PAPARĂ, papare, s. f. 1. (Pop.) Mâncare preparată din felii de pâine (prăjită) presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ◊ Expr. (Fam.) A mânca (o) papară sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papară = a) a mânca bătaie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în luptă, într-o întrecere etc.). A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papară = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omletă. [Pl. și: păpări. – Var.: (reg.) păpară s. f.] – Din bg. popara.

PAPURĂ, papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat. *papura.

papară sf [At: M. COSTIN, ap. LET. II, 119/15 / V: (reg) păp~, pop~, pup~ / Pl: ~re, păpări / E: bg попара, ngr παπάρα] 1 Mâncare preparată din bucăți de pâine prăjită sau nu, de obicei presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ori puse la cuptor Si: (reg) moieți, păpăruie³. 2 (Îe) A mânca sau a înghiți (o) ~ sau ~a (cuiva) A mânca bătaie de la cineva. 3 (Îae) A fi învins. 4 (Îae) A fi aspru certat. 5 (Îe) A trage cuiva o ~ (ca aceea sau ca acele) A bate pe cineva. 6 (Îe) A face (pe cineva sau din ceva) ~ A bate pe cineva sau ceva. 7 (Îae) A învinge pe cineva sau ceva. 8 (Îae) A distruge pe cineva sau ceva. 9 (Reg) A (i se) găti (cuiva) o ~ sau a (i se) fierbe (cuiva) ~ A i se întinde cuiva o cursă. 10 (Îe) A ști păpara cuiva A cunoaște foarte bine firea aspră a cuiva. 11 (Fig; înv) Bătaie. 12 (Fig; înv) Înfrângere. 13 (Reg) Omletă. 14 (Reg) Mâncare făcută din mălai copt, ceapă și miez de nucă sau sâmburi de dovleac. 15 (Reg; îs) ~ acră Mâncare preparată din slănină și ceapă fierte cu pastă de făină de grâu. 16 (Reg; îs) ~ domnească Delicatesă.

papără sf vz papură¹

paporă sf vz papură¹

papură² sf [At: (a. 1726-1733) N. A. BOGDAN, C. M. 160 / Pl: ~re / E: nct] 1 (Înv) Țesătură cu fir, nedefinită mai îndeaproape. 2 (Nob) Pernă.

papură¹ sf [At: KLEIN, D. 60 / V: (îrg) ~poră, (reg) ~pără / Pl: (rar) ~ri / E: ml *papura cf ngr πάπυρος] 1 (Șîc) ~-de-baltă Plantă acvatică cu tulpina neramificată, înaltă și subțire, cu flori unisexuate grupate într-un spic compact, cu frunzele îngust-lineare, în formă de uluc în partea inferioară (Typha angustifolia). 2 Plantă acvatică asemănătoare, cu frunzele lat-lineare, plane în partea inferioară (Typha latifolia) Si: (reg) bățea, berbecuț, bucșău, culm, spetează, șovar. 3-4 (Prc) Frunze ale papurei¹ (1-2), (din care se fac rogojini, coșuri etc. sau) care servesc ca material de legat. 5 (Bot; îc) ~-mică (sau ~-mititică) Târsă (Typha minima). 6 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) nod în ~ A căuta să găsești cuiva defecte cu orice preț. 7 (Reg; îe) Cât ~ în baltă În cantitate foarte mare. 8 (Reg; îe) A avea dinți de ~ A amenința, fără a fi în stare să treacă la fapte. 9 (Pex; îvr) Rogojină. 10 (Pex; rar) Papomiță. 11 (Bot; reg) Pipirig¹ (Holoschoenus vulgaris). 12 (Bot; reg; șîc ~-de- baltă) Rogoz {Carex). 13 (Bot; reg) Stânjen-galben (Iris pseudocorus). 14 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp (sau ~-de-șes) Săghioară (Iris halophita). 15 (Bot; reg; îc) ~-de-rogojină Crin-de-baltă (Butomus umbellatus). 16 (Bot; reg; îc) ~-flocoasă Mălaiul-cucului (Lusula campestris). 17 (Bot; reg; îc) ~-roșie Obligeană (Acorus calamus). 18 (Bot; reg; îc) ~-rotundă Pipirig (Schoenoplectus lacustris). 19 (Bot; reg; îc) ~-bună Plantă nedefinită mai îndeaproape. 20 (Bot; reg; îc) ~-albă Plantă nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

