muiere¹ sf [At: PSALT. HUR. 112^r/21 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri și (înv) ~iare / E: ml mulier, -ris] (Îvp; șdp) 1 Femeie. 2 (Reg; șîs ~ fată) Fecioară. 3 (Reg; îcs) De-a ~a în târg Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (Înv; îs) ~ slobodă, ~ îmblătoare Prostituată. 5 Soție. 6 (Îlv) A lua (de) ~ A se căsători.

muiere² sf [At: PISCUPESCU, O. 305/12 / V: (înv) ~iare, moi~, moire / Pl: ~ri / E: muia] 1 Umezire a unui obiect introducându-l într-o substanță lichidă Si: muiat¹ (1), muietură (1). 2 (Spc) Introducere a unui aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1) Si: muiat¹ (2), muietură (2). 3 (Spc) Introducere a rufelor murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. cu câtva timp înainte de spălare Si: muiat¹ (3), muietură (3). 4 (Spc) Întingere cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. Si: muiat¹ (4). 5 Udare. 6 Stropire. 7 (Spc) Îmbibare a pământului cu apă făcându-l să devină moale¹ (1) Si: muiat¹ (7). 8 (Spc) Transformare a unei materii în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid Si: muiat¹ (8). 9 Diminuare a durității, a rigidității Si: muiat¹ (9). 10-11 Sporire a (plasticității sau) elasticității unui material Si: muiat¹ (10-11). 12 Creștere a supleței Si: muiat¹ (12). 13 Umezire. 14 Frăgezire. 15 Moleșire (1). 16 (Fon) Palatalizare.

MUIÉRE¹, muieri, s. f. (Popular, uneori peiorativ) Femeie. Soția mea a fost muiere frumoasă. SADOVEANU, O. VII 56. Nu te mai boci ca o muiere! NEGRUZZI, S. I 156. Soacra mea, muiere rea, De mine grijă n-avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170. 2. (Regional) Soție. Era acolo unul de zicea: oameni buni, la anul o să-mi trageți voi la jug, voi cu muierile voastre. DUMITRIU, B. F. 20. Omul spunea că-l cheamă Maftei, că are muiere și șase copii numai ca ulcelele. SADOVEANU, O. VII 81. Și bogatu-mi dă avere Să iau fata lui muiere. JARNÍK-BÎRSEANU, B. 435.

MUIÉRE², muieri, s. f. (În concurență cu înmuiere) Acțiunea de a (se) muia; articulare palatalizată a unei consoane. Muierea consoanelor.

MUIÉRE¹, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIÉRE², muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia.

MUIÉRE ~i pop. 1) Persoană matură de sex feminin; femeie. 2) Femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

muiere f. femeie măritată (cu o nuanță optimistă în Muntenia, cu una peiorativă în Moldova): te însoară și-ți iea muiere PANN. [Lat. MULIEREM].

1) muĭére f. (lat. mulier, -iéris, îld. ieris, femeĭe măritată; it. moglie și rar mogliéra, nevastă; sard. muzere, pv. pg. molher, vfr. moilier, cat. muller, sp. mujer). Vechĭ. Azĭ pop. (saŭ iron. despre o femeĭe răutăcĭoasă). Femeĭe. Nevastă.

2) muĭére f. Acțiunea de a muĭa.

MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

moi² sn vz molie

moia v vz muia

muia [At: PSALT. HUR. 46^v/1 / V: (înv) a~, (reg) moia / Pzi: moi și (îvr) ~iez / E: moale¹ cf fr mouiller] 1 vt A umezi un obiect introducându-l într-o substanță lichidă. 2 vt (Spc) A introduce un aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1). 3 vt (Spc) A băga rufele murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. și a le ține câtva timp înainte de spălare. 4 vt (Spc) A întinge cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. 5 vt A uda. 6 vt A stropi. 7 vt (Spc) A îmbiba pământul cu apă facându-l să devină moale¹ (1). 8 vt (Spc) A transforma o materie în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid. 9 vt A face să devină mai moale¹ (1), mai puțin dur, mai puțin consistent sau mai puțin țeapăn. 10 vt A face mai suplu. 11 vt (Prc) A frăgezi. 12 vt (Fam; îe) A ~ coada A-și mai reduce din pretenții. 13 vr A deveni mai elastic, mai puțin rigid. 14 vr (D. ger, ploaie, vânt etc.) A scădea în intensitate. 15 vr (D. timp, vreme) A fi mai puțin rece Si: a se încălzi. 16 vt (Reg) A reduce tăria unei băuturi alcoolice prin amestecare cu apă. 17 vr (D. ființe și d. părți ale corpului lor) A-și pierde puterile Si: a se moleși (1). 18 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) balamalele A-i slăbi cuiva pluterile. 19 vr (D. mișcări) A-și domoli avântul Si: a se încetini, a se tempera. 20 vt (Fig; pfm; îe) A ~ (cuiva) oasele sau ciolanele A bate zdravăn pe cineva. 21-22 vtr (Fig) A (se) îndupleca. 23-24 vtr A (se) înduioșa. 25-26 vtr (Fig) A (se) potoli. 27 vtr (D. ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. 28 vr A i se ~ (cuiva) gura A nu mai avea curajul să vorbească. 29 vr A schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. 30 vt (Fon) A palatiza. 31 vt A scălda.

MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIÁ, moi, vb. I. (În concurență cu înmuia) 1. Tranz. A băga, a introduce ceva într-o substanță lichidă ori cleioasă sau într-un vas, orificiu etc. cu lichid; a îmbiba cu lichid. Muind condeiul legat cu ață într-un șip colbăit de cerneală violetă... așternu un prea frumos răvaș. SADOVEANU, B. 45. Muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. ♦ (Poetic) A scălda. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată în sudoare. SADOVEANU, O. VII 106. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. MACEDONSKI, O. I 230. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27. ◊ Refl. Codrii de prinprejur se muiau... în rumeneala serii. GALACTION, O. I 281. ♦ A uda. Și ploaia mă ploaie. Căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 118. ♦ A întinge. Prostul muia mălaiul în brînză. ȘEZ. v 53. Muiați în lapte-o cojiță. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Tranz. A face să devină mai moale, mai puțin dur; a face să nu mai fie uscat sau țeapăn. Trebuia să... moi [pesmetul] o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să moi pielea cea uscată. ȘEZ. IV 52. ◊ Refl. Carnea... de multă greutate și căldură se moaie. DRĂGHICI, R. 70. ◊ Expr. (Familiar) A muia oasele (sau ciolanele cuiva) = a bate rău pe cineva. 3. Refl. (Despre vreme și intemperii) A se domoli, a se potoli. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II 29. ♦ Tranz. (Cu privire la acțiuni) A încetini, a domoli. Mai încet! zise de la o vreme Potcoavă. Și își muiară fuga. SADOVEANU, O. I 151. După o bucată de drum, o muiară de tot, la pas. STĂNOIU, C. I. 57. 4. Refl. (Despre oameni și despre unele părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I 225. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. De mai ținea lupta numai cît ai ațîța un foc, [feciorul] s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) gura v. gură. ◊ (Despre lucruri) Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi! iar sare roata! CREANGĂ, P. 126. 5. Refl. (Despre oameni și pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Oamenii se muiară numaidecît. STĂNOIU, C. I. 68. ♦ (Determinat prin «la inimă» sau, mai ales, subiectul fiind «inima») A se îmblînzi, a se înduioșa, a fi mișcat. Mitrea și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. SADOVEANU, M. C. 64. Cum o văzu împăratul, i se muie inima și prinse un dor pe dînsa. ISPIRESCU, E. 79. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec... La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să cedeze; a îndupleca. Împăratul... vede că nu îl poate muia. PANN, P. V. III 49. 6. Tranz. (Cu privire la consoane) A articula o consoană palatalizată mărind zona de contact dintre limbă și palat, astfel încît să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic. Unele graiuri teritoriale moaie consoanele «n», «t», «d» etc. în cuvinte ca «deget», «teme» etc.

muià v. 1. a face moale: a muia plumbul prin foc; 2. fam. a bate: a muia spinarea cuiva; 3. a băga în apă sau în alt lichid: a muia pâinea în unt; 4. începe să spele: muia cămășile; 5. a pierde din tărie, a se potoli: furtuna s’a mai muiat; 6. fig. a mai lăsa din pretențiuni: se muiase de tot. [Lat. *MOLLIARE, din MOLLIS, moale].

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.