18 definiții pentru politică

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLITICĂ, politici, s. f. 1. Activitate a puterii de stat în domeniul conducerii treburilor publice interne și externe; concepție care stă la baza acestei activități. Știința... a continuat zdrobirea lumii vechi, revoluționarea sau perfecționarea religiei, moralei, politicii, societății întregi. BĂLCESCU, O. II 9. (Urmat de determinări care arată natura, apartenența, sfera de activitate etc.) Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. 2. Atitudine și activitate (a unei persoane, a unui partid, a unui grup social etc.) în domeniul treburilor interne și externe. Nu se pricepe de loc în politică. GALACTION, O. I 92. Jurnalul acesta e prea dedat cu politica, ca să se poată serios ocupa de speculații filozofice. RUSSO, S. 65. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la viața publică. 3. (Învechit) Politețe, gentilețe, curtoazie. S-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească. CARAGIALE, O. I 91. Frumoasă politică... Bravo!... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas. ALECSANDRI, T. 1047. Chiar și politica cere să mergem să-l salutăm. PANN, P. V. III 60. ◊ Loc. adv. Cu politică = politicos, delicat. Măria-ta să le scrii pohtindu-i cu politică la scaunul domniei. ODOBESCU S. I 83. Duducile să-l poftească să șadă și să vorbească cu politică, pentru că nu-i un bucătar prost. KOGĂLNICEANU, S. 54. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și ajunge scopul.

POLITICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe, care reflectă orînduirea socială și structura economică a țării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înțelege și de a acționa într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

POLITICĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri și obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum și metodele și mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri și obiective. ~ de democratizare. ~ de pace.~ vamală sistem de reglementare de către stat a importului și a exportului de mărfuri. ~ economică sistem de măsuri economice înfăptuite de un stat. 2) fam. Manieră de a acționa pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique

politică f. 1. arta de a guverna afacerile unui Stat; 2. cunoașterea dreptului public și internațional; 3. se zice de afacerile publice, de evenimentele politice: politica absorbia atențiunea generală; 4. sistemă generală ce adoptă un guvern; 5. fam. abilitate, fineță în purtare.

POLITIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

politic, ~ă [At: IST. Ț. R. 20 / G-D și: ~icei / Pl: ~ici, ~ice / E: lat politicus, -a, -um, fr politique, ger Politik, Politikus, politisch] 1 sf (Înv) Rânduială statornicită Si: ceremonial, etichetă. 2 sf Știință și practică de guvernare a unui stat. 3 sf Sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între clase, între grupuri sociale, între popoare etc. pentru promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc. 4 sf Activitate, orientare, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe Si: (dep) politichie (2), politie (6). 5 sf Ideologie care reflectă această orientare, acțiune, activitate Si: (dep) politie (7). 6 sf (Îs) ~ externă Ansamblu de metode și mijloace folosite de un stat pentru atingerea obiectivelor pe plan internațional. 7 sf (Îs) ~ economică Domeniu al politicii (4), constând în măsuri, mijloace și experimente pentru realizarea anumitor obiective în economie. 8 sf (Îe) A face ~ă A lua parte în mod activ la discutarea și la rezolvarea treburilor interne și externe ale statului. 9 sf (Fig) Mod abil de comportare folosit de cineva în atingerea unui scop. 10 sf (Pfm; îe) A se lua cu ~ca pe lângă cineva A proceda cu tact în relațiile cu cineva, pentru a-i câștiga favoarea, adeziunea, încrederea. 11-14 a Care aparține politicii (2-5) Si: (înv) politicesc (3-6). 15-18 a Privitor la politică (2-5) Si: (înv) politicesc (7-10). 19 a Care se ocupă cu politica (4) Si: politicesc (11). 20-21 sm, am (Șîs om ~) (Persoană) care ocupă un rol important în activitatea politică. 22-23 sm, am (Îas) (Persoană) care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (4). 24 sm (Iuz) Persoană condamnată din cauza activității sale politice (4-5). 25 a (Îs) Drepturi ~ice Drepturi de participare ale cetățenilor la conducerea treburilor statului. 26 a (Îs) Nivel ~ Grad de pregătire a cuiva în probleme de politică (5). 27 a (Îas) Orientare justă a cuiva în probleme de politică (5). 28 a (Îs) Știință ~ă Disciplină care se ocupă cu analiza formelor de putere exercitate în state și instituții. 29 a (Îs) Filosofie ~ă Disciplină care se ocupă cu studiul comparativ al formelor de putere și al altor forme posibile de guvernământ. 30 sf (Îvr) Informație, știre care se referă la politică (5). 31-32 a (Înv) (Care are sau) care exprimă o comportare diplomatică, abilă Si: dibaci, diplomat, șiret. 33 sn Subsistem al sistemului social care cuprinde conștiința, relațiile, instituțiile și organizațiile politice.

POLITIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1. ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

POLITIC, -Ă I. adj. referitor la politică. ♦ nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (II, 1); drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe. 2. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

*polític, -ă adj. (vgr. politikós, d. pólis, oraș). Relativ la guvernarea uneĭ țărĭ, la stat: instituțiunĭ, chestiunĭ politice. Care se amestecă în afacerile statuluĭ: om politic. Fig. Fin, șiret, diplomat: fiĭ politic! Drepturĭ politice, dreptu de a fi funcționar public, de a vota p. parlament ș. a. Economia politică, știința care tratează despre bogăția publică și arta de a o administra. S. m. Om politic: Alexandru Lahovarĭ a fost un ilustru politic. S. f., pl. ĭ. Arta de a guverna statu: politica conservatoare disprețuĭește plebea venală; politica internă și externă. Afacerile statului politica îĭ pasiona pe toțĭ. Fig. Agilitate, fineță în purtare: puțină politică e necesară pentru a ajunge maĭ sus. A face politică, a te amesteca orĭ a te interesa de afacerile statuluĭ (Vechĭ [d. rus. politika], „politeță, ceremonial, etichetă”). Adv. Din punct de vedere politic. În mod politic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

politică s. f., g.-d. art. politicii; pl. politici

politică s. f., g.-d. art. politicii; pl. politici

politică s. f., g.-d. art. politicii; pl. politici

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POLITICĂ s. 1. (înv.) politichie. (O ~ democratică.) 2. diplomație. (A uzat de o ~ inteligentă.)

POLITICĂ s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.

politică s. v. CEREMONIAL. CEREMONIE. ETICHETĂ. PROTOCOL. REGULĂ. RITUAL. RÎNDUIALĂ. TIPIC.

POLITICĂ s. 1. (înv.) politie. (O ~ democratică.) 2. diplomație. (A uzat de o ~ ingenioasă.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Politica struțului – Expresie veche, cu obîrșie neprecisă. Înseamnă a-ți închipui că poți evita un pericol, dacă refuzi să-l vezi, întocmai cum struțul crede că se ascunde în întregime, dacă își bagă capul în nisip. „Asta nu înseamnă să procedăm asemenea struțului, așteptînd ca uriașa clepsidră a timpului să fi strecurat întreg nisipul…” (Marcel Breslașu).

Intrare: politică
politică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • politică
  • politica
plural
  • politici
  • politicile
genitiv-dativ singular
  • politici
  • politicii
plural
  • politici
  • politicilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

politică, politicisubstantiv feminin

  • 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Știința... a continuat zdrobirea lumii vechi, revoluționarea sau perfecționarea religiei, moralei, politicii, societății întregi. BĂLCESCU, O. II 9. DLRLC
    • format_quote Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. DLRLC
    • 1.1. Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. DEX '09
    • chat_bubble A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Nu se pricepe de loc în politică. GALACTION, O. I 92. DLRLC
    • format_quote Jurnalul acesta e prea dedat cu politica, ca să se poată serios ocupa de speculații filozofice. RUSSO, S. 65. DLRLC
  • 3. figurat Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. DEX '09 DLRLC DN
  • 4. învechit Curtoazie, gentilețe, politețe. DLRLC
    • format_quote S-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească. CARAGIALE, O. I 91. DLRLC
    • format_quote Frumoasă politică... Bravo!... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas. ALECSANDRI, T. 1047. DLRLC
    • format_quote Chiar și politica cere să mergem să-l salutăm. PANN, P. V. III 60. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu politică = delicat, politicos. DLRLC
      • format_quote Măria-ta să le scrii pohtindu-i cu politică la scaunul domniei. ODOBESCU S. I 83. DLRLC
      • format_quote Duducile să-l poftească să șadă și să vorbească cu politică, pentru că nu-i un bucătar prost. KOGĂLNICEANU, S. 54. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.