păpa vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pzi: pap / E: ml pappare] 1 (Fam; în vorbirea copiilor sau irn) A mânca. 2 (Îe) A ~ bătaie A mânca bătaie. 3 (Pex) A suferi alte pedepse. 4-5 (Îc) Papă-lapte (Persoană) care este lipsită de energie și de inițiativă. 6 (Îc) Papă-tot Mâncău. 7 (Pex) A consuma. 8 (Pex) A termina. 9 (Fig; c. i. bunuri materiale) A-și însuși pe nedrept. 10 (Fig; c. i. bani) A cheltui. 11 (Fig; c. i. bani) A irosi. 12 (Fig; c. i. bunuri materiale) A distruge. 13 (Pex; c. i. oameni) A scoate din luptă.

păpară sf vz papară

popară sf vz papară

pupară sf vz papară

BÎTEA (pl. -tele) sf. Trans. (BUD.) 🌿= PAPURĂ [bîtă].

CĂUTA (caut), CĂTA (cat) I. vb. tr. 1 A umbla să afle, să găsească ceva pierdut sau rătăcit: îmi caut pălăria; (P): cine caută, găsește, a) cine stăruește, izbutește: b) cine lucrează, agonisește; (P): caută ziua de ieri, caută fără să știe ce, caută un lucru ce nu se poate găsi; 👉 AC, IAPĂ, PAPURĂ ¶ 2 A umbla să găsească pe cineva: s’a dus să-l caute pe frate-său ¶ 3 A umbla după ceva, a se sili să afle, să capete sau să descopere ceva: ~ o slujbă; ~ să se însoare; ~ bătaie; ~ ceartă; ~ soluțiunea unei probleme ¶ 4 A scotoci: ~ prin buzunare ¶ 5 A încerca, a se sili: ~ să scape; conștiința lui vinovată căută să se apere (VLAH.) ¶ 6 A cerceta un bolnav și a-l îngriji: căuta bolnavii din sat și mîngiia pe săraci (ODOB.) ¶ 7 A îngriji, a administra: își caută singur moșia ¶ 8 A ținea seama, a lua în considerație: Nu-i căuta chipul, nu-i căuta anii (PANN) ¶ 9 A veni într’un loc (cu intențiuni bune sau rele), a se duce într’un loc spre a face ceva: n’ai ce~ în casa mea ¶ 10 A-și îndrepta privirile spre a vedea sau cerceta ceva, a privi, a se uita: cînd o căutai, era cu ochii scăldați în lacrămi (ISP.); 👉 CAL. II. vb. intr. 1 A privi, a-și îndrepta privirile, a se uita: copilul, cîndu-l botezi, trebue să caute cu fața cătră răsărit (PRV.-MB.); cătă într’o parte și într’alta și nu văzu nicăiri lumină (ISP.) ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație: nu caut la preț; judecătorii ... să nu-l caute căci e sărac, ci să-l judece pe dreptate (PRV.-MB.); cît sînt eu de blînd și cît ești de bătrînă, nu-ți caut, te cotonogesc! (CAR.) ¶ 3 A se îngriji, a avea grijă: ~ de casă; a-și ~ de drum, a-și urma drumul, fără a se ocupa de alții sau de altele; a-și~ de treabă, a sta de-o parte, fără a se amesteca în treburile altora ¶ 4 ~ la (sau în) stele, ~ în cărți, a umbla să ghicească norocul cuiva prin cercetarea stelelor, prin așezarea cărților de joc. III. vb. refl. A se îngriji (vorb. de un bolnav), a-și vedea de sănătate: s’a căutat cu doctori și cu babe, dar nimic nu i-a folosit; F: ai dreptate, numai nu te cauți, se zice, în ironie, cuiva care se plînge de o nedreptate (într’o chestiune de puțină importanță). IV. vb. unipers. CAUTĂ (mai adesea cată , trebue: cată să-l asculți, dacă-ți poruncește ceva [lat. *cautare < cautus; forma căta a rezultat din căuta < căota, întocmai ca făreca < făureca].

