oratoriu¹ sn [At: NEGULICI / V: (rar) ~ie sf / Pl: ~ii / E: lat oratorium, cf fr oratoire] 1 Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali Si: orație (5). 2 (Prc) Cantată. 3-4 (Înv) Mic edificiu sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune Si: capelă, paraclis. 5 (Rel) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. 6 (Îs) Ordinul ~lui Ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri.