pierit, ~ă [At: PSALT. HUR. 109^r/13 / V: (reg) pirit / Pl: ~iți, ~e / E: pieri] 1 a (Îvp; d. ființe) Mort, de obicei de o moarte violentă, nefirească. 2 a (Îvp; îlav) După ~ După un frate născut mort. 3 a (Pop; d. oameni) Slăbit. 4 a Palid, livid de spaimă, de durere, de emoție etc. 5 a (Pex; fig; d. oameni) Copleșit, distrus de durere, suferință, boală etc. 6 a (Bis; înv) Care și-a atras pedeapsa divină pentru păcatul săvârșit Si: (înv) pieritor (11). 7 a Care a încetat să mai existe. 8 a Care nu mai este. 9 a Care a luat sfârșit, a încetat. 10 a Dispărut. 11 a (Îvp) Care nu se mai găsește, nu se mai știe unde se află, rătăcit, dispărut fără urmă. 12 a (Îvp; pex) Ascuns. 13 a (Îvp) Furat. 14 a (Rar) Care a ieșit brusc din câmpul vizual al cuiva. 15 a Care nu se mai vede. 16 a Care s-a făcut nevăzut. 17 sm (Pop; lsg; șîc cel-~) Sifilis. 18 s (Bot; Mol; îac) Cruciuliță (Senecio vulgaris). 19 s (Bot; reg; îac) Spălăcioasă (Senecio vernalis).

PIERIT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. Mort. (Cu pronunțare regională) Credea [pe fie-sa] perită, socotind că-și făcuse seama singură. ISPIRESCU, L. 312. 2. Care a dispărut, care nu mai există. Oarță se întoarce strîmbîndu-și gura pocită, cu rîsul pierit de pe buze. C. PETRESCU, R. DR. 315. Fiecare în patul lui, cu somnul pierit, cu ochii deschiși, proprietarii casei din Batiște se frămîntau munciți de grijă. BASSARABESCU, S. N. 189. 3. (Despre oameni) Slab, palid; p. ext. descurajat, deznădăjduit. Văzui... un bun amic... Atît de slab și de pierit la față, Încît credeam că trece din viață. COȘBUC, P. II 281. Era cu atît mai pierită, cu cît o mai mustra și gîndul că n-a făcut nimic spre a ușura soarta soțului său. SLAVICI, O. I 173. De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. [Punga mea] e zbîrcită și pierită. BIBICESCU, P. P. 209. ◊ (Substantivat, popular) Cel pierit = sifilis.

PIERIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PIERI. 2) (despre persoane) Care se află într-o primejdie sau într-o situație foarte grea. /v. a pieri

pieri [At: PSALT. HUR 41^r/22 / Pzi: pier și (îrg) piei, (reg) pieu, 2 și (reg) piei, 3 și (înv) piare, 4 și (reg) pierem, 5 și (reg) piereți / Cj: 1, 2 și să piei, 3 și (îrg) să pieie, să piaie, (reg) să pieie / (Imt) 2 piei și (rar) pieri / C-o: 2 și (reg) ai piei / Grz: (îrg) pieind, (reg) pierin, / Par și: (reg) pierut / E: ml perire] 1 vi (D. ființe) A înceta să mai trăiască, a-și pierde viața, a muri, de obicei de moarte violentă nefirească. 2 vi (Pop; îe) A ~ după (sau pentru) cineva A fi foarte îndrăgostit de cineva, a-i plăcea foarte mult. 3 vi (Reg; îe) A ~ pe lângă cineva A-și pierde vremea în zadar alături de cineva. 4 vt (Îrg) A omorî. 5 vi (Înv; d. părți ale corpului) A se distruge, desprinzându-se de corp. 6 vi (Pop) A nu mai avea. 7 vi (Îvp; d. oameni) A deveni extrem de palid, din cauza suferinței, a supărării, a emoției etc. 8 vi (D. plante) A se ofili. 9 vi A se distruge. 10 vi (Bis; înv) A-și atrage pedeapsa divină pentru păcatele săvârșite. 11 vi (D. popoare, țări, orașe) A nu mai exista, fiind redus la nimic. 12 vi (Prc; d. țări, orașe etc.) A se ruina. 13 vi (Îe) Nu ~ lumea (sau târgul etc.) Se spune pentru a arăta că realizarea unei acțiuni nu este foarte importantă sau urgentă. 14 vi (D. abstracte) A lua sfârșit. 15 vi (D. fenomene) A înceta să se mai manifeste, să se mai producă. 16 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) graiul (sau glasul) ori a-i ~ (cuiva) cuvintele (de) pe buze A nu mai putea spune un cuvânt, de emoție, de uimire etc. 17 vi (Îae) A nu mai avea ce răspunde, din lipsă de argumente. 18 vi (Îae) A fi pus în încurcătură. 19 vi (Îae) A fi redus la tăcere. 20 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) graiul (sau limba) A muri. 21 vi (Spc; în imprecații) A se șterge din amintire. 22 vi (D. sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce treptat intensitatea, până la dispariția totală. 23 vi (Îvp; d. bunuri materiale, ființe etc.) A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. 24 (Spc; ccd) A i se fura. 25 (Reg; îe) A-i ~ de dinaintea ochilor A fi om foarte avar, căruia îi face impresia că este mereu jefuit. 26 (Cu determinări locale) A dispărea pe neașteptate din fața cuiva sau de undeva. 27 A ieși brusc din câmpul vizual al cuiva. 28 A se face nevăzut. 29 (Reg; euf; îc) piei-Iuda Diavol. 30 (Spc; d. soare) A dispărea trecând dincolo de orizont Si: a apune, a asfinți, a scăpăta. 31 A dispărea din cauza norilor care se întrepun, din cauza unei eclipse etc. Si: a se întuneca.

