POTCĂ s. f. (Mold., Ban.) Ceartă, scandal; supărare, necaz. A: Bine mi-ai adus aminte și de potcă și de păgîna aceaea. I, 20^r. C: Potkĕ. Malum. Miseria. AC, 362. Etimologie: sl. potŭka. Cf. c a l a b a l i c, d i h o n i e, h ă b r u ș a g, î n v ă l u ș a g, p r i g o a n ă, v ă l ă ș a g, z a r v ă, z a v i s t i e, z ă h ă i a l ă; b ă n a t (2), b ă s ă u (3), p o t i c a l ă (1), s i c l e t, s u p ă r.