opțiuni
  • info

12 definiții pentru bănuit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂNUIT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este presupus vinovat; suspect. ♦ (Substantivat) Persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi îndestulătoare pentru a putea fi pusă sub învinuire. 2. (Reg.) Supărat, mâhnit. – V. bănui.

BĂNUIT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este presupus vinovat; suspect. ♦ (Substantivat) Persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi îndestulătoare pentru a putea fi pusă sub învinuire. 2. (Reg.) Supărat, mâhnit. – V. bănui.

bănuit1 sn [At: DA ms / P: ~nu-it / Pl: ~uri / E: bănui] 1 (Îrg) Regret. 2 (Îrg) Căință. 3-4 Bănuire (3-4). 5 Cârteală. 6 Mustrare. 7 Presimțire. 8-9 Bănuire (8-9). 10 Presupunere. 11-12 Bănuire (11-12). 13 Invidie. 14 Gelozie. 15 (Rar) Bănuire (15).

bănuit2, ~ă [At: ZILOT, ap. HEM 3227 / P: ~nu-it / Pl: ~iți, ~e / E: bănui] 1-2 smf, a (Om) care este presupus a fi vinovat Si: suspect. 3 a (Reg) Care regretă după cineva sau ceva. 4 a (Reg) Presupus2. 5-6 smf Om considerat autor al unei infracțiuni care nu este pus sub acuzare din lipsă de probe. 7 a (Reg) Supărat2. 8 a (Îrg) Regretat. 9 a Căit. 10 a (Înv; d. o persoană) Căruia i s-au adus mustrări. 11 a Presimțit. 12 a (D. o situație) Căreia i se întrevede o soluție. 13 a Aflat în urma unor deducții logice. 14 a (D. un om) Invidiat. 15 a (Îrg) Gelos. 16 a (Rar) A cărui cinste a fost pusă la îndoială.

bănuit, -ă adj. 1 (despre oameni) Care este presupus ca vinovat; care atrage asupra sa bănuieli; suspect. ◆ (subst.) Persoană presupusă că a săvîrșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi suficiente pentru a putea fi pusă sub acuzare. 2 (reg.) Care este supărat, mîhnit. • pl. -ți, -te. /v. bănui.

BĂNUIT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. Care atrage asupră-i bănuieli, asupra căruia se îndreaptă bănuielile, suspect, suspectat. ♦ (Substantivat) În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 84. V-a mai văzut cineva în tot timpul acesta? întrebă umil dintre judecători. – Nimeni, răspunse bănuitul. SLAVICI, O. I 176. 2. (Transilv., Mold.) Supărat, mîhnit. Nu fi, bade, supărat Plugul că ți s-a stricat; Nu fi, bade, bănuit, Ți-a fost plugul hîrbuit. ȘEZ. I 176.

BĂNUIT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Asupra căruia se îndreaptă bănuieli; suspectat. 2. (Reg.) Supărat, mîhnit. Nu fi, bade, bănuit, Ți-a fost plugul hîrbuit (ȘEZ.). – V. bănui.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BĂNUIT adj. 1. închipuit, presupus, (franțuzism) prezumat, (înv.) prezumt. (Vinovații ~ți.) 2. v. suspectat

BĂNUIT adj. 1. închipuit, presupus, (franțuzism) prezumat, (înv.)prezumt. (Vinovații ~.) 2. suspectat, (înv. și pop.) prepus. (Se vedea ~ în orice clipă.)

Bănuit ≠ nebănuit

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bănuit, -ă, bănuiți, -te, adj. (reg.) Supărat, necăjit. – Din bănui.

bănuit, -ă, bănuiți, -te, adj. – (reg.) Supărat, necăjit. – Din bănui.

bănuit, -ă, adj. – Supărat, necăjit. – Din bănui + -it.

Intrare: bănuit
bănuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bănuit
  • bănuitul
  • bănuitu‑
  • bănuită
  • bănuita
plural
  • bănuiți
  • bănuiții
  • bănuite
  • bănuitele
genitiv-dativ singular
  • bănuit
  • bănuitului
  • bănuite
  • bănuitei
plural
  • bănuiți
  • bănuiților
  • bănuite
  • bănuitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bănuit, bănuităadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care este presupus vinovat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: suspect suspectat
    • format_quote În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 84. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat Persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi îndestulătoare pentru a putea fi pusă sub învinuire. DEX '09 DEX '98
      • format_quote V-a mai văzut cineva în tot timpul acesta? întrebă unul dintre judecători. – Nimeni, răspunse bănuitul. SLAVICI, O. I 176. DLRLC
  • 2. regional Mâhnit, supărat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mâhnit supărat
    • format_quote Nu fi, bade, supărat Plugul că ți s-a stricat; Nu fi, bade, bănuit, Ți-a fost plugul hîrbuit. ȘEZ. I 176. DLRLC
etimologie:
  • vezi bănui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.