VOINIC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik.

voinic [At: (a. 1495) BOGDAN, D. ȘT. II, 53 / V: (îvp) von~ sm, a / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl войникь] 1 sm (Înv) Războinic. 2 sm (În Evul Mediu, în țările române; spc) Oștean de curte. 3 sm (Bis; spc) Ostaș în ceata îngerilor. 4 sm Bărbat (tânăr) care dă dovadă de vitejie în luptă. 5 sm Bărbat (tânăr) care înfruntă cu dârzenie și curaj pericolele Situațiile dificile etc. 6 sm (Pop; îs) ~ de codru, ~ul codrului Haiduc (7). 7 sm (Pop; pex; șîs ~ de drumul mare) Tâlhar de drumul mare. 8 sm Bărbat tânăr, necăsătorit, bine făcut, robust. 9 sm (Prc) Flăcău (1). 10 sm (Fam; șhp) Băiat (1). 11 sm (Îrg; îoc „muiere”, „femeie”, „nevastă”) Bărbat (1). 12 sm (Îvr; lpl) Copii (de ambele sexe). 13 sna (Lsg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 14 sn (Lsg) Melodie după care se execută voinicul (13). 15 a (D. ființe; d. părți ale corpului lor) Care are o constituție robustă, solidă, bine proporționată Si: (pop; adi sau gmț) voinicos (1), (reg) vonicar (1), vonicoi (1). 16 a (D. ființe) Viguros (1). 17 a (Pan; d. plante) Rezistent. 18 a (Pop; d. acțiuni, manifestări ale ființelor) Care se produce cu intensitate. 19 a (Îvp) Viteaz (5). 20 (Pfm; pex) Curajos (1). 21 (Pfm; d. oameni) Care are toate însușirile pentru a reuși Si: (pop; adi sau gmț) voinicos (5).

voinic, -ă s.m., adj. I s.m. 1 Bărbat (tînăr) care dă dovadă de curaj, de bărbăție, de vitejie în luptă; bărbat (tînăr) care înfruntă cu îndrăzneală pericolele, situațiile dificile etc. De-i izbuti, bine de bine, iară de nu, au mai pățit și alți voinici ca tine (CR.). ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. Doisprezece coconași... se făcură voinici de codru (C. NEGR.). Cruce de voinic v. cruce. ♦ Bărbat tînăr (necăsătorit) bine făcut, robust, viguros, vînjos; restr. flăcău, fecior. ♦ (fam.; de obicei ca termen dezmierdător de adresare) Băiat. Vino la mama, voinicule ♦ (înv., reg.; de obicei în opoz. cu „muiere”, „femeie”, „nevastă”) Bărbat. I-au imputat că a venit la război cu careta ca muierile, iar nu călare ca voinicii (DION.). 2 (înv.) Soldat, războinic, ostaș. Se întorceau cu fuga acasă la dînșii, lăsînd în urmă... arme ființe și voinici morți (IORGA). ◊ Voinic de oaste v. oaste. ♦ (bis.) Ostaș în ceata îngerilor; ostaș al Domnului. Șăzînd lîngă beserica sfîntului..., au văzut doi voinici luminoși la chip și la stat (MIN.). II adj. 1 (despre oameni) Care dă dovadă de curaj, de bărbăție, de vitejie în luptă; curajos, dîrz, îndrăzneț, viteaz. Oamenii vremilor acelor... erau nalți ca brazii și voinici ca zmeii (C. NEGR.). 2 (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Care are o constituție robustă, solidă, care este bine făcut; care are forță fizică mare; care are un aspect impunător; puternic, solid, viguros, puternic. Erau femei voinice, cu mîinile și fețele albe (AGÂR.). • pl. -ci, -ce. și (înv., pop.) vonic, -ă. s.m., adj. /<sl. veche вонинкъ; cf. bg. войник, srb. vojnik „ostaș, combatant”.

VOINIC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.

VOINIC², -Ă, voinici, -e, adj. Bine făcut, robust, viguros, vînjos, puternic. Era voinic, sănătos, rumen la față. DELAVRANCEA, H. T. 115. Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dizmierd murgul voinic. ALECSANDRI, P. A. 57. ◊ Fig. Cu fire voinică Te-avîntă nainte. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. Calul își înfierbînta Și-un rătez voinic îi da, Calul rîndunel zbura. ALECSANDRI, P. P. 176. ◊ (Substantivat) De-aș avea o mîndrulică Cu-ochișori de porumbică Și cu suflet de voinică. ALECSANDRI, O. 63.

VOINIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /<sl. vojniku

voinic a. și m. 1. viteaz: Păunașul codrilor, voinicu voinicilor POP.; 2. tare, robust. [Vechiu-rom. voinic, oștean („ce voinic va ieși la răsboiu și se va lovi cu alt voinic și-l va birui...”, Pravila dela Govora) = slav. VOĬNIKŬ, soldat (evoluțiune de sens analoagă sinonimelor deliu și levent)].

voĭníc m. (vsl. [bg. sîrb.] voĭnikŭ, soldat, d. voĭ, armată. V. voĭevod). Vechĭ. Soldat pedestru, deosebit de viteaz, care era călare (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 196). Azĭ. Adj. Viteaz. Zdravăn, robust: om voĭnic, femeĭe voĭnică.

voinicie s.f. (pop.) 1 Vitejie, curaj, îndrăzneală. Cu toată voinicia lui Harap..., nu era deloc cuminte să mai înaintăm (GAL.). ♦ Faptă vitejească, eroică. Țugulea este viteaz..., a făcut atîtea și atîtea voinicii (ISP.). ♦ Haiducie. De cum i-a răsărit musteața, el s-a simțit cuprins de dorul voiniciei (GAN.). 2 Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. Mijlocul subțire, încins de chimirul înstelat..., sublinia și mai mult statura lui, desăvîrșit cumpănită între voinicie și frumusețe (VOIC.). ◊ Fig. Starețul... îl îndruma către vinurile bărbătești vînjoase, cu voinicie în ele (VOIC.). 3 (înv.) Stare, condiție, viață de voinic. ♦ Serviciu, stagiu militar. Cerșu dar nu altă, fără numai să-l iarte de la voinicie și să-și margă la dorita săhăstrie (DOS.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /voinic + -ie.

voinic adj. m., s. m., pl. voinici; adj. f., s. f. voinică, pl. voinice

voinic adj. m., s. m., pl. voinici; adj. f., s. f. voinică, pl. voinice

voinic s. m., adj. m., pl. voinici; f. sg. voinică, g.-d. art. voinicei, pl. voinice

VOINIC adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.

VOINIC adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)

VOINIC adj. 1. puternic, robust, solid, tare, viguros, vînjos, zdravăn, (pop.) țeapăn, vînos, vîrtos, (reg.) puteros, putut, socolan, (Ban. și Transilv.) pogan, (înv.) potent, putincios, spatoș, (fig. ) verde. (Om ~.) 2. masiv, planturos, voluminos, zdravăn. (O femeie ~.) 3. corpolent, solid, trupeș. (Excesiv de ~.) 4. legat, robust, solid, viguros, vînjos, zdravăn. (Un trup ~.)

voinic adj. v. BRAV. CURAJOS. CUTEZĂTOR. DÎRZ. INIMOS. ÎNDRĂZNEȚ. NEÎNFRICAT. SEMEȚ. VITEAZ.

Voinic ≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog