CONCRET, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret.

concret, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. III, 359 / Pl: ~eți, ~e / E: lat concretus, fr concret] 1-2 av, a (Într-un mod) care se poate percepe prin simțuri Si: palpabil, real. 3 a Care exprimă obiecte perceptibile prin simțuri. 4 a (Îs) Muzică ~ă Muzică prin care, folosind aparatura electronică, se urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, vibrațiilor și dinamicii specifice. 5 a (D. substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 6-7 av, a (într-un mod) bine determinat Si: precis. 8 sn (îoc abstract) Categorie filozofică desemnând latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor în timp și spațiu.

CONCRET, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care exprimă obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.

CONCRET, -Ă, concreți, -te, adj. 1. (În opoziție cu abstract) Care poate fi perceput cu simțurile; real. Ca să-și dea cetitorii și mai bine seama de puterea concretă de a zugrăvi a lui Coșbuc, să comparăm calul arab zugrăvit de el cu calul arab zugrăvit de Alecsandri. GHEREA. ST. CR. III 359. ◊ (Substantivat) Imaginile artistice oglindesc particularul și concretul în care se întruchipează generalul și tipicul. CONTEMPORANUL, S. II, 194-8, nr. 108, 5/4. ◊ (Gram.; despre substantive) Care exprimă obiecte perceptibile, prin simțuri. Cuvîntul «cal» este un substantiv concret. 2. Precis, bine determinat. Partidul cere organizațiilor de partid să conducă economia în mod concret și nu în general, să pătrundă în chestiunile specifice fiecărei ramuri a economiei naționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2683. Ziarele au arătat în mod concret cum vor putea fi valorificare resursele locale din diferite raioane, pentru realizarea planului de electrificare. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/4. ◊ (Adverbial) E un spectacol care arată concret, punînd la contribuție preciziunea materiei, cît de mare era în fostul imperiu deosebirea dintre clasele stăpînitoare și prea umilitul popor. BOGZA, C. O. 317.

CONCRET adj. 1. (Op. abstract) Care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ Muzică concretă = muzică care, folosind aparatura electronică, urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, vibrațiilor și dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofică desemnînd latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și spațiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnîi].

CONCRET, -Ă I. adj. 1. care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ♦ muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus)

CONCRET ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care există în realitate; cu proprietatea de a fi perceput cu simțurile; real; material; perceptibil; sesizabil. 2) Care exprimă realitatea cu claritate; lipsit de confuzii. Spirit ~. Idee ~tă. Imagine ~tă. /<fr. concret, lat. concretus

concret a. 1. Gram. se zice de termenul ce deseamnă o calitate unită cu obiectul ei: apa caldă e un termen concret, căldura e un termen abstract; 2. Aritm. număr la care s’exprimă telul unităților: 20 de oameni; 3. solid, în opozițiune cu lichid: camforul e un uleiu concret.

*concrét, -ă adj. (lat. con-crétus, d. con-, împreună, și créscere, a crește). Dens, condensat: uleĭ concret. Gram. Termin concret, care exprimă o calitate unită cu subĭectu, pe cînd abstract nu arată de cît calitatea singură: casă albă (concret), albeață (abstract). Aritm. Număr concret, al căruĭ fel de unitate e hotărît, ca: 10 metri. Adv. În mod concret.

concret¹ adj. m., pl. concreți; f. concretă, pl. concrete

concret¹ adj. m., pl. concreți; f. concretă, pl. concrete

concret adj. m., pl. concreți; f. sg. concretă, pl. concrete

CONCRET adj. 1. fizic, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, (rar) pipăit, tangibil, (înv.) pipăicios, pipăitor, pusăitor. (Realitatea ~; un lucru ~.) 2. v. real. 3. determinat, precis. (Oferă-mi câteva fapte ~ pentru a putea găsi soluția.) 4. v. efectiv.

CONCRET adj. 1. fizic, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, (rar) pipăit, tangibil, (înv.) pipăicios, pipăitor, pusăitor. (Realitatea ~; un lucru ~.) 2. palpabil, real. (Lumea ~.) 3. determinat, precis. (Oferă-mi cîteva fapte ~ pentru a putea găsi soluția.)

Concret ≠ abstract

CONCRET, -Ă adj. (< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto): în sintagmele adjectiv concret, adverb concret, cuvânt concret, determinant concret, determinare concretă, enunț concret, limbă concretă, parte de vorbire concretă, prepoziție cu semnificație concretă, sens concret, structură concretă, substantiv concret și verb concret (v.).

concretă, muzică ~, muzică realizată pe baza unui complex de sunete, incluzând atât sunete* muzicale cât și zgomote*, care în această concepție devin obiecte sonore*. Fiecare obiect sonor se realizează prin înregistrări* speciale, în care sunetul (zgomotul) este variat, prelucrat mecanic (schimbarea vitezei de turației a benzii magnetice, reverberații*, ecou [1] etc.), fiind astfel perceptibil ca un tot ce gravitează în jurul unui centru de interes. Aceste obiecte sonore joacă rolul pe care îl au notele* în muzica obișnuită. Fiind însă cazuri particulare, complexitatea lor nu permite utilizarea notației* normale, c. rămânând o muzică perceptibilă doar sonor, oral, liberă de schematism (atât cât nu se reduce singură la schemă). C. există prin însăși sursa sonoră și utilizează teoretic toate sursele imaginabile, deci este o muzică a concretului sonor, de unde și denumirea. C. a fost inventată și teoretizată (1948) de Pierre Schaeffer, la Radiodifuziunea fr. Cu un grup de colaboratori (printre care D. Milhaud, S. Varèse, H. Scherchen, O. Messiaen, P. Henry, P. Arthuis, P. Boulez, M. Constant), dar mai ales cu J. Poullin au fost puse la punct diferite aparate care permit valorificarea resurselor obiectelor sonore, transformându-le în diferite moduri pentru a obține „o melodie”. Audiția c. este legată de reproducerea prin difuzoare*, ceea ce a dus la realizarea unor procedee care să creeze iluzia sursei sonore deplasabile în spațiu (v. stereofonie). Cercetătorii și creatorii în acest domeniu au realizat câteva lucrări pe baza tehnicii c. Sunt cunoscute lucrări de P. Schaeffer ca Symphonie pour un homme seul sau Voile d’Orphée de P. Henry și Le crabe qui jouait avec la mer de P. Anthuis, etc. Percepută ca un curent estetic-tehnic înnoitor în muzica sec. 20, c. a fost deja depășită de alte curente (ex. muzica electronică*) în căutarea ineditului muzical.