PAPARĂ s. f. 1. Mâncare preparată din felii de pâine (prăjită) presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ◊ Expr. (Fam.) A mânca (o) papară sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papară = a) a mânca bătaie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în luptă, într-o întrecere etc.) A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papară = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). [Var.: (reg.) păpară s. f.] – Din bg. popara.

PAPURĂ, (rar) papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat. *papura.

PAPARĂ s. f. 1. Mîncare preparată din felii de pîine prăjită presărate cu brînză și opărite cu apă sau cu lapte. Rupeați bucăți mici de pîine uscată și le băgați în cană și făceați un fel de papară. PAS, Z. I 22. ◊ Expr. (Familiar) A mînca (o) papară sau papara (cuiva) = a mînca bătaie, a fi bătut sau certat cu asprime. Se vede că n-ai mîncat de mult papara lui moș Nistor. La TDRG. Cu toată stăruința lui moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița a mîncat papară și pe urmă ședea cu mîinile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, O. A. 34. Aleargă iute, ca să nu mănînci o papară de anul nou. ALECSANDRI, T. 1330. A face pe (sau din) cineva papară = a omorî, a nimici, a distruge. Văzînd biet Nastratin Hogea că i-o făcură papară [capra]. PANN, N. H. 48. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. (Atestat în forma păpară) Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odată!... Săracul sf. Niculaie! îi știi tu păpara lui. CARAGIALE, O. I 52. Cu omul împărătesc nu e de glumă, că-i știu păpara. GHICA, S. 242. 2. (Regional) Mîncare făcută din ouă bătute și prăjite în untură; jumări, scrob. ♦ Mîncare făcută din mămăligă amestecată cu brînză și untură sau unt. – Variantă: (regional) păpară (ISPIRESCU, M. V. 34, CREANGĂ, P. 254) s. f.

PAPĂ-LAPTE s. m. invar. Persoană lipsită de energie, de combativitate, de vigoare. Papă-lapte cela care, de cîte ori vorbește cu mine, tremură ca varga? La TDRG. Las că te-oi pricopsi eu, papă-lapte. NEGRUZZI, S. III 25.

PAPURĂ, (rar) papuri, s. f. (De obicei cu sens colectiv) Plantă cu tulpina înaltă și subțire, cu frunze lungi și înguste, care crește în ape stătătoare sau lin curgătoare (Typha angustifolia). S-a fost pornit un vînt molatec Să miște papura din baltă. GOGA, C. P. 21. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, printre papuri cînd și cînd El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi cuiva) nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt, a căuta pricină de învinuire; a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 57. ♦ (Cu sens restrictiv) Frunzele plantei descrise mai sus, din care se fac rogojini, coșuri etc. Scoase de sub pat o legătură de papură și... se așază pe un scaun cu trei picioare... apucîndu-se de împletit un coș. V. ROM. iulie 1953, 84.

PĂPA, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor și, prin imitație, familiar sau ironic, în cel al adulților) A mînca. O cloșcă cu pui mai rămăsese și mi-a păpat-o și p-aia. DELAVRANCEA, S. 230. Un dușman de lup... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, O. A. 139. Nu mi-i foame... – Nu?... Ai păpat zacuscă astăzi? ALECSANDRI, T. I 205. 2. Fig. A risipi, a irosi, a prăpădi ceva prin cheltuieli nebunești; a toca. (Cu pronunțare regională) Moșia preuților a papat-o ca și pe moșia Humulești. CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pupă-l în bot și-i papă tot = dă-te bine pe lîngă cel puternic și despoaie-l cît poți. Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot», că sătulul nu crede la ăl flămînd! CARAGIALE, O. I 107.

