13 definiții pentru pierit pirit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pierit, ~ă [At: PSALT. HUR. 109r/13 / V: (reg) pirit / Pl: ~iți, ~e / E: pieri] 1 a (Îvp; d. ființe) Mort, de obicei de o moarte violentă, nefirească. 2 a (Îvp; îlav) După ~ După un frate născut mort. 3 a (Pop; d. oameni) Slăbit. 4 a Palid, livid de spaimă, de durere, de emoție etc. 5 a (Pex; fig; d. oameni) Copleșit, distrus de durere, suferință, boală etc. 6 a (Bis; înv) Care și-a atras pedeapsa divină pentru păcatul săvârșit Si: (înv) pieritor (11). 7 a Care a încetat să mai existe. 8 a Care nu mai este. 9 a Care a luat sfârșit, a încetat. 10 a Dispărut. 11 a (Îvp) Care nu se mai găsește, nu se mai știe unde se află, rătăcit, dispărut fără urmă. 12 a (Îvp; pex) Ascuns. 13 a (Îvp) Furat. 14 a (Rar) Care a ieșit brusc din câmpul vizual al cuiva. 15 a Care nu se mai vede. 16 a Care s-a făcut nevăzut. 17 sm (Pop; lsg; șîc cel-~) Sifilis. 18 s (Bot; Mol; îac) Cruciuliță (Senecio vulgaris). 19 s (Bot; reg; îac) Spălăcioasă (Senecio vernalis).

PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. Mort. (Cu pronunțare regională) Credea [pe fie-sa] perită, socotind că-și făcuse seama singură. ISPIRESCU, L. 312. 2. Care a dispărut, care nu mai există. Oarță se întoarce strîmbîndu-și gura pocită, cu rîsul pierit de pe buze. C. PETRESCU, R. DR. 315. Fiecare în patul lui, cu somnul pierit, cu ochii deschiși, proprietarii casei din Batiște se frămîntau munciți de grijă. BASSARABESCU, S. N. 189. 3. (Despre oameni) Slab, palid; p. ext. descurajat, deznădăjduit. Văzui un bun amic... Atît de slab și de pierit la față, Incît credeam că trece din viață. COȘBUC, P. II 281. Era cu atît mai pierită, cu cît o mai mustra și gîndul că n-a făcut nimic spre a ușura soarta soțului său. SLAVICI, O. I 173. De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. [Punga mea] e zbîrcită și pierită. BIBICESCU, P. P. 209. ◊ (Substantivat, popular) Cel pierit = sifilis.

PIERÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PIERI. 2) (despre persoane) Care se află într-o primejdie sau într-o situație foarte grea. /v. a pieri

perit a. 1. dispărut, mort; 2. (la față) palid: cât e de perită! 3. Bot. buruiană de cel perit, Mold. cruciuliță.

perit (est) și pĭerít (vest), adj. Dus de pe lume: mort. Perit la față, perdut, ruinat de boală saŭ de frică. Cel perit n. Numele popular al sifilisuluĭ. Cel perit m. Petimbroasă.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PIERÍT adj. v. desperat, deznădăjduit, efemer, galben, îngălbenit, palid, pieritor, schimbător, slab, slăbănog, slăbit, temporar, tras, trecător, uscățiv, vremelnic.

PIERÍT adj., s. v. decedat, defunct, dispărut, mort, răposat.

pierit adj. v. DESPERAT. DEZNĂDĂJDUIT. EFEMER. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. TEMPORAR. TRAS. TRECĂTOR. USCĂȚIV. VREMELNIC.

pierit adj., s. v. DECEDAT. DEFUNCT. DISPĂRUT. MORT. RĂPOSAT.

Intrare: pierit
pierit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierit
  • pieritul
  • pieritu‑
  • pieri
  • pierita
plural
  • pieriți
  • pieriții
  • pierite
  • pieritele
genitiv-dativ singular
  • pierit
  • pieritului
  • pierite
  • pieritei
plural
  • pieriți
  • pieriților
  • pierite
  • pieritelor
vocativ singular
plural
pirit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pierit pirit

  • 1. popular Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mort (adj.) attach_file un exemplu
    exemple
    • cu pronunțare regională Credea [pe fie-sa] perită, socotind că-și făcuse seama singură. ISPIRESCU, L. 312.
      surse: DLRLC
  • 2. Care a dispărut, care nu mai există.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Oarță se întoarce strîmbîndu-și gura pocită, cu rîsul pierit de pe buze. C. PETRESCU, R. DR. 315.
      surse: DLRLC
    • Fiecare în patul lui, cu somnul pierit, cu ochii deschiși, proprietarii casei din Batiște se frămîntau munciți de grijă. BASSARABESCU, S. N. 189.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: descompus palid slab attach_file 2 exemple
    exemple
    • Văzui... un bun amic... Atît de slab și de pierit la față, Încît credeam că trece din viață. COȘBUC, P. II 281.
      surse: DLRLC
    • De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi pieri
    surse: DEX '98 DEX '09