prohiba v vz prohibi

POFIDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba.

PROHIBI, prohibesc, vb. IV. Tranz. A interzice. ♦ Spec. A opri producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri printr-o lege sau printr-o măsură de ordin administrativ. – Din fr. prohiber, lat. prohibere.

pocibă sf vz pofidă

pofibă sf vz pofidă

pofidă sf [At: VĂCĂRESCU, P. 5/9 / V: (îrg) pohibă, (înv) ~ibă, ~hidă, (reg) pocibă, prohibă, prohită / Pl: ~de / E: ns cf pn pochyba] 1 (Pop) Ciudă. 2 (Pop) Contrarietate. 3 (Îlpp) În ~da cuiva (sau a ceva) Cu intenția de a se supăra pe cineva. 4 (Îal) Înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. 5 (Îal) Nesocotind dorința cuiva sau o împrejurare dată. 6 (Îal) Cu toate că... 7 (Rar) Dispreț. 8 (Rar) Ironie. 9 (Rar) Batjocură. 10 (Îlv) A lua (pe cineva sau ceva) în ~ A ironiza. 11 (Îal) A batjocori. 12 (Îrg) Pretext.

pohibă sf vz pofidă

pohidă sf vz pofidă

prohibă sf vz pofidă

prohibe v vz prohibi

prohibi vt [At: NEGULICI / V: (înv) proibi, (cscj) ~ba, ~ibe, proiba / Pzi: ~besc / E: fr prohiber, ger prohibieren] (C. i. producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) A interzice printr-o măsură de ordin administrativ sau prin lege.

prohită sf vz pofidă

proiba v vz prohibi

proibi v vz prohibi

POFIDĂ, pofide, s. f. Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba.

PROHIBI, prohibesc, vb. IV. Tranz. A opri, a interzice (producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) printr-o lege sau printr-o măsură de ordin administrativ. – Din fr. prohiber, lat. probibere.

POFIDĂ, (rar) pofide, s. f. Ciudă, necaz; dispreț, ironie. (Cațavencu:) Stimabile domn... un om politic... (Tipătescu, cu pofidă:) Adică d-ta. CARAGIALE, O. I ◊ Loc. prep. În pofida... = cu intenția de a sfida, de a înfrunta o împotrivire, în ciuda..., în necazul... El se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui. ISPIRESCU, L. 229. Și laptele că-mi vărsa Tot sub umbra nucilor în calea voinicilor, în pofida fetelor. În ciuda nevestelor. TEODORESCU, P. P. 206.

PROHIBI, prohibesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A opri, a interzice ceva (mai ales vînzarea, exportul sau importul unor mărfuri) prin lege sau printr-o măsură de ordin administrativ. Acolo alcoolul e prohibit în zi de sărbătoare. RALEA, O. 145.

PROHIBI vb. IV. tr. A interzice, a opri vînzarea, importul sau exportul unor mărfuri. [< fr. prohiber, cf. lat. prohibere].

PROHIBI vb. tr. a interzice (vânzarea, importul sau exportul unor mărfuri). (< fr. prohiber, lat. prohibere)

prohibi vb. IV A interzice ◊ „Nu mi-aș îngădui să vă prohib venirea la Televiziune.” R.l. 4 XII 93 p. 3 (din fr. prohiber; DN3)

POFIDĂ f. Pornire (răutăcioasă) ascunsă; ciudă; necaz. ◊ În ~a cuiva (sau a ceva) cu intenția de a provoca supărare cuiva (sau de a sfida ceva). /cf. pol. pochyba

A PROHIBI ~esc tranz. (producerea, vânzarea, importul sau exportul unor mărfuri) A interzice în mod oficial. /<fr. prohiber, lat. prohibere

pofidă f. în locuțiunea în pofida cuiva, în ciuda sau necazul lui, sub pretext: vorbele aruncate în pofida lui ISP. în pofida căpșunilor mănâncă frunzele PANN. [Origină necunoscută].

prohibì v. a opri, a interzice.

pofídă, V. prohită.

pohídă, V. prohită.

*prohibésc (it. proibire, lat. prohibére, a interzice, d. habére, a avea. V. am, exhib) și prohibéz v. tr. (fr. prohiber). Opresc, interzic, maĭ ales vorbind de mărfurĭ de a intra, de a ĭeși orĭ de a vinde. – Și proi-. V. autorizez, permit.

prohítă (Mold. Vechĭ), pohídă (Mold. sud) și pofídă (Munt.) f., pl. inuzitat te, de și zĭ (d. prohitesc. P. pofidă, cp. cu patrahír, -fir). A lua în prohită, a lua în rîs; în pohida (pofida) cuĭva, în deriziune, ca să-l ĭeĭ în rîs: anecdote în pohida Jidanilor. În pohida fragilor, mănîncĭ frunzele, în lipsă de ceva maĭ bun, te mulțămeștĭ și cu ceva maĭ prost.

pofida (în ~) loc. prep.

pofidă (pop.) s. f., g.-d. art. pofidei; pl. pofide

prohibi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. prohibesc, 3 sg. prohibește, imperf. 1 prohibeam; conj. prez. 1 sg. să prohibesc, 3 să prohibească

în pofida loc. prep.