PAPARĂ păpări f. Fel de mâncare preparată din felii de pâine prăjită, presărate cu brânză și opărite (cu apă sau cu lapte). ◊ A mânca ~ a lua bătaie. /<bulg. popara

PAPURĂ ~i f. Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă neramificată, cu inflorescențe cilindrice terminale și cu frunze lungi liniare, din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, rogojini etc.); șovar. ◊ A căuta nod în ~ a căuta părți negative acolo unde ele nu există. /<lat. papura

A PĂPA pap tranz. fam. 1) (alimente) A introduce în gură, mestecând și înghițind; a mânca. ◊ Papă-lapte calificativ depreciativ, atribuit unei persoane molâie, lipsite de vlagă și de inițiativă. 2) fig. (bani, avere etc.) A cheltui în mod nechibzuit; a toca; a irosi. /<lat. pappare

papă-lapte m. fam. om copilăros.

papură f. plantă ce crește prin ape stagnante și lin curgătoare, de unde se cosește ca și fânul, servind la facerea rogojinilor și, în dogărie, la astupatul buților (Typha angustifolia). [Bulg. PAPUR, papură].

Papură-Vodă m. poreclă dată lui Ștefăniță-Vodă, Domnul Moldovei, sub care lumea (din cauza foametei) mânca pâine din papură măcinată; ajuns personaj legendar ca și Ciubăr-Vodă: ai noroc, că ești de când cu Papură-Vodă AL.

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE].

păpară f. 1. mâncare din pâine prăjită și brânză opărită cu apă fiartă: cine a mâncat păpară, știe dulce-i ori amară PANN; 2. fam. bătaie, trânteală: Smărăndița a mâncat păpară CR.; 3. fig. cursă: mirosi cam ce păpară i se gătise ISP. [Vorbă primitiv ciobănească = turc. PAPARA, ciorbă cu brânză: accepțiunea figurată reproduce un idiotism oriental].

2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2.

papáră f., pl. e (turc. papara, bg. sîrb. popara, care vine d. po-pariti, a opări. V. pară 2). O mîncare rar obișnuită făcută din pîne prăjită, pesmet orĭ trahană și brînză și opărită cu lapte. Fig. Iron. Bătaĭe, trînteală: a mînca o papară, a trage cuĭva o papară. V. curcut.

papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte.

páporă, V. papură.

pápură f., pl. ĭ (vgr. pápyros, papir; bg. papur, papură). O plantă acŭatică cu frunze foarte lungĭ și înguste pornite toate din cotor și întrebuințate la făcut rogojinĭ, diferite alte împletiturĭ și tampoane pescăreștĭ (typha latifólia). – Cea cu foile înguste (angustifólia) se numește șovar. Papură-vodă, personagiŭ fudul, dar fără forță (e porecla luĭ Ștefăniță-Vodă [fiu lui Vasile Lupu], supt care a fost o foamete așa de mare, în cît s’a făcut pîne și din papură). A fi din timpu luĭ Papură-vodă, a fi de modă veche, a fi ridicul pin vechime. – Vechĭ și páporă.

!papară (pop., fam.) s. f., g.-d. art. păpării; pl. păpări

!papă-lapte (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui papă-lapte; pl. papă-lapte

papură s. f., g.-d. art. papurii; pl. papuri

păpa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 papă; conj. prez. 1 sg. să pap, 3 să pape; imper. 2 sg. afirm. papă

!papară (pop.) s. f., g.-d. art. paparei/păpării; pl. papare/păpări

!papă-lapte s. m. și f., g.-d. lui papă-lapte; pl. papă-lapte

!papă-tot s. m. și f., g.-d. lui papă-tot; pl. papă-tot

papură s. f., g.-d. art. papurii; pl. papuri

păpa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 papă; conj. prez. 3 să pape

papară s. f., g.-d. art. paparei/papării; pl. papări

papă-lapte s. m.

papă-tot s. m.

papură s. f., g.-d. art. papurii; pl. papuri

păpa vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 sg. și pl. papă

papă-lapte

papură, gen. papurii

papă-lapte invar.

