NECESITATE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filosofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

necesitate sf [At: CALENDARIU (1794), 29/26 / Pl: ~tăți / E: lat necessitas, -atis, fr nécessité] 1 Ceea ce se cere, se impune să se facă Si: nevoie (1), trebuință, (îrg) niștotă (2), (înv) nevoință (19), nevoire (1). 2 Ceea ce este de absolută nevoie Si: (înv) trebuință. 3 (Spc) Chestiune, situație, afacere etc. a cărei rezolvare are caracter urgent. 4 (Spc; lpl) Proces fiziologic de evacuare a materiilor fecale și a urinei. 5-6 (Îljv) Fără (nici o) ~ (Care este) inutil. 7-8 (Îljv) De primă ~ sau de (cea mai) mare ~ (Care este) absolut folositor. 9-10 (Îal) (Care este) indispensabil traiului. 11 Obiect indispensabil, de absolută nevoie. 12-13 (Caracter a) ceea ce este de neînlăturat. 14 (Flz) Totalitate a însușirilor și raporturilor interne dintre fenomene, care decurg inevitabil din esența lucrurilor și din legile lor de dezvoltare. 15 (Îlav) Cu ~ În mod necesar (8). 16 (Îal) Obligatoriu. 17 Obligativitate. 18 Utilitate. 19 Oportunitate.

NECESITATE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

NECESITATE, necesități, s. f. 1. Trebuință, nevoie; cerință. Prezentarea faptului nud și a vorbei izvorîte din necesitatea situației i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioară. VIANU, A. P. 127. Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45. ◊ Loc. adj. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). 2. (Fil.) Dezvoltare care decurge în mod inevitabil din legătura internă și interacțiunea dintre fenomene, dintr-o anumită înlănțuire reciprocă a cauzelor și efectelor. Nu se poate trata despre morală și drept fără să se ajungă la chestiunea așa-zisului liber-arbitru, a responsabilității omului, a raportului dintre necesitate și libertate. ENGELS, A. 128. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligator, neapărat; inevitabil. Idei și sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. GHEREA, ST. CR. III 402.

NECESITATE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuință. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ◊ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgînd inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ♦ cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării. 2. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)

NECESITATE ~ăți f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerințelor); trebuință; nevoie. * De primă ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofică care reflectă însușirile și raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și urinei. [G.-D. necesității] /<lat. necessitas, ~atis, fr. nécessité

necesitate f. 1. ceeace este absolut necesar: e o necesitate de a dormi; 2. trebuință neapărată; 3. nevoie de bani; 4. Mit. divinitate antică numită de greci Ananghe.

* necesitáte f. (lat. necéssitas, -átis). Calitatea de a fi necesar: apa e de prima necesitate. Nevoĭe, trebuință cauzată de o lipsă: am mare necesitate de repaus.

necesitate s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități

necesitate s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități

necesitate s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități

NECESITATE s. 1. v. trebuință. 2. v. cerință. 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~țile.) 5. v. utilitate.

NECESITATE s. 1. nevoie, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~țile școlii generale.) 2. cerință, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~țile pieței.) 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~.) 5. folos, trebuință, utilitate, (pop.) priință, (înv.) polză. (De mare ~.)

NECESITATE. Subst. Necesitate, nevoie, nevoință (înv.), trebuință, cerință, imperativ; obligație, obligativitate. Inevitabilitate, implacabilitate (rar), inexorabilitate (rar), ineluctabilitate (livr.). Adj. Necesar, indispensabil, trebuitor (rar), trebuincios; folositor, util; obligatoriu, imperios. Inevitabil, neevitabil, implacabil, inexorabil, ineluctabil (livr.), neeluctabil (livr.). Vb. A fi necesar, a trebui, a fi musai (pop.), a fi obligatoriu. A fi nevoit, a fi obligat. Adv. (În mod) necesar, cu necesitate, necesarmente (rar), obligatoriu, imperios, forțamente (rar), neapărat, musai (pop.), negreșit, vrînd-nevrînd, volens-nolens. V. cauză, cerere, constrîngere, destin, obligație.

NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o largă circulație în forme ușor modificate. Utilizat ca argument suprem în cazuri de forță majoră, dar și pentru a justifica arbitrarul.

Necessitas non habet legem (lat. „Nevoia nu are lege”, adică: „nu ascultă de nici o lege”). E o maximă ce ne-a rămas din dreptul roman. La Roma, circulau mai multe variante. Una, consemnată de Cicero, în De officiis (II, 21,74): Necessitati parendum est (Trebuie să te pleci nevoii). Alta, menționată de istoricul Curtius Rufus, în Viața lui Alexandru (cartea VII, 7, 10): Necessitas ante rationem est (Nevoia e înaintea rațiunii). În sfîrșit alta lăsată de Publilius Syrus: Necessitas dat legem, non ipsa accipit (Nevoia dă legea, dar nu trebuie s-o accepți prin ea însăși). Englezii spun: Necessity knows no law (Nevoia nu cunoaște lege). Cromwell a folosit această maximă într-un discurs ținut în parlament la 12 septembrie 1654, pentru a combate nevoile false, născocite. Germanii spun cu același sens: Not kennt kein Gebot – vorbe care au căpătat o tristă celebritate, acum vreo cincizeci de ani, prin interpretarea cinică dată de cancelarul german Bethmann-Hollweg, autor al altei expresii celebre: „petic de hîrtie” (vezi). La 4 august 1914, după ce trupele germane au intrat în Belgia, încălcînd neutralitatea acestei țări, cancelarul, spre a justifica violarea tratatului, a declarat la tribuna Reichstagului: „Domnilor, ne aflăm într-o stare de necesitate (Notwehr) și necesitatea (Not) nu cunoaște lege”. Francezii spun: Nécessité fait loi (Nevoia face legea) sau: ne connaît point de loi (nu cunoaște nici o lege). IST