ORATORIU, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali; (prin restricție) cantată. Oratoriile de Bach. 2. (Învechit) Mic edificiu sau încăpere, separată sau făcînd parte dintr-o locuință, destinată să servească drept loc de rugăciune; paraclis. Oratoriul este într-un turn mic. Are numai o fereastră cu gratii. NEGRUZZI, S. III 430.