muiat¹ sn [At: I. CR. 78 / Pl: (rar) ~uri / E: muia] 1-4 Muiere² (1-4). 5 Udare. 6 Stropire. 7-12 Muiere² (7-12). 13 Umezire. 14 Frăgezire. 15 Moleșire (1).

MUIAT¹ s. n. Muiere².

muiat s. n.

muiat s. n.

muiat s. n.

muiat, -ă adj. I 1 (despre obiecte, lucruri etc.) înmuiat, ud, udat², umezit², <pop.> întins³. Rufele muiate se spală mai ușor. 2 (despre pâine, mămăligă, pesmeți etc.) înmuiat, muiat, <pop.> întins³. Îi plac pesmeții muiați. 3 (despre ochi; adesea urmat de determ. „de lacrimi”) înmuiat, plin, scăldat². Are ochii muiați de lacrimi. II 1 (despre zăpadă) fleșcăit, <reg.> moiștit. 2 (ind. text.; despre plante textile) descompus, topit², <reg.> dubit², murat². Cânepa muiată urmează să fie prelucrată. 3 (fon.; în opoz. cu „dur”; despre consoane) moale, palatalizat. În graiurile nordice se vorbește cu labialele muiate. III 1 (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) moleșit, toropit, vlăguit, <pop.> fleoș, <înv. și reg.> bătogit, <fig.> amorțit, blegit, înmuiat, <fig.; pop. și fam.> fleșcăit, turtit. Se simte muiat din cauza caniculei. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin², mic, moale, molatic, molcom, potolit², scăzut, slab, stins², tainic, ușor², <astăzi rar> scoborât, <înv. și reg.> linicel, <înv.> tăinicit, <fig.> leșinat², plăpând, somnoros, <fig.; rar> confuz, înecat, <fig.; înv. și pop.> slăbănogit, sleit², <fig.; fam.> slăbănog. Vorbește cu vocea muiată. De departe se aude freamătul muiat al pădurii. IV fig. (despre oameni) 1 afectat¹, emoționat, impresionat, înduioșat, tulburat, <fig.> atins, înmuiat, mișcat, tușat. Muiată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 2 abătut, afectat¹, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, <fig.> acru, cătrănit², cernit², fiert², îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, neguros, opărit, otrăvit², pâclos, pleoștit, plouat², rănit², ulcerat, <fig..; fam.> avariat, dezumflat², rebegit, tuflit, <fig.; reg.> mosorât, negurat, <fig.; înv.> ofilit. Muiat după vestea primită, s-a închis în sine.

MUIAT¹ s. n. Faptul de a (s e) m u i a. Cf. DL, DM. ♦ Moleșire (l). Cf. m u i a (6). Nu vă dați muietului Ca iarba tăietului în postu Sîmpetrului ! I. CR. II, 78. – V. muia.