nevoire sf [At: CORESI, EV. 36 / Pl: ~ri / E: nevoi] (Înv) 1 Necesitate (1). 2 Suferință. 3 Chinuire. 4 Păgubire. 5 Constrângere. 6 Efort. 7 Îngrijire. 8 Împotrivire. 9 Dificultate.

nevoi [At: COD. VOR. 42/8 / Pzi: ~esc / E: nevoie] (Înv) 1 vtu A necesita (2). 2 vr A se chinui. 3 vt A păgubi. 4 vt (Asr; pasiv) A obliga (prin constrângere). 5-6 vri (Pop; urmat de determinări care arată scopul) A face eforturi Si: a (se) strădui. 7 vi A încerca depunând eforturi, grăbindu-se. 8 vr A se obișnui. 9 vr A se îndeletnici cu... 10-11 vri (Udp „de”) A avea grijă de ceva sau de cineva. 12-13 vri (Ccd sau udp „asupra”, „împotriva”) A ține piept Si: a rezista.

NEVOI, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la pasiv, urmat de un infinitiv sau de o propoziție completivă cu verbul la conjunctiv) A fi silit sau constrîns; a fi obligat, dator. În vremea iernii e nevoit să se acopere cu șube. SADOVEANU, E. 94. Societatea ce se afla aici fusese nevoită a se închide în casă și a căuta distracții în convorbiri. BOLINTINEANU, O. 414. Sinan, trebuind a înainta spre București, era nevoit a trece pe la Călugăreni. BĂLCESCU, O. I 198. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se sili, a se strădui, a face eforturi, a se trudi, a se căzni. De două luni de cînd se nevoiește el n-a văzut măcar un drac... să se ia la harță cu dînsul. STĂNOIU, C. I. 168. Văzîndu-l păzitorul cum se nevoia a-și scoate calul și căruța din noroi, i se făcu milă de el. ISPIRESCU, L. 374. Nevoindu-se cu silă să se urce pîn’la ea. NEGRUZZI, S. II 6.

A NEVOI ~iesc tranz. (folosit, mai ales, la pasiv) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a impune; a obliga; a constrânge. /Din nevoie

nevoì v. a căuta cu anevoie, a se opinti: se nevoiesc în deșert OD.

nevoĭésc v. tr. (d. nevoĭe; bg. nevolĭy). Silesc, constrîng: l-a nevoit să plece. V. refl. Mă silesc, mă opintesc: mult m’am nevoit să ridic peatra!

nevoi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă nevoiesc, 3 sg. se nevoiește, imperf. 1 sg. mă nevoiam; conj. prez. 1 sg. să mă nevoiesc, 3 să se nevoiască; imper. 2 sg. afirm. nevoiește-te; ger. nevoindu-mă

!nevoi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se nevoiește, imperf. 3 sg. se nevoia; conj. prez. 3 să se nevoiască

nevoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nevoiesc, imperf. 3 sg. nevoia; conj. prez. 3 sg. și pl. nevoiască

nevoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nevoiesc, conj. nevoiască)

NEVOIRE s. v. cerință, exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință.

nevoire s. v. CERINȚĂ. EXIGENȚĂ. IMPERATIV. NECESITATE. NEVOIE. OBLIGAȚIE. PRETENȚIE. TREBUINȚĂ.

NEVOI vb. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (Sunt ~ să...)

NEVOI vb. v. canoni, căzni, cere, chinui, comporta, forța, frământa, impune, împotrivi, munci, necăji, necesita, obosi, osteni, pretinde, reclama, rezista, sforța, sili, solicita, strădui, trudi, zbate, zbuciuma.

nevoi vb. v. CANONI. CĂZNI. CERE. CHINUI. COMPORTA. FORȚA. FRĂMÎNTA. IMPUNE. ÎMPOTRIVI. MUNCI. NECĂJI. NECESITA. OBOSI. OSTENI. PRETINDE. RECLAMA. REZISTA. SFORȚA. SILI. SOLICITA. STRĂDUI. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

NEVOI vb. a constrînge, a forța, a obliga, a sili. (Sînt ~ să...)

nevoire, nevoiri, s.f. (înv.) 1. necesitate. 2. chin, suferință. 3. greutate, dificultate.