căutare avansată
Din totalul de 37 sunt afișate 20 definiții pentru politic, politica (vb.), politica (s.f.), politică   conjugări / declinări

POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Chestiune politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLITICÁ vb. I. Intranz. (Învechit; atestat numai la gerunziu) A face politică, a discuta politică. Îi eram vecin și petreceam zile întregi la Balta Liman, politicînd cu dînsul. GHICA, S. 370.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POLITICÁ, politichez, vb. I. Intranz. (Înv.) A face politică, a discuta despre probleme politice. – Fr. politiquer.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1. ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTIC, -Ă, politici, -e, adj. Care se referă la politică, care ține de politică. Alții participă la tumultul vieții din juru-le, se mișcă în arena politică. SADOVEANU, E. 30. Procesuri, intrigile politice mă cuprinseseră. NEGRUZZI, S. I 60. [Adunările] judecau asemenea în pricinile de vini mari politice. BĂLCESCU, O. II 13. Birou politic v. b i r o u2. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Drepturi politice = drepturi care se referă la participarea cetățenilor la conducerea treburilor obștești. Drepturile politice sînt stabilite de Constituție.Om politic (și, învechit, substantivat, va.) = persoană a cărei principală ocupație este activitatea politică. Nimeni din politici nu mi-a mai scris de mult. BĂLCESCU, la GHICA, A. 606. Una din primele calități... ale unui politic adevărat este de a fi consecvent. id. ib. 689. Economie politică v. economie. Geografie politică = parte a geografiei care tratează despre modul de organizare socială și politică a statelor și a regiunilor de pe suprafața globului, despre relațiile politice dintre state.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POLITICÁLE s. f. pl. (Învechit) Chestiuni politice. Sînt și eu un om de stat ca oricine și pot să ridic în spinare sarcina politicalelor. ALECSANDRI, T. 1235. Ce să scriu? Politicalele nu ne plac la amîndoi. NEGRUZZI, la TDRG. Au mai cinstit ei așa cîteva butelci, după aceea au prins să vorbească politicale. RUSSO, o. 111. (Adjectival, neobișnuit) De politică, referitor la politică. Socot că popii trebui să-și caute de slujbă, Iar nu să se îndese în trebi politicale. NEGRUZZI, S. II 177.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTICĂ, politici, s. f. 1. Activitate a puterii de stat în domeniul conducerii treburilor publice interne și externe; concepție care stă la baza acestei activități. Știința... a continuat zdrobirea lumii vechi, revoluționarea sau perfecționarea religiei, moralei, politicii, societății întregi. BĂLCESCU, O. II 9. (Urmat de determinări care arată natura, apartenența, sfera de activitate etc.) Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. 2. Atitudine și activitate (a unei persoane, a unui partid, a unui grup social etc.) în domeniul treburilor interne și externe. Nu se pricepe de loc în politică. GALACTION, O. I 92. Jurnalul acesta e prea dedat cu politica, ca să se poată serios ocupa de speculații filozofice. RUSSO, S. 65. ◊ E x p r. A face politică = a lua parte în mod activ la viața publică. 3. (Învechit) Politețe, gentilețe, curtoazie. S-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească. CARAGIALE, O. I 91. Frumoasă politică... Bravo!... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas. ALECSANDRI, T. 1047. Chiar și politica cere să mergem să-l salutăm. PANN, P. V. III 60. ◊ Loc. adv. Cu politică = politicos, delicat. Măria-ta să le scrii pohtindu-i cu politică la scaunul domniei. ODOBESCU S. I 83. Duducile să-l poftească să șadă și să vorbească cu politică, pentru că nu-i un bucătar prost. KOGĂLNICEANU, S. 54. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și ajunge scopul.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

polític1 adj. m., pl. polítici; f. polítică, pl. polítice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

*polític2 s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

polític adj. m., pl. polítici; f. sg. polítică, pl. polítice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

politicále s. f. pl.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTIC adj. (înv.) politicesc. (Doctrină ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTIC adj. v. diplomatic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTIC s. v. om politic, politician.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÍTICĂ s. 1. (înv.) politichie. (O ~ democratică.) 2. diplomație. (A uzat de o ~ inteligentă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink