muiere¹ sf [At: PSALT. HUR. 112^r/21 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri și (înv) ~iare / E: ml mulier, -ris] (Îvp; șdp) 1 Femeie. 2 (Reg; șîs ~ fată) Fecioară. 3 (Reg; îcs) De-a ~a în târg Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (Înv; îs) ~ slobodă, ~ îmblătoare Prostituată. 5 Soție. 6 (Îlv) A lua (de) ~ A se căsători.

muiere² sf [At: PISCUPESCU, O. 305/12 / V: (înv) ~iare, moi~, moire / Pl: ~ri / E: muia] 1 Umezire a unui obiect introducându-l într-o substanță lichidă Si: muiat¹ (1), muietură (1). 2 (Spc) Introducere a unui aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1) Si: muiat¹ (2), muietură (2). 3 (Spc) Introducere a rufelor murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. cu câtva timp înainte de spălare Si: muiat¹ (3), muietură (3). 4 (Spc) Întingere cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. Si: muiat¹ (4). 5 Udare. 6 Stropire. 7 (Spc) Îmbibare a pământului cu apă făcându-l să devină moale¹ (1) Si: muiat¹ (7). 8 (Spc) Transformare a unei materii în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid Si: muiat¹ (8). 9 Diminuare a durității, a rigidității Si: muiat¹ (9). 10-11 Sporire a (plasticității sau) elasticității unui material Si: muiat¹ (10-11). 12 Creștere a supleței Si: muiat¹ (12). 13 Umezire. 14 Frăgezire. 15 Moleșire (1). 16 (Fon) Palatalizare.

MUIERE², muieri, s. f. (În concurență cu înmuiere) Acțiunea de a (se) muia; articulare palatalizată a unei consoane. Muierea consoanelor.

MUIERE¹, muieri, s. f. (Popular, uneori peiorativ) Femeie. Soția mea a fost muiere frumoasă. SADOVEANU, O. VII 56. Nu te mai boci ca o muiere! NEGRUZZI, S. I 156. Soacra mea, muiere rea, De mine grijă n-avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170. 2. (Regional) Soție. Era acolo unul de zicea: oameni buni, la anul o să-mi trageți voi la jug, voi cu muierile voastre. DUMITRIU, B. F. 20. Omul spunea că-l cheamă Maftei, că are muiere și șase copii numai ca ulcelele. SADOVEANU, O. VII 81. Și bogatu-mi dă avere Să iau fata lui muiere. JARNÍK-BÎRSEANU, B. 435.

MUIERE¹, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIERE², muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia.

MUIERE ~i pop. 1) Persoană matură de sex feminin; femeie. 2) Femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

muiere f. femeie măritată (cu o nuanță optimistă în Muntenia, cu una peiorativă în Moldova): te însoară și-ți iea muiere PANN. [Lat. MULIEREM].

2) muĭére f. Acțiunea de a muĭa.

1) muĭére f. (lat. mulier, -iéris, îld. ieris, femeĭe măritată; it. moglie și rar mogliéra, nevastă; sard. muzere, pv. pg. molher, vfr. moilier, cat. muller, sp. mujer). Vechĭ. Azĭ pop. (saŭ iron. despre o femeĭe răutăcĭoasă). Femeĭe. Nevastă.

MUIA, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

moi² sn vz molie

moia v vz muia

moiere sf vz muiere²

moire sf vz muiere²

muia [At: PSALT. HUR. 46^v/1 / V: (înv) a~, (reg) moia / Pzi: moi și (îvr) ~iez / E: moale¹ cf fr mouiller] 1 vt A umezi un obiect introducându-l într-o substanță lichidă. 2 vt (Spc) A introduce un aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1). 3 vt (Spc) A băga rufele murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. și a le ține câtva timp înainte de spălare. 4 vt (Spc) A întinge cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. 5 vt A uda. 6 vt A stropi. 7 vt (Spc) A îmbiba pământul cu apă facându-l să devină moale¹ (1). 8 vt (Spc) A transforma o materie în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid. 9 vt A face să devină mai moale¹ (1), mai puțin dur, mai puțin consistent sau mai puțin țeapăn. 10 vt A face mai suplu. 11 vt (Prc) A frăgezi. 12 vt (Fam; îe) A ~ coada A-și mai reduce din pretenții. 13 vr A deveni mai elastic, mai puțin rigid. 14 vr (D. ger, ploaie, vânt etc.) A scădea în intensitate. 15 vr (D. timp, vreme) A fi mai puțin rece Si: a se încălzi. 16 vt (Reg) A reduce tăria unei băuturi alcoolice prin amestecare cu apă. 17 vr (D. ființe și d. părți ale corpului lor) A-și pierde puterile Si: a se moleși (1). 18 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) balamalele A-i slăbi cuiva pluterile. 19 vr (D. mișcări) A-și domoli avântul Si: a se încetini, a se tempera. 20 vt (Fig; pfm; îe) A ~ (cuiva) oasele sau ciolanele A bate zdravăn pe cineva. 21-22 vtr (Fig) A (se) îndupleca. 23-24 vtr A (se) înduioșa. 25-26 vtr (Fig) A (se) potoli. 27 vtr (D. ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. 28 vr A i se ~ (cuiva) gura A nu mai avea curajul să vorbească. 29 vr A schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. 30 vt (Fon) A palatiza. 31 vt A scălda.

muiare² sf vz muiere²

muiare¹ sf vz muiere¹

MUIA, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIA, moi, vb. I. (În concurență cu înmuia) 1. Tranz. A băga, a introduce ceva într-o substanță lichidă ori cleioasă sau într-un vas, orificiu etc. cu lichid; a îmbiba cu lichid. Muind condeiul legat cu ață într-un șip colbăit de cerneală violetă... așternu un prea frumos răvaș. SADOVEANU, B. 45. Muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. ♦ (Poetic) A scălda. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată în sudoare. SADOVEANU, O. VII 106. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. MACEDONSKI, O. I 230. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27. ◊ Refl. Codrii de prinprejur se muiau... în rumeneala serii. GALACTION, O. I 281. ♦ A uda. Și ploaia mă ploaie. Căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 118. ♦ A întinge. Prostul muia mălaiul în brînză. ȘEZ. v 53. Muiați în lapte-o cojiță. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Tranz. A face să devină mai moale, mai puțin dur; a face să nu mai fie uscat sau țeapăn. Trebuia să... moi [pesmetul] o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să moi pielea cea uscată. ȘEZ. IV 52. ◊ Refl. Carnea... de multă greutate și căldură se moaie. DRĂGHICI, R. 70. ◊ Expr. (Familiar) A muia oasele (sau ciolanele cuiva) = a bate rău pe cineva. 3. Refl. (Despre vreme și intemperii) A se domoli, a se potoli. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II 29. ♦ Tranz. (Cu privire la acțiuni) A încetini, a domoli. Mai încet! zise de la o vreme Potcoavă. Și își muiară fuga. SADOVEANU, O. I 151. După o bucată de drum, o muiară de tot, la pas. STĂNOIU, C. I. 57. 4. Refl. (Despre oameni și despre unele părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I 225. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. De mai ținea lupta numai cît ai ațîța un foc, [feciorul] s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) gura v. gură. ◊ (Despre lucruri) Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi! iar sare roata! CREANGĂ, P. 126. 5. Refl. (Despre oameni și pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Oamenii se muiară numaidecît. STĂNOIU, C. I. 68. ♦ (Determinat prin «la inimă» sau, mai ales, subiectul fiind «inima») A se îmblînzi, a se înduioșa, a fi mișcat. Mitrea și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. SADOVEANU, M. C. 64. Cum o văzu împăratul, i se muie inima și prinse un dor pe dînsa. ISPIRESCU, E. 79. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec... La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să cedeze; a îndupleca. Împăratul... vede că nu îl poate muia. PANN, P. V. III 49. 6. Tranz. (Cu privire la consoane) A articula o consoană palatalizată mărind zona de contact dintre limbă și palat, astfel încît să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic. Unele graiuri teritoriale moaie consoanele «n», «t», «d» etc. în cuvinte ca «deget», «teme» etc.

muià v. 1. a face moale: a muia plumbul prin foc; 2. fam. a bate: a muia spinarea cuiva; 3. a băga în apă sau în alt lichid: a muia pâinea în unt; 4. începe să spele: muia cămășile; 5. a pierde din tărie, a se potoli: furtuna s’a mai muiat; 6. fig. a mai lăsa din pretențiuni: se muiase de tot. [Lat. *MOLLIARE, din MOLLIS, moale].

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.

muĭá, V. moĭ 1 și 2.

muiere s. f., g.-d. art. muierii; pl. muieri

muiere s. f., g.-d. art. muierii; pl. muieri

muiere (femeie, înmuiere) s. f., g.-d. art. muierii; pl. muieri

muiere

muiere, -ri.

muia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moaie; conj. prez. 1 și 2 sg. să moi, 3 să moaie; imper. 2 sg. afirm. moaie(-l, moai-o); ger. muind

muia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moaie, 1 pl. muiem, 2 pl. muiați, imperf. 3 sg. muia; conj. prez. 3 să moaie; ger. muind

muia vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 sg. și pl. moaie, 1 pl. muiem, 2 pl. muiați, imperf. 3 sg. muia; ger. muind

moiu, moi 2, muind ger., muiere, inf s.

MUIERE s. 1. v. înmuiere. 2. v. palatalizare.

MUIERE s. v. femeie, nevastă, soție.

MUIERE s. 1. înmuiere. (~ într-un lichid.) 2. (FON.) palatalizare. (~ unei consoane.)

muiere s. v. FEMEIE. NEVASTĂ. SOȚIE.

MUIA vb. v. atenua, calma, ceda, descrește, diminua, domoli, îndupleca, lăsa, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

MUIA vb. 1. v. înmuia. 2. (pop.) a întinge. (~ pâinea în sos.) 3. v. terciui. 4. v. moleși. 5. v. blegi. 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

MUIA vb. 1. a înmuia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.) 2. (pop.) a întinge. (~ pîinea în sos.) 3. a se fleșcăi, a se terciui, (pop.) a se cofleși, a se coleși. (Fructele s-au ~.) 4. a (se) moleși, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (S-a ~ de tot din cauza căldurii.) 5. a se blegi, a se moleși, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

muia vb. v. ATENUA. CALMA. CEDA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. ÎNDUPLECA. LĂSA. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

A (se) muia ≠ a (se) întări

muiére (muiéri), s. f. – 1. Femeie măritată. – 2. Femeie, soție. – Mr. mul’are, megl. mul’ari, istr. mulere. Lat. mŭlier (Densusianu, Hlr., 66; Pușcariu 1120; Candrea-Dens., 1162; REW 5730), cf. v it. mogliera (v. lomb. muier, logud. muglèri), v. fr. moillier, prov., port. mulher, cat. muller, sp. mujer. Pentru schimbarea accentului, cf. Rosetti, I, 59. De uz comun, are o nuanță depreciativă în limba literară. Der. muieratic, adj. (muieresc, feminin; afemeiat, desfrînat); muiercană, s. f. (femeie chipeșă); muiercea, s. m. (poreclă pentru bărbații muieratici); muierelnic, adj. (înv., muieresc); muieresc, adj. (femeie); muierește, adv. (femeiește); muieret, s. n. (adunare de femei); muieri, vb. refl. (a fi în societatea femeilor, a se efemina); muierie, s. f. (înv., menstruație, period); muieros, adj. (înv., afemeiat); muierotcă, s. f. (Banat, bărbat dominat de nevastă); muierușcă, s. f. (femeiușcă, mai ales la păsări; dozator la războiul de țesut).

muiá (moi, muiát), vb. – 1. A umezi, a îmbăia, a se uda. – 2. A se face mai moale. – 3. A (se) înduioșa, a (se) emoționa. – 4. A slăbi, a ceda. – 5. (Despre fructe) A se sparge, a se crăpa; a se face zob, a mărunți. – 6. A pune rufele în apă înainte de spălat. – 7. A fi plin, încărcat de. – Var. înmuia. Mr. mul’at, mol’u, megl. anmol. Lat. mǒlliāre (Pușcariu 1105; Candrea-Dens., 1146; REW 5646), cf. prov. molhar, fr. mouiller, cat. mollar, sp. mojar; cf. moale. – Der. amoi, s. n. (Banat, muiat, înmuiere).

MUIERE subst. 1. Muera b. (Paș); Muer/eni, -eștile tt. 2. + -iș și -uș: Muer/ișul s.; -ușul t.

PEȘTERA MUIERII, peșteră sculptată în calcare mezozoice, situată în versantul dr. al cheilor pârâului Galbenu de pe rama SE a masivului Parâng. Lungimea galeriilor: 3.566 m. Numeroase forme concreționare (în special în Galeria Urșilor), domuri, coloane de stalactite, valuri de calcit. Prezintă importanță speologică, arheologică, paleontologică, biologică și mineralogică. Monument al naturii. Resturi de faună fosilă (Ursus spelaeus). Electrificată. Obiectiv turistic.

a muia oasele cuiva expr. a bate rău de tot pe cineva.