NĂZDRĂVAN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În basme; adesea substantivat) înzestrat cu puteri miraculoase; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, nezdravăn, -ă adj.] – Pref. ne- + zdravăn.

nazdraven, ~ă a vz năzdrăvan

nazdrăvan, ~ă a vz năzdrăvan

năzdrav, ~ă a vz năzdrăvan

năzdravan, ~ă a vz năzdrăvan

năzdravăn, ~ă a vz năzdrăvan

năzdraven, ~ă a vz năzdrăvan

năzdrăvan, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 142 / V: (îrg) nezdrav~, nezdravăn, nez~, (reg) nazdraven, naz~, ~drav, ~dravan, ~văn, ~draven / Pl: ~i, ~e / E: ne- + zdravăn] 1-2 smf, a (Pop) (Om) fără minte. 3-4 smf, a (Om) incapabil. 5-6 smf, a (Om) aiurit. 7 a (Reg; d. oameni) Supărăcios. 8 a Arțăgos. 9 a Rău la inimă. 10 a (D. oameni) Care se ține de pozne. 11 a Care provoacă haz prin ceea ce spune sau face Si: ghiduș, glumeț, poznaș. 12 a (D. întâmplări, fapte etc.) Comic. 13 a (D. fapte, întâmplări) Vesel. 14 a (Mtp) Înzestrat cu însușiri supranaturale, având darul de a ști și a povesti ce se va întâmpla Si: (nob) năzdrăvănit, (Olt) nestemnic (2). 15 a Extrem de priceput. 16 a Grozav de frumos, de interesant etc. 17 a Măreț. 18-19 smf, a (Reg) (Om sau animal) mare, puternic și sănătos.

nezdravan, ~ă a vz năzdrăvan

nezdravăn, ~ă a vz năzdrăvan

nezdrăvan, ~ă a vz năzdrăvan

NĂZDRĂVAN, Olten. Trans. Băn. NĂZDRAVĂN, NEZDRAVĂN adj. 1 Înzestrat cu puteri supraomenești, cu daruri supranaturale (vorb. de personagiile sau de animalele din basme): calul, ca un năzdrăvan ce era el, îi spuse cum să apuce lucrurile ca să meargă la izbîndă (ISP.); Mîndra-lumii... era nezdravănă, cum era și Făt Frumos (RET.); care cățălușă era nezdravănă (VÎRC.) ¶ 2 Magic; fermecat ¶ 3 F Poznaș, care spune sau se ține de năzdrăvănii: și eu îl văd pe acest bătrîn cuminte și năzdrăvan la vorbă (VLAH.) [ne + zdravăn, cu alte cuvinte „care nu e cu mintea zdravănă, care nu e în toată firea”].

NĂZDRĂVAN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În mitologia populară; adesea substantivat) Înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, nezdravăn, -ă adj.] – Ne- + zdravăn.

NĂZDRĂVAN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În basme) Înzestrat cu puteri supranaturale, capabil să ghicească gîndurile, să prevadă viitorul și să săvîrșească isprăvi miraculoase. Calul știa de toate astea, căci nu era el năzdrăvan de florile-mărului. ISPIRESCU, L. 29. Gerilă atunci, năzdrăvan cum era el, chemă tovarășii săi deoparte. CREANGĂ, P. 249. Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. EMINESCU, N. 14. ◊ (Substantivat) Voinea, ca un năzdrăvan ce era, ghici de la început tot ce zăcea în inimile fraților și cumnatelor. POPESCU, B. III 9. Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. 2. Care iese din comun, extraordinar, minunat. Tat-tău... nu va da peste noi pînă nu va săvîrși o faptă năzdrăvană. ISPIRESCU, L. 216. El s-au dus ca să găsească... Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. 3. Care se ține de năzbîtii; care provoacă hazul, poznaș, glumeț. Om chipeș, hazliu, năzdrăvan, de te ții cu mîna de inimă. DELAVRANCEA, S. 12. ◊ Fig. Norocul e cam năzdrăvan, Face multe pozne într-un an. TEODORESCU, P. P. 184. – Variante: năzdravan, -ă (ALECSANDRI, P. P. 2), năzdravăn, -ă (RETEGANUL, P. I 25), nezdravăn, -ă (COȘBUC, P. II 138) adj.

