PREPUS², prepusuri, s. n. (Azi popular, mai ales în Mold.) Bănuială, presupunere, suspiciune, neîncredere. Prepusuri și gînduri grozave îi năvăliră în minte. SADOVEANU, O. III 614. Și-acel zgomot dase cînelui prepus. COȘBUC, P. I 251. Ei, nu mă pot liniști și pace... Îmi vîjîie fel de fel de prepusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Mai am și alte prepusuri, am continuat eu. SADOVEANU, E. 42. Neamuș are prepusuri... îmi face scene. ALECSANDRI, T. 1405. Scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158.