15 definiții pentru necesitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

necesitate sf [At: CALENDARIU (1794), 29/26 / Pl: ~tăți / E: lat necessitas, -atis, fr nécessité] 1 Ceea ce se cere, se impune să se facă Si: nevoie (1), trebuință, (îrg) niștotă (2), (înv) nevoință (19), nevoire (1). 2 Ceea ce este de absolută nevoie Si: (înv) trebuință. 3 (Spc) Chestiune, situație, afacere etc. a cărei rezolvare are caracter urgent. 4 (Spc; lpl) Proces fiziologic de evacuare a materiilor fecale și a urinei. 5-6 (Îljv) Fără (nici o) ~ (Care este) inutil. 7-8 (Îljv) De primă ~ sau de (cea mai) mare ~ (Care este) absolut folositor. 9-10 (Îal) (Care este) indispensabil traiului. 11 Obiect indispensabil, de absolută nevoie. 12-13 (Caracter a) ceea ce este de neînlăturat. 14 (Flz) Totalitate a însușirilor și raporturilor interne dintre fenomene, care decurg inevitabil din esența lucrurilor și din legile lor de dezvoltare. 15 (Îlav) Cu ~ În mod necesar (8). 16 (Îal) Obligatoriu. 17 Obligativitate. 18 Utilitate. 19 Oportunitate.

NECESITÁTE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filosofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

NECESITÁTE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

NECESITÁTE, necesități, s. f. 1. Trebuință, nevoie; cerință. Prezentarea faptului nud și a vorbei izvorîte din necesitatea situației i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioară. VIANU, A. P. 127. Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45. ◊ Loc. adj. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). 2. (Fil.) Dezvoltare care decurge în mod inevitabil din legătura internă și interacțiunea dintre fenomene, dintr-o anumită înlănțuire reciprocă a cauzelor și efectelor. Nu se poate trata despre morală și drept fără să se ajungă la chestiunea așa-zisului liber-arbitru, a responsabilității omului, a raportului dintre necesitate și libertate. ENGELS, A. 128. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligator, neapărat; inevitabil. Idei și sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. GHEREA, ST. CR. III 402.

NECESITÁTE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuință. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ◊ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].

NECESITÁTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ♦ cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării. 2. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)

NECESITÁTE ~ăți f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerințelor); trebuință; nevoie. * De primă ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofică care reflectă însușirile și raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și urinei. [G.-D. necesității] /<lat. necessitas, ~atis, fr. nécessité

necesitate f. 1. ceeace este absolut necesar: e o necesitate de a dormi; 2. trebuință neapărată; 3. nevoie de bani; 4. Mit. divinitate antică numită de greci Ananghe.

* necesitáte f. (lat. necéssitas, -átis). Calitatea de a fi necesar: apa e de prima necesitate. Nevoĭe, trebuință cauzată de o lipsă: am mare necesitate de repaus.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

necesitáte s. f., g.-d. art. necesitắții; pl. necesitắți

necesitáte s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NECESITÁTE s. 1. v. trebuință. 2. v. cerință. 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~țile.) 5. v. utilitate.

NECESITATE s. 1. nevoie, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~țile școlii generale.) 2. cerință, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~țile pieței.) 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~.) 5. folos, trebuință, utilitate, (pop.) priință, (înv.) polză. (De mare ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

NECESITATE. Subst. Necesitate, nevoie, nevoință (înv.), trebuință, cerință, imperativ; obligație, obligativitate. Inevitabilitate, implacabilitate (rar), inexorabilitate (rar), ineluctabilitate (livr.). Adj. Necesar, indispensabil, trebuitor (rar), trebuincios; folositor, util; obligatoriu, imperios. Inevitabil, neevitabil, implacabil, inexorabil, ineluctabil (livr.), neeluctabil (livr.). Vb. A fi necesar, a trebui, a fi musai (pop.), a fi obligatoriu. A fi nevoit, a fi obligat. Adv. (În mod) necesar, cu necesitate, necesarmente (rar), obligatoriu, imperios, forțamente (rar), neapărat, musai (pop.), negreșit, vrînd-nevrînd, volens-nolens. V. cauză, cerere, constrîngere, destin, obligație.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o largă circulație în forme ușor modificate. Utilizat ca argument suprem în cazuri de forță majoră, dar și pentru a justifica arbitrarul.

Intrare: necesitate
necesitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • necesitate
  • necesitatea
plural
  • necesități
  • necesitățile
genitiv-dativ singular
  • necesități
  • necesității
plural
  • necesități
  • necesităților
vocativ singular
plural

necesitate

  • 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință.
    exemple
    • Prezentarea faptului nud și a vorbei izvorîte din necesitatea situației i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioară. VIANU, A. P. 127.
      surse: DLRLC
    • Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: indispensabil
    • 1.2. prin specializare (la) plural articulat Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.3. Stare de necesitate = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării.
      surse: MDN '00
  • 2. Categorie filosofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Nu se poate trata despre morală și drept fără să se ajungă la chestiunea așa-zisului liber-arbitru, a responsabilității omului, a raportului dintre necesitate și libertate. ENGELS, A. 128.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: