12 definiții pentru presupunere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRESUPÚNERE, presupuneri, s. f. Faptul de a presupune; ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziție, ipoteză, presupus, presupoziție. – V. presupune.

PRESUPÚNERE, presupuneri, s. f. Faptul de a presupune; ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziție, ipoteză, presupus, presupoziție. – V. presupune.

presupunere sf [At: LĂZĂRESCU, S. 128/12 / Pl: ~ri / E: presupune] 1 Implicare. 2 Admitere a realității, posibilității, adevărului unui lucru. 3 (Pex; ccr) Ceea ce este admis ca posibil, real, adevărat Si: ipoteză, prezumție, supoziție, (rar) presupus1, (îvp) prepus, (îrg) prepunere.

PRESUPÚNERE, presupuneri, s. f. Supoziție, ipoteză. Zaharia Duhu înlătură presupunerile șefidui de stație. C. PETRESCU, A. 304. Se pierdea în confuze întrebări și presupuneri contradictorii. BART, E. 213. Își puse o mulțime de-ntrebări și se-adînci în presupuneri. Ce se mai întîmplase de atunci? VLAHUȚĂ, O. A. III 74.

PRESUPÚNERE s.f. Faptul de a presupune; supoziție, ipoteză. ♦ Lucru admis în prealabil ca adevărat. [< presupune].

PRESUPÚNERE s. f. faptul de a presupune; supoziție, ipoteză. ◊ lucru admis în prealabil ca adevărat. (< presupune)

PRESUPÚNERE ~i f. 1) v. A PRESUPUNE. 2) Părere bazată numai pe faptele aparente; prezumție; supoziție; ipoteză. /v. a presupune

presupunere f. acțiunea de a presupune și ceeace se presupune.

*presupúnere f. Acțiunea de a presupune, supozițiune. Fapt presupus: asta e presupunerea mea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

presupúnere s. f., g.-d. art. presupúnerii; pl. presupúneri

presupúnere s. f., g.-d. art. presupúnerii; pl. presupúneri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRESUPÚNERE s. 1. (înv. și pop.) prepus. (Tot felul de ~ îi trec prin cap.) 2. bănuială, ipoteză, prezumție, supoziție, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.) 3. v. ipoteză.

PRESUPUNERE s. 1. (înv. și pop.) prepus. (Tot felul de ~ îi trec prin cap.) 2. bănuială, ipoteză, prezumție, supoziție, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.) 3. ipoteză, prezumție, supoziție, (livr.) conjectură, (înv.) supunere. (Ce ~ a lansat?)

Intrare: presupunere
presupunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • presupunere
  • presupunerea
plural
  • presupuneri
  • presupunerile
genitiv-dativ singular
  • presupuneri
  • presupunerii
plural
  • presupuneri
  • presupunerilor
vocativ singular
plural