prepus¹ sn [At: CORESI, EV. 549 / V: (reg) prip~ / Pl: ~uri / E: prepune] 1 (Îvp) Presupunere. 2 (Îvp) Suspiciune. 3 (Îvp) Îndoială. 4 (Reg; ccr) Bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi folosite la construirea unei case noi.

prepus³ [At: ȘINCAI, HR. III, 76/21 / Pl: ~uși, ~e / E: prepune] 1 a Care este pus înainte Si: adăugat. 2 a (Înv) Pus mai mare peste... 3 a (Îvp) Presupus². 4 a (Îvp) Care ascunde intenții răuvoitoare Si: bănuit, suspectat. 5 a (Reg; d. păr¹) Care a fost adăugat în locul celui natural Si: fals. 6 sm (Jur) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane.

prepus² sn vz prepuț

PREPUS³, -Ă, prepuși, -se, adj. (Rar) Presupus, bănuit; suspectat. Mi-ar place să străbat... vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.

PREPUS², prepusuri, s. n. (Azi popular, mai ales în Mold.) Bănuială, presupunere, suspiciune, neîncredere. Prepusuri și gînduri grozave îi năvăliră în minte. SADOVEANU, O. III 614. Și-acel zgomot dase cînelui prepus. COȘBUC, P. I 251. Ei, nu mă pot liniști și pace... Îmi vîjîie fel de fel de prepusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Mai am și alte prepusuri, am continuat eu. SADOVEANU, E. 42. Neamuș are prepusuri... îmi face scene. ALECSANDRI, T. 1405. Scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158.

PREPUS¹, prepuși, s. m. (Rar) Persoană pusă să reprezinte pe cineva, să înlocuiască pe cineva; reprezentant, înlocuitor, suplinitor. Barbu Căuș e numai un prepus al avocatului. STANCU, D. 263. La stăreție se făcea repetiție generală în vederea anchetei, regizor fiind însuși părintele stareț, iar actori – prepușii săi în felurite ascultări administrative și gospodărești. STĂNOIU, C. I. 77.

PREPUS¹ ~să (~și, ~se) Care este pus înainte. /v. a prepune

PREPUS² ~și m. jur. Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție sub controlul sau directivele altei persoane. /v. a prepune

prepus n. bănueală.

prepús, -ă adj. (d. prepus). Adăugat, fals (fr. postiche): multe femeĭ aŭ păr prepus în peptănătură. Subst. Pus în loc, substituit, reprezentant: a cumpăra o casă pintr’un prepus al tăŭ. S. n., pl. urĭ. Bănuĭală, presupunere: am prepus că el a furat, am prepus pe el, am intrat la prepus că el a furat. Vechĭ. Îndoĭală, dubiŭ: făr’de prepus. – Și pri- (Dos.).

prepuciu sn vz prepuț

prepune v [At: CORESI, EV. 60 / V: (îrg) prip~ / Pzi: prepun, prepui / E: ml praeponere] 1 vt (Înv) A așeza înainte. 2 vt (Îvr) A așeza în loc Si: a înlocui. 3 vt (Reg) A adăuga. 4 vt (Reg; fig) A întreba. 5 vt (Îvr; c. i. opere scrise, texte etc.) A traduce. 6 vt (Îvr) A copia un text. 7 vt (Îrg) A presupune. 8 vt (Îrg; pex) A bănui. 9 vr (Înv) A nu avea încredere în cineva sau ceva Si: a se îndoi. 10 (Îrg) A prevesti¹. 11 vt (Îrg) A însărcina pe cineva cu o anumită funcție. 12 vt (Îrg; c. i. oameni) A cunoaște de mai înainte. 13 vr (Îvr) A se lăsa antrenat la ceva. 14 vt (Reg; c. i. cereale) A semăna a doua oară.

prepuț sn [At: S. BĂRB. 2/22 / V: ~iu, (înv) ~uciu, ~us, ~ie sf / Pl: ~uri / E: lat praeputium, fr prépuce] (Atm) Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului.

prepuție sf vz prepuț

prepuțiu sn vz prepuț

pripune v vz prepune

pripus sn vz prepus¹

PREPUNE¹, prepun, vb. III. Tranz. (Azi popular, mai ales în Mold.) A-și închipui pe cineva ca autor al unei fapte, a presupune (că este cineva sau ceva), a avea o bănuială, a bănui. Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. ♦ A prevesti. Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. – Formă gramaticală: part. prepus.

PREPUNE², prepun, vb. III. Tranz. (Învechit) A însărcina pe cineva cu o funcție. Jafurile și tîlhăriile oamenilor direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților au fost nepomenite. GHICA, S. A. 57.

PREPUȚ s.n. Piele încrețită care acoperă glandul. [< lat. praeputium, cf. fr. prépuce].

PREPUȚ s. n. piele încrețită care acoperă glandul penisului. (< lat. praeputium, fr. prépuce)

A PREPUNE prepun tranz. 1) v. A PRESUPUNE. 2) v. A PROPUNE. /<lat. praeponere

PREPUȚ ~uri n. Cută a pielii care înconjoară extremitatea exterioară a penisului. /<lat. praeputium, fr. prépuce

prepune v. a intra în bănuieli. [Lat. PRAEPONERE, cu sensul lui SUPPONERE].

prepún și -púĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. prae-pónere, a pune înainte. V. pun). Adaug, pun în loc: prepuse cămileĭ capul bouluĭ (Cant.), a prepune un tiv uneĭ rochiĭ (fiind-că nu s’a ajuns stofa), acest om și-a prepus o barbă falsă. Substituĭ, pun în loc: a prepune un om al tăŭ la o afacere. Vechĭ (ca vsl. prĭe-ložiti). Pun ca să vadă, spun: a prepune cuĭva un cuvînt. Presupun. Est. Bănuĭesc: prepunea că el e hoțu, îl prepunea că e hoț. Vechĭ. Transpun, traduc. Transcriŭ, copiez. – Și pri- (Dos.).

pripún, V. prepun.

prepus¹ adj. m., s. m., pl. prepuși; adj. f. prepusă, pl. prepuse

prepus² (pop.) s. n., pl. prepusuri

prepus¹ adj. m., s. m., pl. prepuși; adj. f. prepusă, pl. prepuse

prepus² (pop.) s. n., pl. prepusuri

prepus s. n., pl. prepusuri

prepus adj. m., s. m., pl. prepuși; f. sg. prepusă, pl. prepuse

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 3 sg. prepune, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm, m.m.c.p. 1 pl. prepuseserăm; conj. prez. 1 sg. să prepun, 2 sg. să prepui, 3 să prepună; ger. prepunând; part. prepus

prepuț s. n., pl. prepuțuri

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 1 pl. prepunem, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm; conj. prez. 3 să prepună; ger. prepunând; part. prepus

prepuț s. n., pl. prepuțuri

prepune vb. → pune

prepuț s. n., pl. prepuțuri

prepune (prepun, prepus), vb. – 1. A antepune. – 2. A prezenta, a supune. – 3. A suspecta, a bănui, a se îndoi. – 4. A traduce, a tălmăci. – 5. A copia. Lat. praepōnĕre (Pușcariu 1376; Candrea-Dens., 1464; Tiktin). Cuvînt înv., se folosește azi cu sensul 3. – Der. prepus, s. n. (suspiciune, îndoială); prepuelnic (var. prepuitor), adj. (suspicios). Cf. pune.

PREPUS subst. -a b., olt. (17 B III 285; Glos); Prepuseaștii fam. (AO XIX 190).

PREPUS s. v. bănuială, neîncredere, presupunere, suspiciune.

PREPUS adj. v. artificial, bănuit, fals, presupus, suspectat.

prepus s. v. BĂNUIALĂ. NEÎNCREDERE. PRESUPUNERE. SUSPICIUNE.

prepus adj. v. ARTIFICIAL. BĂNUIT. FALS. PRESUPUS. SUSPECTAT.

PREPUNE vb. v. bănui, îndoi, presupune, prevesti, prezice, profetiza, profeți, propune, proroci, recomanda, suspecta, tălmăci, traduce, transpune, vesti.

prepune vb. v. BĂNUI. ÎNDOI. PRESUPUNE. PREVESTI. PREZICE. PROFETIZA. PROFEȚI. PROPUNE. PROROCI. RECOMANDA. SUSPECTA. TĂLMĂCI. TRADUCE. TRANSPUNE. VESTI.

prepus, prepusuri, s.n. 1. (înv. și pop.) bănuială, presupunere; suspiciune, îndoială. 2. (reg.) bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi, folosită la construirea unei case.

prepune, prepun, vb. III (înv. și reg.) 1. a pune, a așeza înainte. 2. a pune, a așeza în loc; a înlocui. 3. a adăuga, a înnădi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în altă limbă). 7. a presupune, a bănui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însărcina cu o anumită funcție, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaște (de mai înainte). 12. (refl.) a se lăsa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semăna a doua oară.