2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORATÓRIU2, -IE, oratorii, adj. (Înv.) Oratoric. – Din lat. oratorius.

ORATÓRIU2, -IE, oratorii, adj. (Înv.) Oratoric. – Din lat. oratorius.

ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire.

oratoriu2, ~orie a [At: BARIȚIU, P. A. I, 193 / Pl: ~ii / E: lat oratorius, -a, -um] 1-6 (Înv) Oratoric (1-6).

oratoriu1 sn [At: NEGULICI / V: (rar) ~ie sf / Pl: ~ii / E: lat oratorium, cf fr oratoire] 1 Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali Si: orație (5). 2 (Prc) Cantată. 3-4 (Înv) Mic edificiu sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune Si: capelă, paraclis. 5 (Rel) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. 6 (Îs) Ordinul ~lui Ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri.

ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali și destinată a fi interpretată în concert; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Mic edificiu sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire.

ORATÓRIU, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali; (prin restricție) cantată. Oratoriile de Bach. 2. (Învechit) Mic edificiu sau încăpere, separată sau făcînd parte dintr-o locuință, destinată să servească drept loc de rugăciune; paraclis. Oratoriul este într-un turn mic. Are numai o fereastră cu gratii. NEGRUZZI, S. III 430.

ORATÓRIU s.n. 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etc., situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire].

ORATÓRIU s. n. lucrare vocal-simfonică de mare întindere, pe o temă dramatică, pentru soliști, cor și orchestră. (< lat. oratorium, it. oratoriu, fr. oratoire)

ORATÓRIU1 ~i n. 1) Compoziție muzicală de proporții, scrisă pe un libret cu subiect lirico-dramatic de natură religioasă sau, de cele mai multe ori, laică și interpretată de cor, soliști și orchestra simfonică. /<it., fr. oratorio

ORATÓRIU2 ~i n. 1) înv. Biserică mică într-un cimitir; paraclis; capelă. 2) înv. Loc dintr-o încăpere rezervat rugăciunii; capelă; paraclis. [Sil. -riu] /<lat. oratorium, fr. oratoire

oratoriu n. 1. mică capelă particulară; 2. Muz. specie de dramă lirică cu coprinsul religios. ║ a. oratoric.

*oratóriŭ n. (lat. oratorium, d. orare, a ruga). Loc de rugăcĭune (mică capelă), într’o casă. Un fel de dramă muzicală, cu subiect religios (it. oratorio): oratoriile luĭ Haendel.

cantátă-oratóriu s. f. (muz.) Compoziție vocal-instrumentală în mai multe părți, având la bază un libret cu o desfășurare dramatică ◊ „Nu departe ca sferă emoțională (de unde o anume monotonie a programului) s-a aflat cantata-oratoriu «Mihai Viteazul» de V.H.” Sc. 29 X 78 p. 4 (din cantată + oratoriu; D.Muz.)

spectácol-oratóriu s. n. Spectacol în cadrul căruia se interpretează un oratoriu ◊ Spectacol-oratoriu. Cont. 12 XII 69 p. 4. ◊ „Am avut prilejul să văd la Budapesta un spectacol-oratoriu cu trei piese într-un act [...]” R.lit. 31 XII 70 p. 25 (din spectacol + oratoriu)

*oratóric, -ă adj. (d. orator, după retoric). Relativ la elocŭență: genu oratoric. – Rar oratóriŭ, -ie (lat. oratorius).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oratóriu1 (înv.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. oratórie (-ri-e); pl. m. și f. oratórii

oratóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)

oratóriu s. n. [-ria pron. -riu], art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (sil. -ri-i-)

oratóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. oratórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. oratórii

arată toate definițiile

Intrare: oratoriu (adj.)
oratoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: oratorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oratoriu
  • oratoriul
  • oratoriu‑
  • oratorie
  • oratoria
plural
  • oratorii
  • oratoriii
  • oratorii
  • oratoriile
genitiv-dativ singular
  • oratoriu
  • oratoriului
  • oratorii
  • oratoriei
plural
  • oratorii
  • oratoriilor
  • oratorii
  • oratoriilor
vocativ singular
plural
Intrare: oratoriu (s.n.)
oratoriu2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: oratorĭu
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oratoriu
  • oratoriul
  • oratoriu‑
plural
  • oratorii
  • oratoriile
genitiv-dativ singular
  • oratoriu
  • oratoriului
plural
  • oratorii
  • oratoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oratoriu (adj.)

etimologie:

oratoriu (s.n.)

  • 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Oratoriile de Bach.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: capelă (biserică) paraclis un exemplu
    exemple
    • Oratoriul este într-un turn mic. Are numai o fereastră cu gratii. NEGRUZZI, S. III 430.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în secolul XVI de Philippo de Neri.
      surse: DN
  • 3. în religia creștină Denumire a mai multor ordine și asociații religioase.
    surse: DN

etimologie: