Definiția cu ID-ul 921636:

MUNCITÓR2, -OÁRE, muncitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte nemijlocit Ia procesul de producție industrială; persoană care își cîștigă existența muncind cu brațele. V. lucrător. Muncitorii, țăranii, intelectualii, călăuziți de Partidul Muncitoresc Romîn, devin tot mai conștienți de faptul că ei sînt stăpîni în această țară, stăpîni peste bunurile și bogățiile ei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 153. În depărtările înghețate, închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Muncitor agricol = muncitor care lucra pămîntul altora, neavînd pămînt propriu sau alte mijloace de producție. Muncitor calificat v. calificat. ♦ Om care lucrează pămîntul. Cît vedeam cu ochii, pe lanuri și-n ogoare, muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI 336. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, P. I 48. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. A. 131.