potci v vz poci¹

POCI, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.

POTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă. Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.

poci¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) potci / Pzi: pocesc / E: potcă¹] 1-2 vtr (Pfm) A(-și) schimba în rău aspectul sau forma Si: a (se) urâți. 3-4 vtr A (se) strâmba. 5-6 vtr (Fig) A (se) denatura. 7 vt (Mtp; subiectul este o ființă imaginară, un duh rău etc.) A abate un mare rău, o boală etc. asupra cuiva sluțindu-l, desfigurându-l, paraiizându-l etc. 8 vt (Pop) A deochea. 9 vt (Pop) A supune pe cineva vrăjilor, farmecelor. 10 vt (Mol; Buc) A cobi.

poci² vt [At: ȘEZ II, 42 / V: ~ii / Pzi: ~cesc, (reg) pot / E: drr pocie¹] 1 (Reg) A împrejmui un teren cu pocii¹ (1). 2 A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare.

pocii v vz poci²

potcă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~tci / E: slv потъка] 1 (Pop) Ceartă. 2 (Pop) Scandal. 3 (Pop) Supărare. 4 (Pop) Necaz. 5 (Pop; d. oameni; îla) De ~ Arțăgos. 6 (Pop; îe) A da de ~ A avea de suportat necazuri. 7 (Pop; îae) A i se întâmpla ceva neplăcut. 8 (În superstiții) Deochi. 9 (În superstiții) Boală provocată de deochi, cu manifestări diverse precum dureri de cap, hemoragie nazală, umflături, paralizie. 10 (Pop) Descântec, vrajă, destinate să aducă sau să alunge deochiul. 11 (Reg) Potcar. 12-14 (Pop; dep cu determinări în genitiv) Persoană (nedezvoltată din punct de vedere fizic), (urâtă sau) schiloadă Si: pocitanie, pocitură¹. 15 (Reg; pex; dep) Persoană fără caracter. 16 (Reg) Copil neastâmpărat, rău. 17 (Reg; îc) ~ca-pădurii Muma-pădurii. 18 (Ban; spc) Diavol. 19 (Înv; reg; euf) Organ genital feminin, la oameni și la animale. 20 (Mun; îc) D-a ~ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

POCI, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (În credințele populare) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.

POTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, belea; vrajbă, ceartă. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată din punct de vedere fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.

POCI, pocesc, vb. IV. Tranz. 1. A strica înfățișarea unei persoane, forma unui lucru (făcîndu-l din bun, rău, din frumos, urît). [Editorul] să nu s-amestece a poci opera artistului. CARAGIALE, N. S. 31. ◊ Refl. Călugări cu glugi negre pe cap, care... se lungeau – se lungeau, creșteau – creșteau sau se poceau cum le venea mai cumplit. MACEDONSKI, O. III 20. 2. (În superstiții, despre duhuri și alte puteri supranaturale) A face (pe cineva) să-și piardă chipul de om, a desfigura, a sluți. Au mai rămas comori... Greul e cum să le dai de urmă. Iar după ce le-ai aflat, cum să le intri în stăpînire, fără să te pocească ori să te șoimărească vîlva lor. C. PETRESCU, R. DR. 138. 3. (Neobișnuit) A meni, a soroci cuiva ceva rău; a cobi. Dumneata, cumnate Ghiță, pocești pieirea unui frate? – N-o pocesc, dar războiul e război. SADOVEANU, M. C. 76

POTCĂ s. f. (Popular) Neplăcere, încurcătură, belea; vrajbă, sfadă. Bunica... trăgea de mînecă pe nepotul său ca să-și iuțească pașii și să scape odată de potcă. La TDRG. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți, a da de belea. Să nu-i mai văd fața, că dau de potcă, îi scot ochii. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, v. M. 81. Să nu dai de potcă zăbovind cu mine. PANN, la TDRG. ♦ Termen de ocară la adresa oamenilor mici, urîți sau schilozi; pocitanie. Am scăpat de acea potcă de unchieș. GORJAN, H. II 65.

A SE POCI mă ~esc intranz. A deveni urât; a se urâți; a se sluți. /Din potcă

A POCI ~esc tranz. 1) A face să se pocească; a urâți; a sluți. 2) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a desfigura. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura încălcând corectitudinea; a stâlci; a schingiui. /Din potcă înv.