papară (papare), s. f. – 1. Friganea, felie de pîine prăjită cu brînză și cu unt. – 2. Ciomăgeală, bătaie. Bg., sb. popara (Miklosich, Lexicon, 625; Tiktin; Conev 86), din sl. popariti „a (se) opări”, cf. ngr. παππάρα, tc. papara. Der. din it. (Meyer, Neugr. St., IV, 68) sau din ngr. πάπα „mîncare” (Roesler 601) pare mai puțin probabilă. – Der. păpărău, s. n. (Banat, terci, păsat).

papură (-re), s. f. – Stuf, trestie (Typha angustifolia). – Megl. papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat. papyrus, probabil prin intermediul unei forme *papura (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 403; Candrea, Éléments, 10; Pușcariu 1259; Candrea-Dens., 1353; REW 6218; Diculescu, Elementele, 484; Graur, Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg. papura provine din rom. (Capidan, Raporturile, 220). – Der. păpuri, vb. (a acoperi, a astupa cu papură); păpuriș, s. n. (rogoziș); păpurică, s. f. (varietate de ghiocel, Butomus umbellatus); paporniță, s. f. (coș, coșarcă; Arg., pălărie). E dubletul lui papirus, s. n., din fr.

HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.

PÁPURĂ (< lat.) s. f. Denumire dată plantelor erbacee higrofite din genul Typha, cu tulpina neramificată, frunze lungi și flori unisexuate, dispuse în spice compacte, spicul mascul fiind tangent cu cel femel la p. cu frunza lată (Typha latifolia) și puțin distanțat (1-3 cm), la p. cu frunza îngustă (Typha angustifolia). Răspândită în Europa, Asia, America de Nord, Australia; în România crește în mlaștini, bălți, pe marginea lacurilor și, mai ales, în Delta Dunării. Rizomii, bogați în în substanțe organice, sunt folosiți în industria medicamentelor și a băuturilor alcoolice; frunzele și tulpinile sunt utilizate la confecționarea unor împletituri (coșuri, rogojini etc.) și în dogărie. ◊ Expr. A căuta sau a găsi nod în papură v. nod.

PAPURĂ VODĂ v. Ștefăniță Lupu.

PAPARĂ subst. 1. Păpară b. (16 B IV 435; Viciu 34). 2. Păpar, St. (Șchei III); Păparea (Sd XVI). 3. Paparele, Marcu (Tiktin). 4. Păpărețu, ard. poreclă (Paș); Papareț Mihul (16 A II 82).

Păpar/ă, -ea, Păpărețu v. Papară 1, 2, 4.

TYPHA L., PAPURĂ, fam. Typhaceae. Gen răspîndit pe tot globul, cca 16 specii, erbacee. Frunze liniare, erecte. Flori așezate în spadice, lungi, cele mascule se află deasupra celor femele. Fructe mici cu papus foarte lung.

a încasa o bătaie / o mardeală / o papară expr. a fi bătut (de cineva).

a mânca papară expr. a fi bătut.

papă-lapte adj. invar., s. m. invar. bleg, molâu, lipsit de personalitate.

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca

PAPARĂ s. v. jumări, omletă.

PAPARĂ s. (reg.) moieți (pl.), păpăruie. (A mâncat ~.)

PAPURĂ s. v. pipirig.

PAPURĂ s. 1. (BOT.; Typha) (reg.) bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, (Transilv. și Maram.) spetează, (Maram.) spetie. 2. v. stuf.

PĂPA vb. v. arunca, azvârli, cheltui, irosi, împrăștia, mânca, prăpădi, risipi, zvârli.

PAPARĂ s. (reg.) moieți (pl.), păpăruie. (A mîncat ~.)

papară s. v. JUMĂRI. OMLETĂ.

PAPURĂ s. (BOT.; Typha) (reg.) bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, (Transilv. și Maram.) spetează, (Maram.) spetie.

papură s. v. PIPIRIG.

păpa vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. MÎNCA. PRĂPĂDI. RISIPI. ZVÎRLI.

papură, papure, s.f. (înv.) 1. țesătură cu fir. 2. pernă.