MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

muncitor, ~oare [At: COD. VOR. 4/17 / Pl: ~i, ~oare / E: munci + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care torturează, chinuiește. 3 sm (Bis) Diavol. 4-5 smf, a (Persoană) care muncește manual Si: lucrător. 6-7 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă (9-10). 8 a (În ideologia marxistă; îs) Clasa ~oare Proletariat. 9 a (În socialism; îas) Clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind mijloacele de producție proprii mașinismului și induatriei modeme și care constituie forța conducătoare a societății. 10-11 smf, a (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare. 12-13 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă fizică în industrie. 14 a (Iuz; îs) Țărănime ~oare Totalitate a țăranilor săraci și mijlocași. 15 a (Iuz; îas) Totalitate a țăranilor care lucrau în cooperative agricole, în statul socialist. 16 a Care iubește munca (9-10) Si: activ, harnic, zelos. 17-18 a (Rar) Plin de muncă (9-10). 19 sma (Iuz) Țesătură de bumbac Si: americă.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește. (În concepția marxistă) Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind direct mijloacele de producție proprii mașinismului și industriei moderne, și care constituie forța conducătoare a societății. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare acestora; p. gener. persoană care desfășoară o muncă fizică (în industrie) (1). 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) Persoană care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

MUNCITOR², -OARE, muncitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte nemijlocit Ia procesul de producție industrială; persoană care își cîștigă existența muncind cu brațele. V. lucrător. Muncitorii, țăranii, intelectualii, călăuziți de Partidul Muncitoresc Romîn, devin tot mai conștienți de faptul că ei sînt stăpîni în această țară, stăpîni peste bunurile și bogățiile ei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 153. În depărtările înghețate, închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Muncitor agricol = muncitor care lucra pămîntul altora, neavînd pămînt propriu sau alte mijloace de producție. Muncitor calificat v. calificat. ♦ Om care lucrează pămîntul. Cît vedeam cu ochii, pe lanuri și-n ogoare, muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI 336. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, P. I 48. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. A. 131.

MUNCITOR¹, -OARE, muncitori, -oare, adj. 1. Care muncește, care lucrează într-un domeniu de activitate productivă. Căci de lumea muncitoare Și de glia strămoșească Nu-i putere pe sub soare Cîndva să mă despărțească. BENIUC, M. 125. [Eminescu] a ilustrat... jalea și amarul întregului popor muncitor în tumultul veacurilor. SADOVEANU, E. 76. Clasă muncitoare v. clasă. Țărănime muncitoare = totalitatea țăranilor săraci și mijlocași. 2. Harnic, activ, zelos. Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37.

femeie-muncitor s. f. 1993 Femeie care muncește, de obicei într-o fabrică sau pe un șantier v. femeie-țăran(că) (din femeie + muncitor)

MUNCITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care muncește, producând bunuri materiale; lucrător. /a munci + suf. ~tor

MUNCITOR² ~oare (~ori, ~oare) 1) Care muncește. Om ~. Popor ~. 2) Care muncește mult și cu folos; harnic; vrednic. /a munci + suf. ~tor

muncitor a. și m. care muncește.

muncitór, -oáre adj. Care muncește, harnic, activ. Subst. Lucrător, maĭ ales cu brațele.

muncitor adj. m., s. m., pl. muncitori; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoare

muncitor adj. m., s. m., pl. muncitori; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoare

muncitor adj. m., s. m., pl. muncitori; f. sg. și pl. muncitoare

Uniunea Tineretului Muncitor (U.T.M.)

MUNCITOR s., adj. 1. s. lucrător, (înv.) uvrier. (~ într-o uzină.) 2. adj. v. harnic.

MUNCITOR s., adj. 1. s. lucrător, (înv.) uvrier. (~ într-o uzină.) 2. adj. activ, harnic, neobosit, neostenit, silitor, sîrguincios, sîrguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Un om extrem de ~.)

Muncitor ≠ leneș, trândav, trântor

ROMÂNIA MUNCITOARE. Gazetă socialistă, apărută la București în două serii (1/14 ian.-10/23 iun. 1902, 5/18 mart. 1905-13/26 aug. 1916 și nov. 1918). Rol important în lupta pentru organizarea mișcării sindicale și în reorganizarea Partidului Social-Democrat din România (1910), al cărui organ a devenit.