nevoire sf [At: CORESI, EV. 36 / Pl: ~ri / E: nevoi] (Înv) 1 Necesitate (1). 2 Suferință. 3 Chinuire. 4 Păgubire. 5 Constrângere. 6 Efort. 7 Îngrijire. 8 Împotrivire. 9 Dificultate.

NEVOIRE s. v. cerință, exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință.

nevoire s. v. CERINȚĂ. EXIGENȚĂ. IMPERATIV. NECESITATE. NEVOIE. OBLIGAȚIE. PRETENȚIE. TREBUINȚĂ.

nevoire, nevoiri, s.f. (înv.) 1. necesitate. 2. chin, suferință. 3. greutate, dificultate.

NEVOIRE s. f. (Învechit) Faptul de a (se) nevoi și rezultatul lui. 1. Necesitate (1). Cf. nevoi (1). Văzînd lumea și toate cîte sînt într-însa că să mișcă cu o nevoire, cunoscui cum să fie Dumnezău cela ce le ține pre aceastea. varlaam-ioasaf, 125^r/14. 2. Chin, suferință. Cf. nevoi (2). Sfîrșire și nevoire face-va Domnul... spre toți ce lăcuiesc pre pămînt. coresi, ev. 36. 3. Greutate, dificultate. Cf. nevoi (4). Rîvnă numai de patriotism și mîndrie națională să între între noi ș-atunci toate nevoirile ni să vor părea lesnicioase. mumuleanu, c. 69/6, cf. lb, valian, v. – Pl.: nevoiri. – V. nevoi.