PARADIS, paradisuri, s. n. (Bis.) Lăcașul lui Dumnezeu, loc de supremă fericire, imaginat ca o grădină aflată în cer, unde au trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ajung, după moarte, sufletele oamenilor fără păcate; rai, eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.

paradis sn [At: DRLU / V: (reg) ~iz / Pl: ~uri / E: fr paradis, ger Paradies] 1 (Rel) Grădină fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ar ajunge după moarte sufletele oamenilor fără păcate Si: eden, rai. 2 (Îc) Măr-~ Varietate de măr nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îla) De ~ Splendid. 4 (Șfg) Peisaj foarte frumos. 5 Loc splendid, care oferă cele mai bune condiții de trai, de dezvoltare spirituală etc. 6 Ceea ce încântă privirea, sufletul. 7 Fericire supremă. 8 (Trs) Șotron. corectat(ă)

PARADIS, paradisuri, s. n. Grădina raiului în care, potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung după moarte sufletele oamenilor fără păcate; rai¹; eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.

PARADIS s. n. (în concepția creștină) Rai. Sînt în viață rătăciri de acelea care prețuiesc mai mult decît drumul cel mai drept la paradis. HOGAȘ, H. 104. Ești frumoasă... înger ești din paradis Și mă tem privind la tine. EMINESCU, O. IV 38. Parisu-i un paradis Plin de adimenire. ALECSANDRI, T. I 312. ◊ Pasărea paradisului = pasăre cu pene frumos colorate, care trăiește în insulele Malaeziei, în China și în India (Paradisea apoda). ♦ Expr. Ca în paradis = foarte fericit. Trăiește ca în paradis. ◊ Fig. Loc plăcut, minunat. Trebuie să vă fac descrierea paradisului meu. NEGRUZZI, S. I 96.

PARADIS s.n. Rai. ♦ Pasărea-paradisului = pasăre exotică cu pene foarte frumoase. [Pl. -suri, -se. / cf. fr. paradis, it. paradiso, lat. paradisus – grădină].

PARADIS s. n. 1. eden, rai. 2. (fam.) loc încântător; fericire. 3. pasărea-ŭlui = pasăre exotică cu pene foarte frumoase. (< fr. paradis, lat. paradisus, gr. paradeisos, grădină)

PARADIS ~uri n. 1) rel. Loc al fericirii supreme, unde se crede că ajung după moarte sufletele celor evlavioși; rai; eden. 2) fig. Loc care încântă și desfată privirea și sufletul; rai; eden. 3) Stare de fericire absolută; rai; eden. ◊ Pasărea ~ului pasăre exotică cu penaj multicolor. /<fr. paradis, germ. Paradies

paradis n. 1. raiu, grădină delicioasă în care se aflau Adam și Eva; 2. locașul fericiților; 3. fig. loc încântător; 4. ultimele galerii într’un teatru.

*paradís n., pl. urĭ și e (lat. paradisus, vgr. parádeisos, d. pers. firdevs, îngrăditură, grădină). Raĭ, grădina deliciilor în care, după Biblie, Dumnezeŭ l-a pus pe Adam și pe Eva. Grădina rezervată de Dumnezeŭ celor bunĭ. Fig. Loc încîntător. Stare fericită: o căsătorie fericită e un paradis. V. empireŭ.

paradiș a [At: DR. V, 99 / Pl: ~i / E: mg parádés] (Reg; d. cai; îs) Cal ~ Cal de trăsură.

paradiz sn vz paradis

paradis s. n., pl. paradisuri

paradis s. n., pl. paradisuri

paradis s. n., pl. paradisuri

pasărea-paradisului (pasăre) s. f. art., g.-d. art. păsării-paradisului

!pasărea-paradisului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-paradisului

pasărea-paradisului s. f.

PARADIS s. v. rai.

PARADIS s. (BIS.) cer, rai, (livr.) eden.

Paradis ≠ gheenă, iad, infern, tartar

paradis (paradisuri), s. n. – Rai. Fr. paradis. – Der. paradaisă, s. f. (Trans., Olt., tomată), din germ. Paradeis(apfel).

