2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

potere2[1] sf vz putere corectată

  1. În original, greșit accentuat: potere LauraGellner

PÓTERĂ, poteri, s. f. (În trecut; în Țările Române) Detașament de oameni înarmați (în special arnăuți) însărcinat de domnie cu prinderea răufăcătorilor. [Pl. și: potere.Var.: (reg.) potíră s. f.] – Din bg., sb. potera.

PÓTIRĂ s. f. v. poteră.

poteră sf [At: (a. 1800) IORGA, S. D. VIII, 114 / V: (îrg) ~tină, (reg) ~re / Pl: ~re, ~ri / E: bg потера] 1 (Înv) Ceată, grup organizat, detașament de oameni înarmați, mai ales de arnăuți, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde răufăcătorii, haiducii etc. 2 (Reg; îe) A face o ~ (sau a pleca în ~tiră) A face cercetări pentru prinderea hoților. 3 (Mol; îcs) De-a hoții și -ra Joc de copii în care unii, numiți hoți, se ascund, iar ceilalți, numiți potera, trebuie să-i caute și să-i prindă. 4 (Reg) Herghelie de cai. 5 (Reg) Haită de lupi.

PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere.Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera.

PÓTERĂ, poteri, s. f. (Învechit și popular) Ceată de oameni înarmați sau detașament de arnăuți ai stăpînirii, însărcinați cu urmărirea și prinderea răufăcătorilor. Cînd au venit hărțuiți, fără cal și căruță, mahalaua a spus că s-au bătut cu potera. PAS, Z. I 161. Treizeci de ani cutreierase muntele și balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249. Căpitane Răducane, E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. – Variantă: (Mold.) pótiră (ALECSANDRI, P. P. 88) s. f.

PÓTERĂ ~i f. (în epoca medievală) Grup de oameni înarmați (în special arnăuți), având ca sarcină paza stăpânirii și a orânduielilor ei. [G.-D. poterii] /<bulg., sb. potera

pòteră f. ceată de arnăuți pentru urmărirea hoților de codru. [Bulg. POTĬERA, ceată (din slav. TERĬATI, a goni)].

póteră f., pl. e și ĭ (bg. pótera, sîrb. pótera, poteră, urmărire, poterati, a urmări, d. vsl. *poterĭati, a urmări. V. în-teresc). Ceată de soldațĭ, polițiștĭ orĭ alțĭ oamenĭ care urmăresc tîlhariĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poteră s. f., g.-d. art. poterii; pl. poteri

póteră s. f., g.-d. art. póterei; pl. pótere

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

póteră (pótere), s. f. – Patrulă, rond, grup de urmăritori ai unui evadat. Sl. potĕra „persecuție” (Miklosich, Lexicon, 648; Cihac, II, 281), cf. bg. poter, sb. potjera, slov. potir, megl. putirés „a prinde”. – Der. poteraș, s. m. (polițai, ipistat).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

póteră, pótere, s.f. 1. (înv.) ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care urmăreau pe răufăcători și pe haiduci. 2. (reg.) herghelie de cai; haită de lupi.

póteră, poteri, s.f. – Grup de oameni înarmați, patrulă: „Cum îl văd că a intrat în șezătoare, toată potera a dat năvală în casă, sărind la Pintea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 222). ♦ (onom.) Poterașu, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din bg., scr. potera (Scriban, DEX, MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea potera-n cârcă expr. (intl.) a fi căutat de poliție: a fi dat în urmărire generală

poteră, potere s. f. (intl.) denumire generică dată poliției.

Intrare: potere
potere
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: poteră
poteră1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poteră
  • potera
plural
  • poteri
  • poterile
genitiv-dativ singular
  • poteri
  • poterii
plural
  • poteri
  • poterilor
vocativ singular
plural
poteră2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poteră
  • potera
plural
  • potere
  • poterele
genitiv-dativ singular
  • potere
  • poterei
plural
  • potere
  • poterelor
vocativ singular
plural
potiră1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potiră
  • potira
plural
  • potiri
  • potirile
genitiv-dativ singular
  • potiri
  • potirii
plural
  • potiri
  • potirilor
vocativ singular
plural
potiră2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potiră
  • potira
plural
  • potire
  • potirele
genitiv-dativ singular
  • potire
  • potirei
plural
  • potire
  • potirelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poteră, poterisubstantiv feminin

  • 1. în trecut Țările Române Detașament de oameni înarmați (în special arnăuți) însărcinat de domnie cu prinderea răufăcătorilor. DEX '09 DLRLC
    diminutive: poteriță
    • format_quote Cînd au venit hărțuiți, fără cal și căruță, mahalaua a spus că s-au bătut cu potera. PAS, Z. I 161. DLRLC
    • format_quote Treizeci de ani cutreierase muntele și balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249. DLRLC
    • format_quote Căpitane Răducane, E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.