pirit², ~ă a vz pierit

❍ CHERIT = PIERIT.

RETRO, SATANA (lat.) = Piei, diavole.

PIERI, pier, vb. IV. Intranz. 1. A muri, a se prăpădi (de moarte năprasnică). Măcar că era cea mai mare știucă din balta lui Iftode, pierise. SADOVEANU, Î. A. 33. Vitele începură a pieri de foame. SANDU-ALDEA, D. N. 243. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, O. II 14. Iacob Eraclid pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137. Toată pasărea pe limba ei piere. ◊ (Prin exagerare) S-a oprit la vreo ușă să strige că piere de foame și frig. SADOVEANU, O. VIII 155. ♦ (În construcții negative) A fi în primejdie. Cu moș Nichifor Țuțuian nu piere nimene la drum. CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Nu piere lumea (dacă nu...) = nu se întîmplă nici o nenorocire, nu-i nici o catastrofă (dacă nu...). Ia mai pune-ți pofta la o parte, că doar nu piere lumea. CREANGĂ, P. 315. Vom merge altă dată [la teatru], că nu piere lumea. ALECSANDRI, T. 329. Fierul (sau lucrul) rău nu piere, se spune în ironie ca o consolare aceluia care se sperie și se vaită în împrejurări dificile. Lucrul rău nu piere cu una, cu două. CREANGĂ, A. 16. ♦ A se nimici, a dispărea din lume. Vai de acele nații unde un mic număr de cetățeni își întemeiază puterea și fericirea lor pe robirea gloatelor. Ele pier. BĂLCESCU, O. I 144. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. Floarea piere, viața trece! ALECSANDRI, P. I 123. Mi-a pierit iarba pe luncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. 2. (Despre senzații, stări fizice etc.) A se micșora, a slăbi, a se stinge. Puterile acestuia piereau. PAS, Z. I 117. Zînei i-a părut d-aiunci Că i-a pierit norocul. COȘBUC, P. 69. Puterea din mine piere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul = a nu mai putea spune o vorbă, de emoție; a nu mai avea ce spune din lipsă de argumente. 3. A dispărea pe neașteptate sau pe negîndite din fața cuiva, a se face nevăzut. Peste cîteva clipe expresul pieri în întunericul nopții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 8. Ale iernii flori măiestre au pierit ca încîntarea unui vis de pe ferestre. NECULUȚĂ, Ț. D. 124. Du-te de vezi unde e Ileana... A ieșit și nu știu unde a pierit. SLAVICI, N. I 74. Stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. fp (La imperativ, de obicei întărit prin «din fața mea», «din ochii mei» etc.) Piei dinainte-mi, spurcatule. SADOVEANU, O. VII 98. Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fată fără minte! COȘBUC, P. II 146. Pieriți din ochii mei că vă ieu de fugă cu calu. ALECSANDRI, T. I 171. – Forme gramaticale: imper. pers. 2 sg. pieri și (mai ales) piei. – Prez. ind. și: (regional) piei, prez. conj. pers. 1 și 2 să piei (ISPIRESCU, L. 44), pers. 3 să pieie.

