probozi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74^r/22 / V: (înv) pobrăzi, pobrozi, ~băzi, ~brăzi, (css) pobrăzui, (reg) propozi / Pzi: ~zesc / E: slv прообразити, прѣобразити (сѧ)] 1-2 vt (Îvp) A mustra¹ (aspru) Si: a probrăzui (1-2). 3 vt (Îvp) A face de rușine Si: a probrăzui (3). 4 vr (Trs; Buc) A se întrista. 5 vr (Trs; Buc) A se rușina (1). 6 vr (Mol; Trs; d. frunze, iarbă, vegetație etc.) A începe să se ofilească.

probrăzi v vz probozi

propozi v vz probozi

PROBOZI, probozesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A mustra, a dojeni, a certa. Un meșter curelor, bătrîn cu barba albă, probozea, ridicînd o mînă spre cer, pe un flăcăuaș care asculta rușinat. SADOVEANU, O. I 507. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat... deși cîteodată erau bănuiele... și mă probozea. CREANGĂ, P. 4. Sînt acum ostenit de a mă videa probozit pentru lucruri nevinovate. KOGĂLNICEANU, S. 105. ♦ Refl. (Rar) A se lua la ceartă cu cineva, a se certa. Nu se probozea cu oamenii. STĂNOIU, C. I. 52.

A PROBOZI ~esc tranz. înv. pop. (persoane) A trata cu observații moralizatoare; a dojeni; a mustra; a moraliza. /<sl. proobraziti

probozì v. Mold. a ocărî, a înfrunta: mă probozia bărbatul CR. [Slav. POOBRAZĬNŬ, ce ține de obraz; pentru sensul figurat, cf. sinonimul înfruntà].

probozésc v. tr. (vsl. *po- saŭ pro-obrazati, d. obrazŭ, obraz, față). Est. Rar. Înfrunt, mustru, fac observațiune. – Vechĭ pobrăzesc, -ăzuĭesc, pobrozesc, probăzesc și (Barac) împrobozesc.

probozi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, imperf. 3 sg. probozea; conj. prez. 3 să probozească

probozi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, imperf. 3 sg. probozea; conj. prez. 3 sg. și pl. probozească

probozi (probozesc, probozit), vb. – A certa, a mustra, a dojeni. Var. (îm)probozi, pobrozi, probăzi, pobrăzi. Sl., cf. sb. preobrazati „a reforma, a transforma”; după Tiktin din sl. poobrazati „a reprezenta”. În Mod., rar. – Der. probozeală, s. f. (mustrare, dojană); probăzitură, s. f. (insultă).

probozi, probozesc v. t. (înv., reg.) a mustra, a dojeni, a certa (pe cineva); a face de rușine / de ocară (pe cineva)

PROBOZI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, îngălbeni, moraliza, mustra, ofili, păli, trece, usca, veșteji.

probozi vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. ÎNGĂLBENI. MORALIZA. MUSTRA. OFILI. PĂLI. TRECE. USCA. VEȘTEJI.

PROBOZI vb. (Mold., Trans. SE) A mustra (aspru). A: Și după ce îl probozi cu certarea, îl închisă într-o temniță. VP, 68^v. Nu înceta a mă probozi cu fel de fel de sudălmi, săracul de mine. H 1778, 10^r. Au începută mă probozi. H 1779¹, 154^r; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.); NECULCE; H 1779¹, 157^r. C: cf. TI (gl.). Variante: probrăzi (DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. prĕobraziti. Vezi și probozeală. Cf. p r e o b r ă z i, t o i, v r e v i.

probozi, probozesc, vb. IV 1. (înv., reg. și fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rușine; a ocărî. 2. (refl.; despre frunze, iarbă, vegetație) a începe să se ofilească, să se veștejească, să se îngălbenească. 3. (refl.) a se întrista; a se rușina.