PAPURĂ, (rar) papuri, s. f. (De obicei cu sens colectiv) Plantă cu tulpina înaltă și subțire, cu frunze lungi și înguste, care crește în ape stătătoare sau lin curgătoare (Typha angustifolia). S-a fost pornit un vînt molatec Să miște papura din baltă. GOGA, C. P. 21. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, printre papuri cînd și cînd El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi cuiva) nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt, a căuta pricină de învinuire; a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. B. 57. ♦ (Cu sens restrictiv) Frunzele plantei descrise mai sus, din care se fac rogojini, coșuri etc. Scoase de sub pat o legătură de papură și... se așază pe un scaun cu trei picioare... apucîndu-se de împletit un coș. V. ROM. iulie 1953, 84.