2 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

oblici1 vt [At: CORESI, EV. 5 / V: (îrg) h~ / Pzi: ~cesc / E: vsl обличити] 1 (Înv) A dovedi. 2 (Înv) A dojeni. 3 (Înv) A pedepsi. 4 (Îvp) A prinde de veste Si: a afla, a auzi. 5 (Îvp) A descoperi.

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. Tranz. (Popular și arhaizant) 1. A descoperi, a dibui; a găsi. E mîța de la vecina, Că mi-a oblicit, slănina. MARIAN, S. 136. Au început ei a se văiera pentru că le era frică să nu-i oblicească cineva. SBIERA, P. 5. Mîndro, de dragostea noastă Răsărit-a pom în coastă... Dușmanii l-au oblicit, Cu securile-au ieșit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. 2. A afla, a auzi în taină, a prinde de veste, a simți. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie.Știi ceva? ai oblicit ceva? SADOVEANU, B. 39. Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră. COȘBUC, P. II 152. ◊ Absol. Mărculeț s-a dus de-acasă, Și turcu a d-oblicit... Și rău l-a batjocorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ◊ Intranz. Oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți, cu oaste, Chiajna nu se turbură prea mult. ODOBESCU, S. I 115.

A OBLICÍ ~ésc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. oblițiti

oblicì v. a afla în taină: oblicind despre sosirea boierilor OD. [Slav. OBLIČITI, a arăta].

ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

oblic, ~ă [At: AMFILOHIE, E. 140/15 / V: (îvr) ~cfă / Pl: ~ici, ~ice / E: lat obliquus, fr oblique] 1 a Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan. 2 a (D. cilindri și prisme) Care are generatoarele, respectiv muchiile, înclinate față de bază. 3 a (D. conuri și piramide) Cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. 4 a (D. ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple Si: codat. 5 a (Fig; d. priviri) Bănuitor. 6 a (Fig; d. priviri) Pieziș. 7 a (Grm; îs) Caz ~ Nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, în afară de nominativ și vocativ. 8 sf (Gmt) Dreaptă care face un unghi diferit de 0° sau de 90° față de altă dreaptă sau de alt unghi.

ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o altă dreaptă sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

ÓBLIC, -Ă, oblici, -e, adj. 1. Care e înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. În lumina oblică a soarelui de toamnă, scăpărară arme. SADOVEANU, Z. C. 11. O rază oblică străpungea frunzele. PETRESCU, S. 142. La bătălia de la Sibiu... vedem pe Mihai a da rînduielii sale de bătălie o poziție oblică. BĂLCESCU, O. I 29. ◊ (Adverbial) O rază de soare a intrat oblic prin fereastra deschisă. C. PETRESCU, C. V. 212. ♦ (Despre cilindre și prisme) Care are generatoarele sau muchiile înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vîrful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tîmple; codat. Era într-adevăr foarte tînără, cu obrajii mari albi de tot, cu ochii negri puțin oblici. CAMIL PETRESCU, N. 4 2. (În opoziție cu caz direct, numai în expr.) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica romînă cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, afară de nominativ și vocativ.

ÓBLIC, -Ă adj. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; pieziș. ◊ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].

ÓBLIC, -Ă I. adj. înclinat față de o dreaptă sau de un plan; pieziș. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (mușchi) a cărui acțiune se exercită în direcții neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)

ÓBLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care se află sub un unghi față de orizontală; pieziș; costiș. Linie ~că. Poziție ~că. Rază ~că. 2) (despre ochi) Care are colțurile ridicate spre tâmple; codat. 3) (despre privire) Care vădește suspiciune; iscoditor. 4) gram.: Caz ~ orice caz în afară de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique

ÓBLICĂ ~ce f. mat. Linie dreaptă care formează cu un plan sau cu o altă dreaptă un unghi diferit de 0° sau de 90°. [Sil. -bli-] /<lat. obliquus, fr. oblique

oblic a. pieziș, care e înclinat: linie oblică.oblică f. linie oblică.

*oblíc, -ă adj. (lat. obliquus). Peziș, în veref, diagonal, înclinat față de perpendiculară: linie oblică. Adv. În mod oblic: a înainta oblic. – Fals óblic.

