ori [At: CORESI, EV. 24 / V: or, (îrg) ore, (reg) o / E: nct] 1 c (Cu funcție disjunctivă; și îcrî) Sau. 2 av (Îvp; int) Oare.

ORI² conj. I. (Cu funcțiune disjunctivă, leagă mai ales două, rar mai multe, cuvinte sau propoziții care exprimă acțiuni și stări dintre care nu se poate realiza decît una; introduce două sau mai multe propoziții sau părți de propoziție care exprimă o alternativă) 1. (În corelație cu sine însuși) Sau. Măi bărbate... alege-ți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii de la casă. RETEGANUL, P. I 43. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. Voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. NEGRUZZI, S. I 139. Ori cu el să mă iubesc, Ori, de nu, mă prăpădesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ◊ (Așezat numai în fața celei de-a doua alternative) Mîndrul soare străluci deodată, Ori în prag frumoasa. Irină s-arată! IOSIF, P. 58. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale. EMINESCU, O. I 146. ♦ În propoziții interogative, cînd se repetă întrebarea în forma negativă) Hai, ce zici, te însori ori ba? CREANGĂ, P. 161. Oare să se însoare ori să nu se însoare? NEGRUZZI, S. I 71. 2. (După o regentă, uneori în corelație cu «fie că», «sau», leagă două propoziții subordonate opuse) Tot nimic eu nu voi ști, Fie că-n senin ori nouri va sta soarele ori luna, Fie că va da zăpadă ori că iarba va-nverzi. VLAHUȚĂ, O. A. I 43. II. (Cu funcțiune copulativă, introduce două sau mai multe propoziții exprimînd alternative fără obligația de a alege una singură) Poate să ne ajungă cineva din urmă ori să ne întimpine cineva dinainte. CREANGĂ, P. 126. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit... Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fîșie, Vreo umbră de gindire ori un petic de hîrtie. EMINESCU, O. I 134. Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte Ori un plumb vrăjit în piept...? ALECSANDRI, P. II 23. – Variantă: or (DELAVRANCEA, S. 217, ODOBESCU, S. I 232) conj.

ORI¹ adv. (Învechit și popular; cu funcțiune interogativă, introduce o propoziție interogativă) Oare. Ce vii, bade, tîrzior, Ori nu ți-i de mine dor? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ (Regional, uneori în legătură cu conj. «de», introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă... Tîlharul s-au prins și de aceasta și au întrebat apoi pe boier ori de are el multe oi? SBIERA, P. 258.

ORI³ s. f. pl. (Mold., Transilv.; numai în expr.) A-și veni în ori = a se reculege, a reveni la starea obișnuită, a-și veni în fire. Ticăitul monah își venise în ori din spaima, ce îndurase. SADOVEANU, F. J. 421. Nu dădu Ilenei cîteva zile nimic de lucru, că doară era obosită de cale, și o lăsă pînă-și va veni în ori. RETEGANUL, P. I 53.

ORI conj. (exprimă un raport disjunctiv și leagă propoziții sau părți de propoziție coordonate) Sau; fie (că). Pleci ~ rămâi cu noi. ~ azi, ~ mâine. ~ da, ~ ba. /Orig. nec.

ori conj. 1. sau: ori aici, ori acolo; 2. (în compunere cu adverbe sau pronume) exprimă un sens cu totul general și nedeterminat: oricând, oricare, orice, oriunde. V. oare.

orĭ conj. (lat. *voles, cl. vis, vreĭ; *voles quid, orĭ-ce. V. oare și vreĭ. Cp. cu acar 3 și vsl. vare što, orĭ-ce). Saŭ: mercuru orĭ idrargiru, caliu orĭ potasiu, stibiu orĭ antimoniu. Disjunctiv: orĭ pe aci, orĭ pe acolo, tot așa de departe e (V. aŭ). Cu înț. indefinit, în compozițiunea unor pron. și adv.: orĭ-care, orĭ-cînd, orĭ-ce, orĭ-cum, orĭ-unde. – Fals or, cum scriŭ uniĭ, dar nu zice nimenĭ!

