5 definiții pentru oratoriu (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORATÓRIU2, -IE, oratorii, adj. (Înv.) Oratoric. – Din lat. oratorius.

ORATÓRIU2, -IE, oratorii, adj. (Înv.) Oratoric. – Din lat. oratorius.

oratoriu2, ~orie a [At: BARIȚIU, P. A. I, 193 / Pl: ~ii / E: lat oratorius, -a, -um] 1-6 (Înv) Oratoric (1-6).

*oratóric, -ă adj. (d. orator, după retoric). Relativ la elocŭență: genu oratoric. – Rar oratóriŭ, -ie (lat. oratorius).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oratóriu1 (înv.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. oratórie (-ri-e); pl. m. și f. oratórii

oratóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. oratórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. oratórii

Intrare: oratoriu (adj.)
oratoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: oratorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oratoriu
  • oratoriul
  • oratoriu‑
  • oratorie
  • oratoria
plural
  • oratorii
  • oratoriii
  • oratorii
  • oratoriile
genitiv-dativ singular
  • oratoriu
  • oratoriului
  • oratorii
  • oratoriei
plural
  • oratorii
  • oratoriilor
  • oratorii
  • oratoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oratoriu (adj.)

etimologie: