4 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia.

MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia.

MUIÉRE2, muieri, s. f. (În concurență cu înmuiere) Acțiunea de a (se) muia; articulare palatalizată a unei consoane. Muierea consoanelor.

MUIÉRE1, muieri, s. f. (Popular, uneori peiorativ) Femeie. Soția mea a fost muiere frumoasă. SADOVEANU, O. VII 56. Nu te mai boci ca o muiere! NEGRUZZI, S. I 156. Soacra mea, muiere rea, De mine grijă n-avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170. 2. (Regional) Soție. Era acolo unul de zicea: oameni buni, la anul o să-mi trageți voi la jug, voi cu muierile voastre. DUMITRIU, B. F. 20. Omul spunea că-l cheamă Maftei, că are muiere și șase copii numai ca ulcelele. SADOVEANU, O. VII 81. Și bogatu-mi dă avere Să iau fata lui muiere. JARNÍK-BÎRSEANU, B. 435.

MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia.

muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri

muiére (femeie, înmuiere) s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri

MUIÉRE s. v. femeie, nevastă, soție.

MUIÉRE s. 1. v. înmuiere. 2. v. palatalizare.

muiére (muiéri), s. f.1. Femeie măritată. – 2. Femeie, soție. – Mr. mul’are, megl. mul’ari, istr. mulere. Lat. mŭlier (Densusianu, Hlr., 66; Pușcariu 1120; Candrea-Dens., 1162; REW 5730), cf. v it. mogliera (v. lomb. muier, logud. muglèri), v. fr. moillier, prov., port. mulher, cat. muller, sp. mujer. Pentru schimbarea accentului, cf. Rosetti, I, 59. De uz comun, are o nuanță depreciativă în limba literară. Der. muieratic, adj. (muieresc, feminin; afemeiat, desfrînat); muiercană, s. f. (femeie chipeșă); muiercea, s. m. (poreclă pentru bărbații muieratici); muierelnic, adj. (înv., muieresc); muieresc, adj. (femeie); muierește, adv. (femeiește); muieret, s. n. (adunare de femei); muieri, vb. refl. (a fi în societatea femeilor, a se efemina); muierie, s. f. (înv., menstruație, period); muieros, adj. (înv., afemeiat); muierotcă, s. f. (Banat, bărbat dominat de nevastă); muierușcă, s. f. (femeiușcă, mai ales la păsări; dozator la războiul de țesut).

MUIÉRE ~i pop. 1) Persoană matură de sex feminin; femeie. 2) Femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

muiere f. femeie măritată (cu o nuanță optimistă în Muntenia, cu una peiorativă în Moldova): te însoară și-ți iea muiere PANN. [Lat. MULIEREM].

2) muĭére f. Acțiunea de a muĭa.

1) muĭére f. (lat. mulier, -iéris, îld. ieris, femeĭe măritată; it. moglie și rar mogliéra, nevastă; sard. muzere, pv. pg. molher, vfr. moilier, cat. muller, sp. mujer). Vechĭ. Azĭ pop. (saŭ iron. despre o femeĭe răutăcĭoasă). Femeĭe. Nevastă.

MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIÁ, moi, vb. I. (În concurență cu înmuia) 1. Tranz. A băga, a introduce ceva într-o substanță lichidă ori cleioasă sau într-un vas, orificiu etc. cu lichid; a îmbiba cu lichid. Muind condeiul legat cu ață într-un șip colbăit de cerneală violetă... așternu un prea frumos răvaș. SADOVEANU, B. 45. Muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. ♦ (Poetic) A scălda. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată în sudoare. SADOVEANU, O. VII 106. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. MACEDONSKI, O. I 230. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27. ◊ Refl. Codrii de prinprejur se muiau... în rumeneala serii. GALACTION, O. I 281. ♦ A uda. Și ploaia mă ploaie. Căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 118. ♦ A întinge. Prostul muia mălaiul în brînză. ȘEZ. v 53. Muiați în lapte-o cojiță. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Tranz. A face să devină mai moale, mai puțin dur; a face să nu mai fie uscat sau țeapăn. Trebuia să... moi [pesmetul] o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să moi pielea cea uscată. ȘEZ. IV 52. ◊ Refl. Carnea... de multă greutate și căldură se moaie. DRĂGHICI, R. 70. ◊ Expr. (Familiar) A muia oasele (sau ciolanele cuiva) = a bate rău pe cineva. 3. Refl. (Despre vreme și intemperii) A se domoli, a se potoli. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II 29. ♦ Tranz. (Cu privire la acțiuni) A încetini, a domoli. Mai încet! zise de la o vreme Potcoavă. Și își muiară fuga. SADOVEANU, O. I 151. După o bucată de drum, o muiară de tot, la pas. STĂNOIU, C. I. 57. 4. Refl. (Despre oameni și despre unele părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I 225. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. De mai ținea lupta numai cît ai ațîța un foc, [feciorul] s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) gura v. gură. ◊ (Despre lucruri) Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi! iar sare roata! CREANGĂ, P. 126. 5. Refl. (Despre oameni și pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Oamenii se muiară numaidecît. STĂNOIU, C. I. 68. ♦ (Determinat prin «la inimă» sau, mai ales, subiectul fiind «inima») A se îmblînzi, a se înduioșa, a fi mișcat. Mitrea și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. SADOVEANU, M. C. 64. Cum o văzu împăratul, i se muie inima și prinse un dor pe dînsa. ISPIRESCU, E. 79. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec... La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să cedeze; a îndupleca. împăratul... vede că nu îl poate muia. PANN, P. V. III 49. 6. Tranz. (Cu privire la consoane) A articula o consoană palatalizată mărind zona de contact dintre limbă și palat, astfel încît să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic. Unele graiuri teritoriale moaie consoanele «n», «t», «d» etc. în cuvinte ca «deget», «teme» etc.

arată toate definițiile

Intrare: muia
verb (VT108)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) muia muiere muiat muind singular plural
moaie muiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) moi (să) moi muiam muiai muiasem
a II-a (tu) moi (să) moi muiai muiași muiaseși
a III-a (el, ea) moaie (să) moaie muia muie muiase
plural I (noi) muiem (să) muiem muiam muiarăm muiaserăm, muiasem*
a II-a (voi) muiați (să) muiați muiați muiarăți muiaserăți, muiaseți*
a III-a (ei, ele) moaie (să) moaie muiau muia muiaseră
Intrare: muiere (muiat)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular muiere muierea
plural muieri muierile
genitiv-dativ singular muieri muierii
plural muieri muierilor
vocativ singular muiere, muiereo
plural muierilor
Intrare: muiere (femeie)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular muiere muierea
plural muieri muierile
genitiv-dativ singular muieri muierii
plural muieri muierilor
vocativ singular muiere, muiereo
plural muierilor
Intrare: Muiere
Muiere nume propriu
nume propriu (I3)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

muiere (femeie)

  • 1. popular Persoană matură de sex feminin.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: femeie 3 exemple
    exemple
    • Soția mea a fost muiere frumoasă. SADOVEANU, O. VII 56.
      surse: DLRLC
    • Nu te mai boci ca o muiere! NEGRUZZI, S. I 156.
      surse: DLRLC
    • Soacra mea, muiere rea, De mine grijă n-avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170.
      surse: DLRLC
  • 2. popular prin specializare Femeie căsătorită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: nevastă soție 3 exemple
    exemple
    • Era acolo unul de zicea: oameni buni, la anul o să-mi trageți voi la jug, voi cu muierile voastre. DUMITRIU, B. F. 20.
      surse: DLRLC
    • Omul spunea că-l cheamă Maftei, că are muiere și șase copii numai ca ulcelele. SADOVEANU, O. VII 81.
      surse: DLRLC
    • Și bogatu-mi dă avere Să iau fata lui muiere. JARNÍK-BÎRSEANU, B. 435.
      surse: DLRLC
  • 3. depreciativ Femeie cu apucături urâte.
    surse: NODEX sinonime: cață mahalagioaică

etimologie:

muiere (muiat)

etimologie:

  • vezi muia
    surse: DEX '09