OARĂ¹ ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

o⁴ av vz ori

oară¹ sf [At: PSALT. HUR. 112^v/6 / V: (înv) ~re / Pl: ori / E: ml hora] 1 (Lsg) Moment în care are loc un fapt. 2-3 (Înv; îlav) Întru (sau din) acea (sau aceea) ~ (În sau) din vremea aceea. 4-5 (Înv; îal) (În sau) din acel moment. 6 (Înv; îlav) (De) altă ~ Odinioară. 7 (Înv; îal) Altă dată. 8 (Înv; îlav) Astă ~ Acum. 9 (Reg; îla) De-al doilea (sau de-a doua) ~ De-al doilea, de-a doua. 10 (Pop; îs) Mamă de-a doua ~ Mamă vitregă. 11 (Îlav) De multe (sau nenumărate, îrg, bogate) ori, (înv) de ori multe sau de câte ori! Adesea. 12 (Îlav) De puține ori Rar. 13 (Îcs adverbială corelativă) De câte ori... de atâtea ori... De fiecare dată Si: mereu. 14 (Înv; îlav) De toate orile (sau ori) Totdeauna. 15 (Îlc) (Ori) de câte ori... De fiecare dată când... 16 (Reg; lpl; îe) A fi în ori (bune) A fi bine dispus. 17 (Reg; mpl; îe) A scoate (pe cineva) din ori (A-și pierde sau) a face pe cineva să-și piardă cumpătul. 18 (Reg; mpl; îe) A-și veni în (sau la) ori (sau, rar, în ~) A-și veni în fire. 19 (Îae) A se reface. 20 (Reg; lpl; îe) A-i veni (cuiva ceva) în ori A-i veni cuiva ceva în gând. 21 (Reg) Patimă. 22 (Reg) Nevoie.

oare² sf vz oară¹

or² c, av vz ori

ore c vz ori

OARĂ¹, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

OARĂ ³, ori, s. f. 1. (Mai ales la sg.; precedat de un num. ord., sinonim și în concurență cu «dată») Timpul sau momentul în care are loc un fapt. Cînta cocoșul pentru-ntîia oară Și eu vegheam o stea ca să răsară. TULBURE, V. R. 11. I-ai făcut un serviciu... Chiar îmi spunea ultima oară cînd l-am întîlnit. C. PETRESCU, C. V. 106. Iubesc – și-mi pare căi-i întîia oară! IOSIF, PATR. 14. 2. (Numai lapl.) Folosit la formarea num. adverbial. Mă măsoară așa de vreo două ori din cap pînă-n picioare. PETRESCU, S. 145. De două ori...a încercat să se oprească și, de amîndouă orile, flăcăii s-au năpustit la el. REBREANU, I. 12. Alergătorii... într-o fugă, sînt datori a face giurul pieții de patru ori. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ (Urmat de un comparativ, are sens de num. multiplicativ) Părul s-a făcut de o mie de ori mai nalt de cum era. CREANGĂ, P. 293. ◊ Loc. conj. Ori de cîte ori... = în toate rîndurile, în toate cazurile cînd... Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cîte ori! = în repetate rînduri, adeseori. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare. CREANGĂ, P. 141. De cîte ori am așteptat O șoaptă de răspuns. EMINESCU, O. I 191.

OR² conj. v. ori².

OARĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componența numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ◊ Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora

oară f. dată, ca termen cantitativ sau repetitor: întâia oară, de două ori. [Lat. HORA, ceas].

1) oáră f., pl. orĭ (lat. hôra, d. vgr. óra, it. pv. ora, fr. heure, sp. pg. hore. V. oră). Dată (ca termin care formează adverbe de timp și de repetițiune): întîĭa oară, a doŭa oară, de doŭă orĭ (nu o dată), de multe orĭ, adese-orĭ, une-orĭ, rare-orĭ, orĭ de cîte orĭ. – În Munt. est oare: a doŭa oare.

ori¹ (sau) conjcț. (Pleci ~ rămâi?)

ori² (oare) (înv., pop.) adv. (~ ce să fie asta?)

ori² (oare) (înv., pop.) adv.

ori¹ (sau) conjcț.

ori loc. adv.

ori (sau) conjcț., (oare) adv.

ori («sau»)

+a doua etc. oară loc. adv.

