politie sf [At: IST. Ț. R. 65 / S și: polithie / A și: politie / Pl: ~ii / E: ngr πολιτεία] (Înv) 1 Așezare omenească. 2 Cetate. 3 Oraș. 4 Țară. 5 Stat. 6-7 (Dep) Politică (4-5). 8 (Ccr; csc) Conducători ai unui stat, ai unei cetăți, ai unui oraș etc. 9 (Ccr; csc) Organ de conducere politică. 10 Comportare. 11 (Pex) Viață. 12 Ceremonial. 13 Alai. 14 (Bis) Canon. corectat(ă)

POLITIE, politii, s. f. (Grecism învechit) Oraș. Vorba veche: dacă ești sărac, du-te-ntr-o politie bogată. CARAGIALE, O. III 29. În Epir, Macedonia, Tesalia, Albania și Bosnia se găsesc multe politii și sate în care locuiesc romîni cunoscuți sub denumirea de cuțovlahi. ALECSANDRI, P. P. 52. Dacă Iașii n-ar avea tină... ar fi din cele mai plăcute politii. NEGRUZZI, S. I 321.

politie f. oraș (arhaism): vorba vechie, dacă ești sărac, du-te într’o politie bogată CAR. [Gr. mod.].

polítie f. (ngr. politía, oraș, politeță, purtare, felu de vĭață, vgr. -teía, guvern, regim politic, d. pólis, oraș. V. poliție). Vechĭ. Stat: politia mirenească. Sec. 19. Lit. Oraș. Vechĭ. Purtare, felu de vĭață.

politie (înv.) s. f., art. politia, g.-d. art. politiei; pl. politii, art. politiile (desp. -ti-i-)

politie (înv.) s. f., art. politia, g.-d. art. politiei; pl. politii, art. politiile

politie s. f., art. politia, g.-d. art. politiei; pl. politii, art. politiile

POLITIE s. v. aglomerație, alai, așezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreață, localitate, oraș, politică, pompă, purtare, stat, țară.

politie s. v. AGLOMERAȚIE. ALAI. AȘEZARE. CETATE. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. FAST. FORTĂREAȚĂ. LOCALITATE. ORAȘ. POLITICĂ. POMPĂ. PURTARE. STAT. ȚARĂ.

politie (politii), s. f. – 1. Stat, republică. – 2. Oraș. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliție, s. f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s. m., din fr. politique, și mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s. m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politicește (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s. m., din fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politețe, s. f., din fr. politesse; nepolitețe (var. impolitețe), s. f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din rus. politruk. Der. de la poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui adj. *polițian, ca politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc; s. m., agent de poliție); polițaimaistru, s. m. (înv., comandant, șef de poliție), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.