PRACTIC, -Ă, practici, -ce, adj. 1. Care se poate executa sau care se efectuează în mod concret; care se verifică prin practică și se poate aplica în viață; care se bazează pe practică; concret, real. ♦ Care corespunde necesităților de fiecare zi; care este ușor de folosit, util, comod sau economicos. 2. (Despre oameni) Care știe să se orienteze în viața de toate zilele, care știe să aplice cunoștințele la viața de toate zilele, care are simțul realității; p. ext. îndemânatic, destoinic, priceput. – Din fr. practique, lat. practicus.

practic, ~ă [At: IST. Ț. R. 77 / Pl: (2) ~ici, (1, 3-19) ~ici, ~ice / E: lat practicus, -a, -um, ngr πρακτικός, πρακτική, ger praktisch, fr pratique] 1 a (Înv; d. oameni) Priceput într-un domeniu, într-o problemă Si: destoinic, experimentat, îndemânatic, versat. 2 sf (Înv) Pricepere, îndemânare, iscusință, obținută prin exerciții, uz etc. 3 a (D. oameni) Care știe să aplice la viața de toate zilele cunoștiințele acumulate. 4 a (D. oameni) Care are simțul realității. 5 a (D. oameni) Care are însușirea de a se adapta la situații concrete, apărându-și interesele materiale și știind să profite de ceva. 6 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă pe omul care se adaptează ușor la situații concrete. 7 a (D. manifestări ale oamenilor) Care trădează pe omul cu simțul realității. 8 a (D. manifestări ale oamenilor) Care arată omul care știe să aplice la viața de toate zilele cunoștințele acumulate. 9 a (Îvr) Care exercită o meserie. 10 a (îvr; spc) Care exercită concret profesia pentru care s-a pregătit. 11 a Care se poate executa în mod concret Si: (înv) practicesc (1). 12 a Care se efectuează în mod concret, fiind corespunzător nevoilor reale ale existenței Si: (înv) practicesc (2). 13 a Care se verifică în viața de toate zilele Si: (înv) practicesc (3). 14 a Care se poate aplica în viață Si: (înv) practicesc (4). 15 a Care se bazează pe experiența vieții reale, concrete Si: (înv) practicesc (5). 16 a Legat de realitatea concretă, de viața de fiecare zi, de nevoile ei concrete Si: (înv) practicesc (6). 17 a De fiecare zi Si: curent, obișnuit, (înv) practicesc (7). 18 a Care este ingenios și eficace, servind bine la realizarea unui scop Si: folositor. 19 a Care este ușor de folosit Si: comod, (înv) lesnicios. 20 av În mod concret. 21 av De fapt.

PRACTIC, -Ă, practici, -ce, adj. 1. Care se poate executa sau care se efectuează în mod concret; care se verifică prin practică și se poate aplica în viață; care se bazează pe practică; concret, real. ♦ Care corespunde necesităților de fiecare zi; care este ușor de întrebuințat, util, comod sau economicos. 2. (Despre oameni) Care știe să se orienteze în viața de toate zilele, care știe să aplice cunoștințele la viața de toate zilele, care are simțul realității; p. ext. îndemânatic, destoinic, priceput. – Din fr. practique, lat. practicus.^[1]

PRACTIC, -Ă, practici, -e, adj. 1. Care corespunde necesităților vieții, nevoilor reale ale existenței (v. util); care se referă la practică, privitor la practică. Scopul științei este descoperirea legilor care conduc fenomenele. Cunoașterea acestor fenomene servește ca punct de plecare a activității practice a oamenilor. V. ROM. decembrie 1950, 184. Nelipsit de la cursuri și cu atîtea conferințe pe cap, nici n-are idee de partea practică a vieții. C. PETRESCU, A. 422. ♦ Care corespunde necesităților de fiecare zi; care este ușor de întrebuințat, comod sau economicos. Mașină practică. 2. (Despre oameni și facultățile sau manifestările lor) Care știe să se orienteze în viața de toate zilele sau să aplice cunoștințele la viața de toate zilele; p. ext. îndemînatic, destoinic, priceput. Om practic. ▭ [Copiii] cresc în mijlocul unei vieți noi, unde învață să fie liberi și practici. SAHIA, U.R.S.S. 132.

PRACTIC, -Ă adj. 1. Referitor la practică. ♦ Care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează, dă rezultate concrete; util. ♦ Comod, folositor; ingenios. 2. Cu spirit de acțiune; îndemînatic, destoinic. [Cf. fr. pratique, germ. praktisch < lat. practicus].

PRACTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la practică. ◊ care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util. ◊ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ◊ aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină. ◊ stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere. 2. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)

PRACTIC ~că (~ci, ~ce) (în opoziție cu teoretic) 1) Care ține de practică; propriu practicii. Activitate ~că. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit într-un anumit scop; care poate fi folosit sau mânuit cu ușurință; comod. 3) (despre persoane) Care se orientează cu abilitate în viața cotidiană; care află aplicare oricăror lucruri sau situații; priceput. Femeie ~că. /<fr. pratique, lat. practicus

practic a. 1. care duce la acțiune, la aplicațiune: știință practică; 2. care urmărește realitatea lucrurilor: om, spirit practic.

2) práctic, a -á v. tr. (fr. pratiquer, d. pratique [adj.], practic). Pun în practică: a practica binele. Exercit o profesiune liberă: a practica medicina. Fac, execut: a practica o deschizătură, un șanț. Obișnuĭesc, uzitez: nu practicăm noĭ asemenea lucrurĭ! V. metahirisesc.

1) *práctic, -ă adj. (vgr. praktikós, care consistă în acțiune, d. práktes, lucrător, executor, prásso, lucrez, execut). Care consistă în aplicațiune, în acțiune (în opoz. cu teoretic, științific, speculativ): gramatica practică a uneĭ limbĭ. Comod, ușor de mînuit: o mașină practică. Care știe să tragă folos (nu ideolog): Englejiĭ îs foarte practicĭ. S. m. și f. Practician, care se pricepe bine în diagnoză: acest medic e un practic distins. S. f., pl. ĭ. Execuțiune, aplicațiune, întrebuințarea regulelor și principiilor uneĭ științe saŭ arte (în opoz. cu teorie): a pune în practică o regulă. Exercițiŭ, facere: practica bineluĭ e o mare mulțămire. Experiență, deprindere, uz: a cîștiga practica afacerilor, a ști o limbă din practică. Pl. Uzurĭ la ceremoniĭ, acte exterioare ale cultuluĭ: practicĭ religioase. Obiceĭurĭ, maĭ ales urîte: aĭ face bine să lașĭ aceste practicĭ. Adv. În mod practic: s’a condus practic în vĭață. – Pe la 1800 se zicea practicós (adj.), după ngr., ca plicticos, simandicos.

PRACTICA, practic, vb. I. Tranz. 1. A exercita o meserie, o profesie; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuința. Practică virtutea. ◊ Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaură într-un perete. 3. A respecta cu strictețe ceremoniile, cerințele unui cult. – Din fr. pratiquer (după practică).

practica¹ sf [At: (a. 1780) GÁLDI, M. PHAN. 234 / Pl: ~le / E: ngr πρακτικόν „proces-verbal”, (τα) πρακτικά „acte”] (Înv) 1 Proces-verbal. 2 Permisiune de trafic dată unui vapor. 3 Autorizație de a face negoț cu navele.

practica² [At: AR (1829), 191²/18 / V: (înv) ~ici / Pzi: practic, (înv) ~icez / E: fr pratiquer] 1 vt (C. i. concepții, teorii, norme, cunoștiințe etc.) A pune în aplicare Si: a aplica. 2-3 vtr (Pex) A (se) folosi. 4 vt (Înv) A cultiva. 5 vrp A exista obiceiul să se facă într-un anumit fel Si: a se obișnui, (înv) a se politici. 6 vr (Înv) A se instrui, a se iniția pentru a putea aplica în practică cele învățate. 7 vt A exercita o meserie, o profesie Si: a profesa, (înv) a metahirisi, a profesui. 8 vt (Liv) A executa. 9 vt (Liv) A efectua. 10 vt A respecta cu strictețe ceremoniile, dogmele, cerințele de cult. 11 vt (Frr) A vizita des Si: a frecventa.

practici v vz practica

PRACTICA, practic, vb. I. Tranz. 1. A exercita o meserie, o profesiune; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuința. Practică virtutea. ◊ Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaură într-un perete. – Din fr. pratiquer (după practică).

PRACTICA, practic, vb. I. Tranz. A exercita o meserie, o profesiune; a se ocupa cu... V. profesa. Pictura de gen a fost larg practicată și de pictorii noștri realiști. ◊ Absol. Domnul Misirliu, deputat liberal, era jurist. Nu practica. DUMITRIU, B. F. 122. ♦ A pune în practică, a aplica. Practică sportul.

PRACTICA vb. I. tr. A pune în practică. ♦ A profesa, a exercita o meserie, un sport etc. [P.i. practic. / cf. fr. pratiquer, germ. praktizieren].