A PIERI pier intranz. 1) (despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violentă. ~ de ciumă. ◊ Nu piere lumea nu se întâmplă nimic. 3) (despre vegetație) A-și pierde seva cu totul (de frig, de secetă etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stări, senzații) A înceta de a mai persista; a lua sfârșit (subit). I-a pierit dorința de plecare. ◊ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frică, de emoție etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumină) A scădea treptat în intensitate; a deveni din ce în ce mai slab, dispărând complet; a se stinge. 6) A dispărea brusc; a se face nevăzut. ◊ Piei din ochii mei (sau fața mea)! să nu te mai văd! /<lat. perire

perì v. 1. a înceta de a fi: totul piere; 2. a avea un sfârșit timpuriu sau violent: a peri într’un naufragiu; 3. fig. a cădea în ruină, în decadență, vorbind de lucruri: Imperiul roman peri în anul 476; 4. a muri, vorbind de animale: toți boii au perit; 5. a dispare: ea peri ca o măeastră de lângă dânsul ISP. [Lat. PERIRE].

perit a. 1. dispărut, mort; 2. (la față) palid: cât e de perită! 3. Bot. buruiană de cel perit, Mold. cruciuliță.

per (est) și pĭer (vest), a -í v. intr. (lat. pĕr-eo, pĕr-ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer. – Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor într’un războĭ, într’o catastrofă, într’o epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule!

perit (est) și pĭerít (vest), -ă adj. Dus de pe lume: mort. Perit la față, perdut, ruinat de boală saŭ de frică. Cel perit n. Numele popular al sifilisuluĭ. Cel perit m. Petimbroasă.

pĭáră, V. per, pĭer.

pĭer, V. per.

pieri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 3 sg. piere, imperf. 1 pieream; conj. prez. 1 sg. să pier, 3 să piară; imper. 2 sg. afirm. pieri/piei

pieri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierim, imperf. 3 sg. pierea; conj. prez. 3 să piară; imper. 2 sg. piei, neg. nu pieri, 2 pl. pieriți; ger. pierind

pieri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierim, imperf. 3 sg. pierea; conj. prez. 3 sg. și pl. piară; imper. 2 sg. piei, 2 pl. pieriți, neg. 2 sg. nu pieri; ger. pierind

piară (v. pieri)

piei (v. pieri)

pieri (ind. prez. 2 sg. pieri, conj. piară, imper. piei)

pier, pieri 2, piară 3 conj., piei impr., pierind ger., pieritor adj. v.

pieri (pier, it), vb. – 1. A dispărea. – 2. A muri. – 3. A muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid); pierit, s. n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune; Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare); răspieri, vb. (a dispărea), rar.

ERIPITUR PERSONA, MANET RES (lat.) persoana piere, lucrul rămâne – Opera supraviețuiește întotdeauna creatorului ei.

FIAT IUSTITIA, PEREAT MUNDUS! (lat.) să se facă dreptate (chiar de-ar fi) să piară lumea! – Quintus Mucius Scaevola. Legea trebuie aplicată în orice condiții, dreptatea trebuie instaurată cu orice preț.

IBIS REDIBIS NUNQUAM IN BELLO PERIBIS (lat.) te vei duce, te vei întoarce niciodată nu vei pieri în război - Exemplu tipic de oracol ambiguu unde sensul depinde de intonație, respectiv de punctuație: „te vei duce, te vei întoarce, niciodată (nu) vei pieri în război” sau „te vei duce, te vei întoarce niciodată (nu), vei pieri în război”.

OMNIA MUTANTUR, NIHIL INTERIT (lat.) totul se transformă, nimic nu piere – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 165.

PIERIT adj. v. desperat, deznădăjduit, efemer, galben, îngălbenit, palid, pieritor, schimbător, slab, slăbănog, slăbit, temporar, tras, trecător, uscățiv, vremelnic.

PIERIT adj., s. v. decedat, defunct, dispărut, mort, răposat.

PIERIT s. v. lues, sifilis.

pierit s. v. LUES. SIFILIS.

pierit adj., s. v. DECEDAT. DEFUNCT. DISPĂRUT. MORT. RĂPOSAT.

pierit adj. v. DESPERAT. DEZNĂDĂJDUIT. EFEMER. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. TEMPORAR. TRAS. TRECĂTOR. USCĂȚIV. VREMELNIC.

PIERI vb. 1. v. dispărea. 2. a dispărea, a se pierde, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. v. muri. 4. v. cădea. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. dispărea. 8. v. sfârși.

PIERI vb. v. asasina, omorî, suprima, ucide.

PIERI vb. 1. a dispărea, (fig.) a o șterge, (fam. fig.) a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza. (Răufăcătorul a ~ fără urmă.) 2. a dispărea, a se pierde, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfîrși, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (Cînd a ~?) 4. a cădea, a muri. (A ~ la datorie.) 5. a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~ după deal.) 6. a dispărea, a se risipi. (Noaptea a ~.) 7. a dispărea, (rar) a sări. (I-a ~ somnul.) 8. a înceta, a se sfîrși. (Fericirea lui a ~.)

pieri vb. v. ASASINA. OMORÎ. SUPRIMA. UCIDE.

A pieri ≠ a (se) naște, a învia, a trăi, a viețui

Eripitur persona, manet res (lat. „Omul dispare, opera rămîne”) – a spus Lucrețiu, în poemul său De rerum natura (Despre natura lucrurilor) – cînt. III, vers. 57. Se aplică spre a atrage atenția asupra importanței pe care o are valoarea unei creații. Omul e într-adevăr trecător, dar el poate trăi veșnic prin operele sale. LIT.

Fiat iustitia, pereat mundus (lat. „Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea”), adică principiul de dreptate trebuie să fie mai scump chiar decît lumea și pămîntul. Manlius, autorul unei cărți apărute în 1563 Loci communes (Locuri comune), afirmă că aceasta ar fi fost deviza împăratului Ferdinand I (fratele mai mic al lui Carol Quintul), care a domnit între anii 1558-1564 și suna astfel: Fiat iustitia et pereat mundus. Fraza o găsim și în Seneca, dar sub altă formă: Fiat iustitia, ruat coelum (să se facă dreptate, prăbușească-se și cerul), formă astăzi nemaiuzitată. Seneca povestește că pretorul Piso condamnase pe un cetățean pentru omor, dar în momentul cînd osînditul fu adus în piață spre a fi executat, își făcu apariția omul pe care toți îl credeau asasinat. Centurionul suspendă execuția și trimise la Piso să i se explice cazul. Concluzia? Piso i-a condamnat pe toți trei la moarte: pe primul fiindcă exista deja o sentință capitală pronunțată împotriva lui, pe centurion pentru că n-a executat ordinul, iar pe presupusa victimă, fiindcă a fost cauza morții a doi oameni nevinovați. Și dînd această triplă sentință, care a făcut să se nască zicala mai puțin cunoscută „dreptate à la Piso”, ar fi exclamat: Fiat iustitia, ruat coelum! H. Heine în Testament politic scrie: „Și binecuvîntat fie băcanul care într-o bună zi va răsuci, din poeziile mele, cornete în care va pune calea sau tabac pentru bătrîne care, în nedreapta noastră lume de azi, au trebuit poate să se lipsească de asemenea plăceri – fiat iustitia, pereat mundus”. IST.

Périssent les colonies plutôt qu’un principe! (fr. „Mai bine să piară coloniile decît un principiu!”). În Adunarea constituantă franceză (ședința din 13 mai 1791), se discutau decretele asupra coloniilor și emancipării oamenilor de culoare. Frica de a pierde coloniile se dovedea mai tare decît principiul „libertății, egalității și fraternității”. În atmosfera generală de nehotărîre, a luat cuvîntul deputatul Dupont de Nemours care a cerut răspicat: „Dacă e vorba de ales între a sacrifica interesul sau dreptatea, mai bine sacrificăm coloniile decît un principiu”. Dar nici această declarație n-a reușit să risipească ezitarea adunării. Atunci s-a ridicat Robespierre care, amintindu-și de principiul Fiat iustitia, pereat mundus, a sprijinit poziția lui Nemours, exclamînd categoric: „Piară mai degrabă coloniile decît să facem compromisuri cu onoarea și libertatea”. Întrucît însă Robespierre era un nume mai cunoscut, posteritatea a combinat ambele fraze în una singură: „Piară coloniile decît principiile” și a pus-o în seama „Incoruptibilului”, cum era poreclit Robespierre. Se citează spre a arăta că nu trebuie să sacrificăm dreptatea în fața interesului. IST.

Qualis artifex pereo! (lat. „Ce artist mare piere!” (subînțeles: cu mine). Istoricul Suetoniu, în Viața lui Nero (44), relatează că acestea au fost cele din urmă cuvinte pe care, înainte de a se sinucide, le-a repetat de cîteva ori împăratul Nero, care se considera un mare cîntăreț, poet și artist. De altfel, el și apăruse în această ipostază, la diferite ocazii, în arena teatrului și a circului. Cuvintele lui se folosesc atunci cînd vrem să ironizăm pe cineva care, aidoma celui ce a dat foc Romei, se închipuie mare artist! IST.