temporar în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul Roman. ◊ mare maestru al palatului în Imperiul Bizantin. 2. cleric catolic de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă. (< lat. praepositus, germ. Präpositus)

PREPOZIT ~ți m. (în biserica catolică) Preot cu atribuții administrative importante. /<lat. praepositus

A PROBOZI ~esc tranz. înv. pop. (persoane) A trata cu observații moralizatoare; a dojeni; a mustra; a moraliza. /<sl. proobraziti

prepozit m. 1. căpetenie, mai marele: prepozitul Ardealului BĂLC.; 2. cel pus în fruntea unei biserici catolice.

probozì v. Mold. a ocărî, a înfrunta: mă probozia bărbatul CR. [Slav. POOBRAZĬNŬ, ce ține de obraz; pentru sensul figurat, cf. sinonimul înfruntà].

*prepózit m. (lat. prae-pósitus, d. prae, înainte, și pósitus, pus; it. prevosto, fr. prévôt. V. pun, de- și im-pozit). Maĭ mare, stariț, șef, prezident, guvernator.

probozésc v. tr. (vsl. *po- saŭ pro-obrazati, d. obrazŭ, obraz, față). Est. Rar. Înfrunt, mustru, fac observațiune. – Vechĭ pobrăzesc, -ăzuĭesc, pobrozesc, probăzesc și (Barac) împrobozesc.

prepozit s. m., pl. prepoziți

probozi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, 3 sg. probozește, imperf. 1 probozeam; conj. prez. 1 sg. să probozesc, 3 să probozească

prepozit s. m., pl. prepoziți

probozi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, imperf. 3 sg. probozea; conj. prez. 3 să probozească

prepozit s. m., pl. prepoziți

probozi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, imperf. 3 sg. probozea; conj. prez. 3 sg. și pl. probozească

prepozit (prepoziți), s. m. – Superior, șef. Lat. praepositus (sec. XIX).

probozi (probozesc, probozit), vb. – A certa, a mustra, a dojeni. Var. (îm)probozi, pobrozi, probăzi, pobrăzi. Sl., cf. sb. preobrazati „a reforma, a transforma”; după Tiktin din sl. poobrazati „a reprezenta”. În Mod., rar. – Der. probozeală, s. f. (mustrare, dojană); probăzitură, s. f. (insultă).

probozi, probozesc v. t. (înv., reg.) a mustra, a dojeni, a certa (pe cineva); a face de rușine / de ocară (pe cineva)

PROPOZIT s. v. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect, socoteală.

propozit s. v. CALCUL. GÎND. IDEE. INTENȚIE. PLAN. PROIECT. SOCOTEALĂ.

PREPOZIT s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.

PROBOZI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, îngălbeni, moraliza, mustra, ofili, păli, trece, usca, veșteji.

prepozit s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.

probozi vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. ÎNGĂLBENI. MORALIZA. MUSTRA. OFILI. PĂLI. TRECE. USCA. VEȘTEJI.

PROBOZI vb. (Mold., Trans. SE) A mustra (aspru). A: Și după ce îl probozi cu certarea, îl închisă într-o temniță. VP, 68^v. Nu înceta a mă probozi cu fel de fel de sudălmi, săracul de mine. H 1778, 10^r. Au începută mă probozi. H 1779¹, 154^r; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.); NECULCE; H 1779¹, 157^r. C: cf. TI (gl.). Variante: probrăzi (DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. prĕobraziti. Vezi și probozeală. Cf. p r e o b r ă z i, t o i, v r e v i.

PROBRĂZI vb. v. probozi.

probozi, probozesc, vb. IV 1. (înv., reg. și fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rușine; a ocărî. 2. (refl.; despre frunze, iarbă, vegetație) a începe să se ofilească, să se veștejească, să se îngălbenească. 3. (refl.) a se întrista; a se rușina.

prepózit, prepoziți, s.m. Cleric de rang înalt, care îndeplinește o funcție administrativă: „…în calitate de inspector suprem al școlilor greco-catolice românești din cadrul diecezei de Gherla a fost numit prepozitul Macedon Pop” (Amicul Școalei, nr. 1, Sibiu, ian. 1860). – Din lat. praepositus „cap; șef” (sec. XIX) (DEX, DER).

probozi, probozesc, v.t. (reg.) A mustra, a dojeni, a certa: „De Probojenii (Schimbarea la față), în zua aceie nu-i voie să te proboza nimeni, că-i si tot probozât. Amu se probozé țarina, începe să se uște frunza de fag și prinde a gălbini” (Memoria, 2004-bis: 1.200). – Din vsl. proobraziti „ce ține de obraz” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).