PRACTICA vb. tr. a pune în practică. ◊ a profesa, a exercita o meserie, un sport etc. (după fr. pratiquer)

A PRACTICA practic tranz. 1) (meserii, ocupații, activități etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a profesa; a exercita. ~ ingineria. ~ sportul. ~ un mod de viață sănătos. 2) rar A pune în practică; a folosi; a întrebuința; a utiliza; a uzita. /<fr. pratiquer

practicà v. 1. a pune în practică: a practica virtutea; 2. a exersa o profesiune: a practica medicina; 3. a executa: a practica o operațiune; 4. a face: a practica o deschizătură în zid; 5. a ținea strict ceremoniile cultului.

*practicián, -ă s. (fr. praticien). Medic care are mare practică (mare pricepere) în dĭagnoză. – Se poate zice și practic, ca critic, d. critică.

practic¹ adj. m., pl. practici; f. practică, pl. practice

+practic² adv.

practic adj. m., pl. practici; f. practică, pl. practice

practic adj. m., pl. practici; f. sg. practică, pl. practice

practic.

practica¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. practic, 2 sg. practici, 3 practică; conj. prez. 1 sg. să practic, 3 să practice

practica (a ~) vb., ind. prez. 3 practică

liberă practică adj. + s. f.

practica vb., ind. prez. 1 sg. practic, 3 sg. și pl. practică

PRACTIC adj. 1. v. eficace. 2. comod, lesnicios. (O soluție ~.) 3. pozitiv, realist. (Un spirit ~.) 4. pragmatic, utilitar, utilitarist. (O concepție ~.) 5. aplicat. (Învățământ ~.)

PRACTIC adj. v. abil, bun, capabil, competent, destoinic, deștept, dibaci, dotat, experimentat, ingenios, iscusit, isteț, încercat, îndemânatic, înzestrat, meșter, practician, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic.

practic adj. v. ABIL. BUN. CAPABIL. COMPETENT. DESTOINIC, DEȘTEPT. DIBACI. DOTAT. EXPERIMENTAT. INGENIOS. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNCERCAT. ÎNDEMÎNATIC. ÎNZESTRAT. MEȘTER. PRACTICIAN. PREGĂTIT. PRICEPUT. VALOROS. VERSAT. VREDNIC.

PRACTIC adj. 1. eficace, eficient, folositor, operativ, productiv, util, (rar) operant, (înv.) putincios. (O metodă ~.) 2. comod, lesnicios. (O soluție ~.) 3. pozitiv, realist. (Un spirit ~.) 4. pragmatic, utilitarist. (O concepție ~.)

PRACTICA vb. v. aplica, folosi, întrebuința, utiliza.

PRACTICA vb. 1. v. profesa. 2. v. cultiva. 3. v. juca. 4. a (se) folosi, a (se) întrebuința, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.)

PRACTICA vb. 1. a exercita, a face, a profesa, (înv.) a metahirisi, a profesui. (A ~ o meserie frumoasă.) 2. a cultiva. (A ~ pamfletul.) 3. a juca. (~ tenisul de doi ani.) 4. a (se) folosi, a (se) întrebuința, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.)

practica vb. v. APLICA. FOLOSI. ÎNTREBUINȚA. UTILIZA.

practic (practică), adj. – Util, priceput, versat. Lat. praticus (sec. XIX). – Der. practică, s. f., din fr. pratique, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. πραϰτϰά (Gáldi 234); nepractic, adj. (puțin practic, impracticabil); practicabil, adj., din fr. praticable; impracticabil, adj. (impracticabil); practica, vb., din fr. pratiquer; practicant, adj. și s. m., din fr. pratiquant și ca s. din germ. Prakticant; practician, s. m., din fr. praticien; practicos, adj. (expert, experimentat), din ngr. πραϰτϰός, sec. XIX, înv. Cf. praxis.

practica, practicale, s.f. (înv.) 1. proces-verbal. 2. permisiune de trafic dată unui vapor; autorizație de a face negoț.

A PRACTICA CUNILIȚIA a ciufuli veverița, a da limbi, a limba, a linge cireașa / chiseaua, a-i lua (cuiva) mustățile la tors, a-i mirosi crinul (unei femei), a paște, a pune botul, a pune botul la savarină, a pupa adânc, a sorbi ceașca, a trage o clanță / limbi.

A PRACTICA FELAȚIA a avea vocea groasă, a cânta la flautul cu gușă / cu taragot, a fi guraliv(ă), a o lua în gură, a o lua la clarinet / la muie, a lua porcul la trântă, a o lua sus, a pupa înalt, a râde ca muta la înghețată, a sta la etaj, a o suge, a suge nasul la morți, a suge pixu’, a trage o clanță, a trece la ciocofon.

A PRACTICA PROSTITUȚIA a bubui banana, a curvi, a și-o da contra cost, a face traseul / trotuarul, a ieși la maidan, a trage la calendar, a o ține pe caldarâm.