PRACTIC, -Ă, practici, -e, adj. 1. Care corespunde necesităților vieții, nevoilor reale ale existenței (v. util); care se referă la practică, privitor la practică. Scopul științei este descoperirea legilor care conduc fenomenele. Cunoașterea acestor fenomene servește ca punct de plecare a activității practice a oamenilor. V. ROM. decembrie 1950, 184. Nelipsit de la cursuri și cu atîtea conferințe pe cap, nici n-are idee de partea practică a vieții. C. PETRESCU, A. 422. ♦ Care corespunde necesităților de fiecare zi; care este ușor de întrebuințat, comod sau economicos. Mașină practică. 2. (Despre oameni și facultățile sau manifestările lor) Care știe să se orienteze în viața de toate zilele sau să aplice cunoștințele la viața de toate zilele; p. ext. îndemînatic, destoinic, priceput. Om practic. ▭ [Copiii] cresc în mijlocul unei vieți noi, unde învață să fie liberi și practici. SAHIA, U.R.S.S. 132.