*pofida (în ~) loc. prep.

!pofidă (pop.) s. f., g.-d. art. pofidei; pl. pofide

prohibi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. prohibește, imperf. 3 sg. prohibea; conj. prez. 3 să prohibească

în pofida loc. prep.

pofidă s. f., pl. pofide

prohibi vb., ind. prez. 1 sg. prohibesc, 3 sg. prohibește, imperf. 3 sg. prohibea; conj. prez. 3 sg. și pl. prohibească

prohibesc, -beam 1 imp.

pofidă (pofide), s. f. – Ciudă. – Var. Mold. pohidă, prohită. Origine nesigură. După Cihac, II, 238, din pol. pochyba „greșeală”, cf. sb. himba „vicleșug”. Relația cu hîtru (Scriban) nu este convingătoare. – Der. împrohita, vb. (a disprețui), Mold., înv.

prohibi Verbul acesta e explicat de CADE și DLRM prin fr. prohiber, în timp ce Scriban pornește de la it. proibire. Atmosfera semantică nu justifică deloc un punct de plecare italian (și de unde a apărut hi). Dar,în ultimele două secole, verbele latine de conjugarea a doua și a treia, împrumutate și „regularizate” în românește, au trecut la conjugarea întîi (diviza, poseda, preceda, repeta etc.). Așa s-a întîmplat și cu exhiba și inhiba. De ce, din aceeași rădăcină, avem pe prohibi oarecum izolat ca verb de conjugarea a patra? Mai răspîndite în cazul tuturor celor trei verbe formate de la lat. habere au fost și sînt substantivele abstracte: exhibiție, inhibiție, prohibiție și de asemenea adjectivul prohibitiv. De aceea sînt convins că în românește prohibi nu este împrumutat, ci refăcut din prohibiție, după modelul învesti/investiție, eventual din prohibitiv. Dar de ce avem exhiba, inhiba și nu, după același model, *exhibi, *inhibi? A exhiba este un cuvînt livresc, puțin folosit, în timp ce exhibiție, fie și rău pronunțat (eschibiție), este curent în toate stilurile. Dar între ele este o serioasă diferență de înțeles lexical: a exhiba înseamnă „a prezenta (un act etc.)”, pe cînd exhibiție e echivalent cu jonglerie, scamatorie (luate în sens depreciativ). A inhiba și inhibiție nu circulă decît în stilul științific. De aceea cred că toate aceste patru cuvinte au fost împrumutate, fiecare în parte, din franțuzește. Prohibiție, prohibitiv și prohibi, dimpotrivă, sînt cunoscute în cercuri mai largi, sensul rădăcinii fiind același la toate trei. Mi se pare lucru ușor de demonstrat că substantivul a apărut în românește înaintea verbului. S-a putut spune că un lucru este oprit sau interzis, dar oprire și chiar interzicere nu exprima destul de clar ideea pentru care a fost împrumutat termenul prohibiție. După ce acesta s-a răspîndit, a devenit normal să se folosească alături și un verb din aceeași familie.

POFIDĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, motiv, necaz, ocazie, pică, pizmă, pornire, pretext, pricină, ranchiună.

PROHIBI vb. a interzice, a opri, (înv.) a popri. (A ~ vânzarea băuturilor alcoolice.)

pofidă s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. MOTIV. NECAZ. OCAZIE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. PRETEXT. PRICINĂ. RANCHIUNĂ.

PROHIBI vb. a interzice, a opri, (înv.) a popri. (A ~ vînzarea băuturilor alcoolice.)

Invita Minerva (lat. „În pofida Minervei”) – Expresia e a lui Horațiu și se află în Ars poetica (v. 385). Minerva fiind la romani zeița înțelepciunii și a meșteșugurilor, Horațiu a creat această expresie pentru a vorbi de cei care, în pofida Minervei, adică sfidînd înțelepciunea, bunul simț și arta, se încăpățînează, cu toată nepriceperea lor, să practice totuși un anumit meșteșug, în speță: să scrie, să compună. Deci Invita Minerva poate servi minunat în redacții; în răspunsurile de la „Poșta redacției” aceste două cuvinte horațiene ar face o serioasă economie de spațiu. LIT.

PROHITĂ s.f. (Mold.) Batjocură. Sînt a mulți de prohită. DOSOFTEI, PS 230. ◊ Loc. vb. A lua în prohită = a batjocori. Pizmașii mă iau în prohită. DOSOFTEI, PS 141. Etimologie necunoscută. Cf. pol. pochyba. Vezi și prohiti. Cf. b ă s ă u (2), m a s c a r a (2), m î n i e c i e; m ă d ă r i (1), p r o h i t i.