POTCĂ s. f. (Mold., Ban.) Ceartă, scandal; supărare, necaz. A: Bine mi-ai adus aminte și de potcă și de păgîna aceaea. I, 20^r. C: Potkĕ. Malum. Miseria. AC, 362. Etimologie: sl. potŭka. Cf. c a l a b a l i c, d i h o n i e, h ă b r u ș a g, î n v ă l u ș a g, p r i g o a n ă, v ă l ă ș a g, z a r v ă, z a v i s t i e, z ă h ă i a l ă; b ă n a t (2), b ă s ă u (3), p o t i c a l ă (1), s i c l e t, s u p ă r.

pocì v. 1. a face diform, a paraliza: Ielele pocesc; 2. a deochia, a se îmbolnăvi deodată; 3. a meni a rău: om pocit la gură. [În loc de potcì, derivat din potcă].

potcă f. 1. boală din deochiu sau din chiar senin: descântec de potcă: 2. belea, bocluc: toți de o potcă o să dăm PANN. [Ceh. POTKA, întâlnitură (cu un duh rău), de unde boală năpraznică].

pocésc și (vechĭ) potcésc v. tr. (d. potcă). Diformez: croitoru mĭ-a pocit haĭnele. Desfigurez, sluțesc: exploziunea ĭ-a pocit fața. Fig. Stric: reaŭa pedagogie pocește școala.

pótcă f., pl. e și ĭ (vsl. potŭka, întîlnire, ceartă, luptă, d. potŭknonti, a împinge; pol. ceh. potka, întîlnire, luptă, înfrîngere. V. pocesc, poticnesc). Vest. O boală despre care poporu crede că vine din deochĭ orĭ chear din senin și se manifestă pin durere de cap, curgere de sînge din nas orĭ vre-o unflătură (gîlcă). Pocitanie, om urît. Belea, neplăcere: a da de-o potcă. Frișcă, fată de vre-o 10-15 anĭ: o potcă de fată îĭ șterpeli pachetu. Frunză de potcă (adică „de vindecat potca”), o buruĭană chenopodiacee cu frunzele ramificate spre cotor și cu florile așezate ca un strugure (chenopodium murale). – În Trans. = „par, țăruș”.

potcésc, V. pocesc.

poci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocesc, 3 sg. pocește, imperf. 1 poceam; conj. prez. 1 sg. să pocesc, 3 să pocească

potcă (pop.) s. f., g.-d. art. potcei; pl. potce

poci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocesc, imperf. 3 sg. pocea; conj. prez. 3 să pocească

potcă (pop.) s. f., g.-d. art. potcei; pl. potce

poci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocesc, imperf. 3 sg. pocea; conj. prez. 3 sg. și pl. pocească

potcă s. f., g.-d. art. potcei; pl. potce

poci (conj. pocească)

POCI vb. 1. v. desfigura. 2. v. stâlci. 3. v. maimuțări.

POCI vb. v. deochea.

POTCĂ s. v. belea, bucluc, dandana, deochetură, deochi, hâdoșenie, încurcătură, monstru, monstruozitate, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, pocitanie, pocitură, rău, schimonositură, sluțenie, sluțitură, supărare, urâciune, urâțenie.

POCI vb. 1. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 2. a deforma, a denatura, a schimonosi, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele când vorbește.) 3. a se maimuțări, a se schimonosi, a se strîmba, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)

poci vb. v. DEOCHEA.

potcă s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. DEOCHETURĂ. DEOCHI. HÎDOȘENlE. ÎNCURCĂTURĂ. MONSTRU. MONSTRUOZITATE. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE.NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. POCITANIE. POCITURĂ. RĂU. SCHIMONOSITURĂ. SLUȚENIE. SLUȚITURĂ. SUPĂRARE. URÎCIUNE. URÎȚENIE.

potcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte).

poci, pocesc, vb. IV (reg.; despre teren) a împrejmui, a închide cu pocii (crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie) a arăci (a pune araci).

poci, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă (Șăineanu, DEX, MDA).

potcă, s.f. – 1. Puterea de a deochia, pocitoare (Papahagi, 1925). Boală ce se manifestă prin dureri de cap și scurgeri de sânge din nas, din pricina deochiului (Bilțiu, 2006): „Potcă de nouă neamuri, / Potcă de nouă chipuri, / Potcă de nouă feluri, / Te-alege / Șî te culege / De la Ion din creștetul capului...” (Papahagi, 1925: 285; Borșa). 2. Belea, necaz, bucluc (Bârlea, 1924): „Am o potcă de muiere, / Aia mă-nvață la rele” (Bilțiu, 2006: 102). 3. Momâie, pocitanie: „Mătrici în potca cea mare” (Bârlea, 1924, II: 384); „Se consideră că potca este Zanca (Mama Pădurilor) care te pocește dacă se întâmplă să fii în drumul ei noaptea sau ziua, când poate să dea peste tine vânt rău” (Ștețco, 1990: 65-67; Borșa). – Din sl. potŭka „ceartă, luptă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

poci, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă.

potcă, -i, s.f. – 1. Belea, necaz, bucluc (Bârlea 1924). 2. Momâie, pocitanie: „Mătrici în potca cea mare” (Bârlea 1924 II: 384); „Se consideră că potca este Zanca (mama pădurilor) care te pocește dacă se întâmplă să fii în drumul ei noaptea sau ziua, când poate să dea peste tine vânt rău” (Ștețco 1990: 65-67; Borșa). – Din sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Cihac cf. DER).

a avea poci expr. (glum.) a putea, a fi în stare