Definiția cu ID-ul 921636:

MUNCITÓR2, -OÁRE, muncitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte nemijlocit Ia procesul de producție industrială; persoană care își cîștigă existența muncind cu brațele. V. l u c r ă t o r. Muncitorii, țăranii, intelectualii, călăuziți de Partidul Muncitoresc Romîn, devin tot mai conștienți de faptul că ei sînt stăpîni în această țară, stăpîni peste bunurile și bogățiile ei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 153. În depărtările înghețate, închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Muncitor agricol = muncitor care lucra pămîntul altora, neavînd pămînt propriu sau alte mijloace de producție. Muncitor calificat v. c a l i f i c a t. ♦ Om care lucrează pămîntul. Cît vedeam cu ochii, pe lanuri și-n ogoare, muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI 336. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, P. I 48. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. A. 131.