+de două etc. ori loc. adv.

oară¹ (dată) s. f., pl. ori (și în loc. adv.: prima ~, a doua ~)

+ori..., ori conjcț. + conjcț. (ori el, ori ea)

+prima oară loc. adv.

oară¹ (timp) s. f., pl. ori

oară (timp) s. f., pl. ori

oară (în locuțiuni adverbiale : a treia oară, etc).

ORI conj. fie, sau, (înv. și reg.) au, oare, (prin Transilv.) măcar, (înv.) săvai. (~ bărbați, ~ femei.)

ORI adv. v. oare, poate.

ORI conj. fie, sau, (înv. și reg.) au, oare, (prin Transilv.) măcar, (înv.) săvai. (~ bărbați, ~ femei.)

ori adv. v. OARE. POATE.

OARĂ s. dată. (Prima ~.)

OARĂ s. dată. (Prima ~.)

oară (ori), s. f. – 1. (Înv., rar) Oră, ceas. – 2. Dată. – Mr., megl. oară. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Pușcariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. herë (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-și veni în ori (Bucov., Trans., Banat, a-și veni în fire) pare să aibă la bază același cuvînt. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (înv., o dată; cînd), cu a- adverbial, cf. alb. aherë.

oară, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. (reg.) Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. hora „oră, ceas” (Scriban, DER, DEX, MDA) > rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).

oară, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Sens atestat în Trans., Banat, Maram. și nordul Mold. – Lat. hora < rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).

AUT CAESAR, AUT NIHIL (lat.) ori cezar, ori nimic – Principiu atribuit lui Cezar Borgia. Expresie a unei ambiții nemăsurate.

C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.

NON BIS IN IDEM (lat.) nu de două ori pentru același (lucru) – Axiomă juridică potrivit căreia nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași vină. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

Aut Caesar, aut nihil (lat. „Ori Cezar (împărat), ori nimic”) – cum s-ar zice pe românește: „ori Stan, ori căpitan”. Se întrebuințează atunci cînd vrei să spui, într-o formă mai hotărîtă, că joci cartea cea mare: „ori sînt totul, ori mai bine nimic”. Deviză a oamenilor foarte ambițioși; paternitatea expresiei este atribuită faimosului Cezar Borgia, cardinal și om politic italian, care și-a bizuit faima și puterea pe un nesfîrșit lanț de crime, de trădări și nelegiuiri perfide (la începutul secolului al XVI-lea). IST.

Bis dat qui cito dat (lat. „Cine dă la timp, dă de două ori”) – Sînt autori care supraviețuiesc îndeosebi printr-o singură frază, printr-o singură cugetare, printr-o singură vorbă de spirit, ca poetul grec Philemon (vezi: Nu uita niciodată că ești om!) sau ca poetul francez Piron (vezi: Pas même académicien). Poetul latin Publius (sau Publilius) Syrus face și el parte din această categorie. A scris versuri, scenete și mai multe maxime cu caracter moral, care au fost adunate într-o culegere intitulată Sententiae (Sentințe). Dar cea mai cunoscută – putem spune, singura care i-a păstrat amintirea și numele – este acest: bis dat qui cito dat, echivalent în graiul nostru cu zicala: „lucrul la timp dăruit, prețuiește îndoit”. LIT.

Non bis in idem (lat. "Nu de două ori același lucru) – E un adagiu juridic care înseamnă că nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă. Expresia a fost împrumutată și de vorbirea curentă, unde a căpătat un sens diferit, și anume: de a nu întrebuința de două ori metode identice. De exemplu: aceleași trucuri într-o comedie, aceleași expresii într-o cuvîntare, aceleași cuvinte într-o lecție ș.a.m.d. ȘT.

ori că! expr. și încă cum!

ori e laie, ori bălaie! expr. alege una din două!