1) oblicésc v. tr. (vsl. ob-ličiti, a arăta, a acuza, d. ličiti, a anunța). Vechĭ. – Daŭ pe față, vădesc. Înfrunt (Ps. S.). Azĭ. Mold. Trans. Descoper urma, adulmec, daŭ de: porniră unde obliciseră că se țin caiĭ lăsațĭ slobozĭ (Sadov. VR. 1913, 7, 29). V. zăpsesc.

arată toate definițiile

Intrare: oblici
  • silabație: o-bli-ci info
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oblici
  • oblicire
  • oblicit
  • oblicitu‑
  • oblicind
  • oblicindu‑
singular plural
  • oblicește
  • obliciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oblicesc
(să)
  • oblicesc
  • obliceam
  • oblicii
  • oblicisem
a II-a (tu)
  • oblicești
(să)
  • oblicești
  • obliceai
  • obliciși
  • obliciseși
a III-a (el, ea)
  • oblicește
(să)
  • oblicească
  • oblicea
  • oblici
  • oblicise
plural I (noi)
  • oblicim
(să)
  • oblicim
  • obliceam
  • oblicirăm
  • obliciserăm
  • oblicisem
a II-a (voi)
  • obliciți
(să)
  • obliciți
  • obliceați
  • oblicirăți
  • obliciserăți
  • obliciseți
a III-a (ei, ele)
  • oblicesc
(să)
  • oblicească
  • obliceau
  • oblici
  • obliciseră
Intrare: oblic
oblic adjectiv
  • silabație: o-blic info
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oblic
  • oblicul
  • oblicu‑
  • oblică
  • oblica
plural
  • oblici
  • oblicii
  • oblice
  • oblicele
genitiv-dativ singular
  • oblic
  • oblicului
  • oblice
  • oblicei
plural
  • oblici
  • oblicilor
  • oblice
  • oblicelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oblici oblicit învechit popular

  • exemple
    • E mîța de la vecina, Că mi-a oblicit slănina. MARIAN, S. 136.
      surse: DLRLC
    • Au început ei a se văiera pentru că le era frică să nu-i oblicească cineva. SBIERA, P. 5.
      surse: DLRLC
    • Mîndro, de dragostea noastă Răsărit-a pom în coastă... Dușmanii l-au oblicit, Cu securile-au ieșit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv A prinde de veste.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: afla auzi simți attach_file 4 exemple
    exemple
    • Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. – Știi ceva? ai oblicit ceva? SADOVEANU, B. 39.
      surse: DLRLC
    • Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră. COȘBUC, P. II 152.
      surse: DLRLC
    • absolut Mărculeț s-a dus de-acasă, Și turcu a d-oblicit... Și rău l-a batjocorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485.
      surse: DLRLC
    • Oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți, cu oaste, Chiajna... nu se turbură prea mult. ODOBESCU, S. I 115.
      surse: DLRLC

etimologie:

oblic

  • 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX sinonime: aplecat costiș pieziș plecat (adj.) attach_file 4 exemple
    exemple
    • În lumina oblică a soarelui de toamnă, scăpărară arme. SADOVEANU, Z. C. 11.
      surse: DLRLC
    • O rază oblică străpungea frunzele. PETRESCU, S. 142.
      surse: DLRLC
    • La bătălia de la Sibiu... vedem pe Mihai a da rînduielii sale de bătălie o poziție oblică. BĂLCESCU, O. I 29.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial O rază de soare a intrat oblic prin fereastra deschisă. C. PETRESCU, C. V. 212.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat feminin Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade.
      surse: DEX '09 DN
    • 1.2. (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: codat attach_file un exemplu
      exemple
      • Era într-adevăr foarte tînără, cu obrajii mari albi de tot, cu ochii negri puțin oblici. CAMIL PETRESCU, N. 4.
        surse: DLRLC
    • 1.4. figurat (Despre priviri) Care vădește suspiciune.
      surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: bănuitor iscoditor
  • 2. lingvistică (în) sintagmă Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. (și) substantivat masculin (Mușchi) a cărui acțiune se exercită în direcții neparalele cu planul de simetrie a corpului.
    surse: MDN '00

etimologie: