POFIDĂ, (rar) pofide, s. f. Ciudă, necaz; dispreț, ironie. (Cațavencu:) Stimabile domn... un om politic... (Tipătescu, cu pofidă:) Adică d-ta. CARAGIALE, O. I ◊ Loc. prep. În pofida... = cu intenția de a sfida, de a înfrunta o împotrivire, în ciuda..., în necazul... El se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui. ISPIRESCU, L. 229. Și laptele că-mi vărsa Tot sub umbra nucilor în calea voinicilor, în pofida fetelor. În ciuda nevestelor. TEODORESCU, P. P. 206.