cantată-oratoriu s. f. (muz.) Compoziție vocal-instrumentală în mai multe părți, având la bază un libret cu o desfășurare dramatică ◊ „Nu departe ca sferă emoțională (de unde o anume monotonie a programului) s-a aflat cantata-oratoriu «Mihai Viteazul» de V.H.” Sc. 29 X 78 p. 4 (din cantată + oratoriu; D.Muz.)