NĂZDRĂVAN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival folc. (despre ființe) Care are puteri neomenești, supranaturale; care face lucruri fantastice. Cal ~. 2) Care vădește dibăcie sau măiestrie deosebită; care este foarte priceput. 3) Care se ține de șotii. /ne- + zdravăn

năsdrăvan a. 1. (în basme) înzestrat cu daruri supranaturale: calul lui Făt-frumos e năsdrăvan, vorbește cu eroul și-l povățuește în toate faptele sale; tovarăși năsdrăvani, ca Frânge-lemne, Sfarmă- piatră, uriași cari ajută pe Făt-frumos în grelele sale isprăvi; 2. magic: ochianul ei era năsdrăvan ISP. 3. minunat: ca o stea năsdrăvană EM. [Formă intensivă din sdravăn (cf. năsilnic, năstrușnic)]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măestru.

năzdrăván, -ă adj. (vsl. ne-sŭdravĭnŭ, nesănătos, adică „nebun, excentric, isteț”, infl. de năzdrăvenie, după bădăran, -ănie ș.a. V. sdravăn). Măĭestru, care are puterĭ supranaturale, care știe trecutu și viitoru: cal năzdrăvan (în poveștĭ). Cam nebun, excentric: da de unde aĭ maĭ venit și tu, măĭ năzdrăvane? – Și ne- (Vc.).

nezdrăvan V. năzdrăvan.

!năzdrăvan adj. m., s. m., pl. năzdrăvani; adj. f., s. f. năzdrăvană, pl. năzdrăvane

năzdrăvan adj. m., pl. năzdrăvani; f. năzdrăvană, pl. năzdrăvane

năzdrăvan adj. m., pl. năzdrăvani; f. sg. năzdrăvană, pl. năzdrăvane

nezdravan (= năzdrăvan) s. m. (pl. nezdravani), s. f. (nezdravană, nezdravane), adj.

nezdrăvan (= năzdrăvan) s. m. (pl. nezdrăvani), s. f. (nezdrăvană, nezdrăvane), adj.

năzdrăvan

năzdrăvan.

ÎNSOȚITORI NĂZDRĂVANI (în mitologia românească), însoțitori ai eroului principal (Făt-Frumos), care, datorită însușirilor miraculoase, reușesc să-l ajute pe acesta în încercările grele la care este supus. Ei sunt: Flămânzilă, Gerilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră ș.a.

MUSCĂ-NĂZDRĂVANĂ s. v. musca hoiturilor, muscă-albastră, muscă de carne, muscă-mare.

muscă-năzdrăvană s. v. MUSCA-HOITURILOR. MUSCĂ-ALBASTRĂ. MUSCĂ-DE-CARNE. MUSCĂ-MARE.

NAZDRĂVAN, -Ă adj. v. năzdrăvan.

NĂZDRAVAN, -Ă adj. v. năzdrăvan.

NĂZDRAVĂN, -Ă adj. v. năzdrăvan.

NĂZDRĂVAN, -Ă adj. 1. (Popular; adesea substantivat) (Persoană) fără minte; (om) nepriceput (3), incapabil; (om) aiurit, zăpăcit, țicnit, zănatic. Minte n-ai nici de un ban,... O să ieși un nezdrăvan. pann, h. 66/4, cf. 3/7, POLIZU, TDRG, TUDORAN, P. 98, SCL 1963, 19, arh. folk. iii, 152, alr ii 3 696/791, 836, 872, 899, 928, alr sn v h 1 240/872. Ciobanul nezdravăn oile sale risipește. zanne, p. v, 173. 2. (Regional) Supărăcios, arțăgos, urîcios; rău la inimă. cf. alr ii 3 696/157, alr sn v h 1 247/876. 3. Care se ține de pozne, de năzdrăvănii (2), care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. cf. pontbriant, d. E cam năzdrăvan, Face multe pozne într-un an. hasdeu, r. v. 160. Cînd Ioniță Rotarul – altfel om chipeș, hazliu, năzdrăvan de te ții cu mîna de inimă – s-a încercat s-o sărute, a sărit parc-ar fi călcat pe coadă de șarpe. delavrancea, s. 12. Și eu îl văd pe acest bătrîn cu minte și năzdrăvan la vorbă. vlahuță, ap. cade, cf. ddrf. Prea eram năzdrăvan, trebuia să fiu ținut din scurt. brăescu, a. 103, cf. teodorescu, p. p. 184, alr ii 3 696/182, 250. ♦ (Despre întîmplări, fapte etc.) Comic, vesel. Întîmplarea li se păru oamenilor atît de năzdrăvană, că începură să rîdă acum cînd aflară despre ce e vorba. camil petrescu, o. i, 31. Și bucuros de jocul vieții năzdrăvan, Le voi zîmbi la toate în chipul unei flori. beniuc, v. 60. 4. (În mitologia populară) Înzestrat cu însușiri supranaturale, care are darul de a ști și a prevesti ce se va întîmpla; (neobișnuit) năzdrăvănit. Să fie încălecat pe calul cel năzdrăvan din ceriu cuborît. cantemir, hr. 142, cf. lb. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume. alecsandri, poezii, 20, cf. 81, 310. Românii, la sat, pe cel dintre dînșii... carele aude, mite, și iarba crescînd, îl numesc năzdrăvan. odobescu, s. i, 397. Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. eminescu, n. 14, cf. 5, id. o. i, 79, gane, n. iii, 15. Gerilă, Flămînzilă și Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă și năzdrăvanul Ochilă se opresc cu toți în cale. creangă, p. 275. Calul știa de toate astea, căci nu era el năzdrăvan de florile mărului. ispirescu, l. 29, cf. 5, 16, 216, marian, o. ii, 243. El plîngînd încălecase pe Cal galben de sub soare, Căci e nezdravăn din fire acest cal, știe să zboare. coșbuc, p. ii, 138. O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. iosif, patr. 59. Patrocle înțelege vorbele ca un cîne năzdrăvan (ca dobitoacele din povești). ibrăileanu, s. 9, cf. 8, id. s. l. 9. Prin el am făcut cunoștință cu caii năzdrăvani ce vorbeau ca omul. brăescu, a. 52, cf. beniuc, v. 49, deșliu, g. 13. Oiță bîrsană, De ești năzdrăvană... Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape. alecsandri, p. p. 2. Troian iute s-a întors Și din grajd pe loc a scos Un alt cal, mai năzdrăvan. teodorescu, p. p. 146. Mai încolo sta taică-său, cu o falcă-n cer și cu una-n pămînt, și tot flacără-i ieșea din gură, căci taică-său era năzdravăn. reteganul, p. iii, 14, cf. 21. Puiul de găină de cîntă în găoace e nazdravan. șez. i, 19, cf. 4. Feciorul cel mic era năzdrăvan, adică om care ghicea gîndurile altuia, fie bune, fie rele. popescu, b. ii, 50, cf. 11, i, 5, bota, p. 108, alr I 1404/798, alr ii 3 696/172, 192, 219, 235, 414, 514, zanne, p. iv, 565. Pe un munte de os Paște un cal nazdrăvan (Briciul). păsculescu, l. p. 74. ◊ (Substantivat) S-a -ntîlnit... cu năzdrăvanul. gr. s. vi, 144. 5. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant, de potrivit etc.); măreț (2). Mai temeinică și mai cunoscută întîmplare iaste aceasta decît să sufere niște jucării din nezdravănă măiestrie scornite. bărac, ap. gcr ii, 236/34. Bătrînele-astea au mirosuri bune, Cu nasu tot în cărți de rugăciune, Deosibesc, Cu simțul năzdrăvan, Ce este sfînt, de tot ce e profan. gorun, f. 124. Toate stelele s-asculte Glasul strunei năzdrăvane. goga, p. 73, cf. hogaș, dr. i, 136, dr. v, 214. Le povestește pățănii năzdrăvane, de pe vremea cînd slujea pe împăratul. rebreanu, nuv. 197. Mult iscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale. topîrceanu, p. o. 73. Năzdrăvan, cum altul nu-i, Un băiat al nimănui Născoci, atunci, un cui. arghezi, s. p. 18, cf. blaga, l. u. 51, beniuc, c. p. 10. Cristea Busuioc însă era un român năzdrăvan. tudoran, p. 95, cf. deșliu, g. 26, alecsandri, p, p. 302. Împărătesei îi păru bine că feciorul i-a adus o fată atît de harnică, o torcătoare atît de năzdrăvană. reteganul, p. i, 52, cf. alr i 1 400/269, alr ii 3696/105, 228, 362, 365, 531, 551,682,762. ♦ (Regional; adesea substantivat) (Om sau animal) mare și puternic, sănătos, voinic. cf. ARH. FOLK, v, 173, BUL. FIL. VII-VIII, 369, alr ii/i h 78, alr ii/i mn 49, 2 266/36, alr ii 3 696/27, 36, 53, 76, 272, 310, 386. – pl.: năzdrăvani, -e. – Și: (învechit și regional) nezdravan, -ă, nezdravăn, -ă, nezdrăvan, -ă, (regional) năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, năzdraven, -ă (alr ii 3 696/833), năzdrav, -ă (ib. 3 696/279), nazdrăvan, -ă, nazdraven, -ă (arh. folk. v, 173, alrt ii 326, alr ii 3 696/95) adj. – pref. ne- + zdravăn sau din bg. НЕЗДРаВ, scr. nezdravan.