NEVOIRE s. f. (Învechit) Faptul de a (se) nevoi și rezultatul lui. 1. Necesitate (1). Cf. nevoi (1). Văzînd lumea și toate cîte sînt într-însa că să mișcă cu o nevoire, cunoscui cum să fie Dumnezău cela ce le ține pre aceastea. varlaam-ioasaf, 125^r/14. 2. Chin, suferință. Cf. nevoi (2). Sfîrșire și nevoire face-va Domnul... spre toți ce lăcuiesc pre pămînt. coresi, ev. 36. 3. Greutate, dificultate. Cf. nevoi (4). Rîvnă numai de patriotism și mîndrie națională să între între noi ș-atunci toate nevoirile ni să vor părea lesnicioase. mumuleanu, c. 69/6, cf. lb, valian, v. – Pl.: nevoiri. – V. nevoi.