PARADIS [paradí], Vanessa (n. 1972), cântăreață și actriță franceză. Lansează „Joe le taxi” la 12 ani, apoi „Maxou”, „Manolo, Manolo”. Voce acidă, atractivă. La 19 ani începe cariera americană („Walk on The Wild Side”). Activitate cinematografică („Nopți albe” – Premiul Caesar, „Elisa”).

PARADÍS (< fr., lat., germ.; {s} gr. parádeisos „grădină”) s. n. 1. (În „Vechiul Testament”) Edenul, grădina fermecătoare unde a început existența umanității, o dată cu Adam și Eva, locul de supremă fericire umană, pierdut, prin izgonirea perechii primordiale, dar promis, ca răsplată, celor fără de păcat. În budism, ideea de p. este dezvoltată pornind de la reprezentarea Nirvanei ca stare finală de liniște eternă și totală. Pentru vechii greci și romani, p. se găsește în Insulele Fericiților, locuite de oameni vii învestiți cu nemurire, și în Câmpiile Elisee. În Islam, Firdaws este un p. postul de răsplată concretă, o grădină a plăcerilor strict concrete (munți de pilaf, hurii tinere și binevoitoare). În creștinismul primar, p. este văzut ca o contopire a omului cu Dumnezeu, istoria omenirii, în această concepție, fiind o nostalgie a paradisului pierdut și efort de recuperare. Sin: rai. 2. Peisaj minunat; loc plăcut, încântător care oferă condiții extraordinare de viață și de dezvoltare (spirituală) etc. ♦ Ceea ce încântă privirea și sufletul. 3. S. f. (FILOZ.) Termen introdus în filozofia științei de Th. Kuhn pentru a defini ansamblul regulilor, modelelor și criteriilor care caracterizează o comunitate științifică (eră istorică, loc geografic etc.).

PARADIS gr. παράδαςιος „grădină, raiu”. 1. Paradis Saula (= al lui Saul), mold., 1633 (Glos). Parades = Părades = Păradie din Băloșeni (Isp II¹).

STRELITZIA Banks, STRELIȚIA, PASĂREA PARADISULUI, fam. Musaceae. Gen originar din Africa de S, 4 specii, cuprinzînd plante viguroase, perene, lemnificate la bază, cu rădăcini puternice și adînc înfipte în pămînt. Frunze mari, persistente, glauce, lung-pețiolate, cu lamina larg-eliptică, pieloase, glabre, mai scurte decît pețiolul. Numele de pasărea paradisului se datorește florilor sale (galbene-portocalii-albăstrui) grupate în inflorescențe curioase (asemenea unor păsări exotice), ce apar dintr-o teacă ascuțită în formă de carenă (verde cu margini roșietice-strălucitoare), succesiv, prelungindu-se în acest fel perioada înfloritului. Periantul format din 6 diviziuni, 3 exterioare, îngust-lanceolate cu vîrf lung, ascuțit, galbene-portocalii și 3 interioare, din care 2 în formă sagitată, așezate în pereche, apropiate, formînd deci, aparent, un singur organ. Într-un pliu al acestui organ se află cele 5 stamine și stilul.

A trăi ca în sînul lui Avram – Expresia e foarte veche și înseamnă: „a trăi fericit”, „a trăi ca-n paradis”. Ea se trage din evanghelia lui Luca (c. XVI, v. 22 și 23), unde se spune despre săracul Lazăr că a murit și a fost dus la sînul lui Avram. O găsim la foarte multe popoare: la ruși (vezi Saltîcov-Șcedrin, Opere complete, vol. 5), la englezi (vezi Shakespeare, Richard al III-lea). La noi o întîlnim și sub o altă formă, mai rară (vezi: lon Creangă), de „Sînul lui Dumnezeu”. Expresia se explică prin obiceiul din vechime, încă de pe vremea patriarhului Abraham, de a primi un oaspete scump sau un bun prieten, lipindu-i capul de piept, în semn de dragoste și căldură sufletească. Molière, în Tartuffe (act. V, sc. 3), spune prin gura lui Oregon: „Îl cuibăresc mai dulce ca-n sînul lui Abram”. În „Memoriile” sale (pag. 158), marea noastră tragediană Agatha Bîrsescu, vorbind despre o călătorie făcută într-o regiune frumoasă și ospitalieră, scria: „Am trăit acolo o săptămînă ca în sînul lui Avram”. BIB.