OBLICI, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

oblici¹ vt [At: CORESI, EV. 5 / V: (îrg) h~ / Pzi: ~cesc / E: vsl обличити] 1 (Înv) A dovedi. 2 (Înv) A dojeni. 3 (Înv) A pedepsi. 4 (Îvp) A prinde de veste Si: a afla, a auzi. 5 (Îvp) A descoperi.

†OBLICI (-icesc) vb. tr. și intr. A afla, a descoperi, a observa; a zări: oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți (ODOB.); au început ei a se văiera, pentru că li era frică să nu-i oblicească cineva (SB.); se uita repede, să vază de nu-l oblicește careva (GRIG.); Eu din oaste-am oblicit Că puica s’a logodit (VOR.) [vsl. obličiti].

OBLICI, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

OBLICI, oblicesc, vb. IV. Tranz. (Popular și arhaizant) 1. A descoperi, a dibui; a găsi. E mîța de la vecina, Că mi-a oblicit, slănina. MARIAN, S. 136. Au început ei a se văiera pentru că le era frică să nu-i oblicească cineva. SBIERA, P. 5. Mîndro, de dragostea noastă Răsărit-a pom în coastă... Dușmanii l-au oblicit, Cu securile-au ieșit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. 2. A afla, a auzi în taină, a prinde de veste, a simți. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. – Știi ceva? ai oblicit ceva? SADOVEANU, B. 39. Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră. COȘBUC, P. II 152. ◊ Absol. Mărculeț s-a dus de-acasă, Și turcu a d-oblicit... Și rău l-a batjocorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ◊ Intranz. Oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți, cu oaste, Chiajna nu se turbură prea mult. ODOBESCU, S. I 115.

A OBLICI ~esc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. oblițiti

oblicì v. a afla în taină: oblicind despre sosirea boierilor OD. [Slav. OBLIČITI, a arăta].

1) oblicésc v. tr. (vsl. ob-ličiti, a arăta, a acuza, d. ličiti, a anunța). Vechĭ. – Daŭ pe față, vădesc. Înfrunt (Ps. S.). Azĭ. Mold. Trans. Descoper urma, adulmec, daŭ de: porniră unde obliciseră că se țin caiĭ lăsațĭ slobozĭ (Sadov. VR. 1913, 7, 29). V. zăpsesc.

2) *oblicésc v. intr. (d. oblic; fr. obliquer; lat. obliquare). Arm. Merg oblic, cotesc, ocolesc: a oblici la stînga.

oblici (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (desp. o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicesc, 3 sg. oblicește, imperf. 1 obliceam; conj. prez. 1 sg. să oblicesc, 3 să oblicească

oblici (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicesc, imperf. 3 sg. oblicea; conj. prez. 3 să oblicească

oblici vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicesc, imperf. 3 sg. oblicea; conj. prez. 3 sg. și pl. oblicească

oblici (oblicesc, oblicit), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-și da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (înv., denunțător).

OBLICI vb. v. afla, auzi, bate, condamna, descoperi, găsi, osândi, pedepsi, ști.

oblici vb. v. AFLA. AUZI. BATE. CONDAMNA. DESCOPERI. GĂSI. OSÎNDI. PEDEPSI. ȘTI.