3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

molfăit sn [At: REBREANU, I. 201 / Pl: (rar) ~uri / E: molfăi] 1-4 Molfăială (1-4). 5 Bolborosire.

MOLFĂÍT s. n. Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

MOLFĂÍT s. n. Acțiunea de a molfăi; molfăială, molfăitură. Un răstimp nu se mai auziră decît sorbiturile lui flămînde și molfăitul fălcilor. REBREANU, R. I 205.

MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

molfăi vt [At: LB / Pzi: molfăi, ~esc / E: fo] 1 (C. i. alimente) A mesteca1 (1) cu greutate, din cauza lipsei dinților Si: a mozoli, a morfoli. 2 (Pex) A mânca, mestecând îndelung Si: a mozoli, a morfoli. 3 (C. i. un lucru necomestibil) A învârti prin gură, a roade în dinți Si: a mozoli. 4 (Pex) A rosti, a spune ceva articulând în mod nedeslușit, confuz Si: a bolborosi, a îngăima.

MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

MOLFĂÍ, mólfăi și molfăiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales despre persoane fără dinți) A mesteca (un aliment) cu gingiile și cu limba; p. ext. a mînca încet, alene, fără poftă, greu. Prindea să molfăie bucățile de mălai și pîne. CAMILAR, N. II 135. Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I 170. Moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci și molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97. ◊ Absol. Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. C. PETRESCU, C. V. 190. În gingini molfăiește, neavînd nici un dinte în gură. NEGRUZZI, S. II 304. ♦ A mesteca, a învîrti ceva între buze și între dinți. Tovarășul merse un timp alături molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267. 2. Fig. A vorbi nedeslușit, a îngăima, a bîlbîi. Tanti... dădea din cap și molfăia în gingii vorbe neînțelese. DUMITRU, B. F. 56. Vreo babă.. molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, VII 482.

A MOLFĂÍ mólfăi 1. tranz. 1) A mesteca în gură cu salivă, fără a mușca cu dinții; a mozoli; a morfoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu în gură, numai cu gingiile și cu limba din cauza lipsei dinților; a morfoli. 2. intranz. 1) A mânca, scoțând un zgomot (urât) în timpul mestecării alimentelor în gură; a clefăi. 2) fam. A vorbi neclar, pronunțând nedeslușit cuvintele; a morfoli. /Onomat.

molfăì v. a mesteca încet ca babele cari n ’au dinți: molfăind la pere uscate CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul fălcilor când mestecă].

mólfăĭ și -ĭésc v. intr. (var. din mufluĭesc și morfolesc. Cp. și cu rus. mĕámlitĭ, a molfăi. Bern. 2, 75). Mestec mereŭ avînd mîncare în gură orĭ nu, cum fac maĭ ales bătrîniĭ fără dințĭ. V. tr. Neavînd ce să lucrez, molfăĭam toată ziŭa mere uscate. – Și mórfăĭ (Munt. vest) morfăind fire de ĭarbă și de costreĭ (VR. 1913, 7-8, 52).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăí vb., ind. prez. 1 sg. mólfăi, 3 sg. și pl. mólfăie/molfăiéște, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mólfăie/molfăiáscă

molfăi (ind. prez. 3 sg. și pl. molfăie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOLFĂIT s. clefăială, clefăit, molfăială, molfăire, molfăitură, plescăială, plescăit. (Se aude un ~ cînd mănîncă.)

MOLFĂÍ vb. 1. v. plescăi. 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mâncarea.) 3. v. bombăni.

MOLFĂI vb. 1. a clefăi, a plescăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.) 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mîncarea.) 3. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

arată toate definițiile

Intrare: molfăit (part.)
molfăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • molfăit
  • molfăitul
  • molfăitu‑
  • molfăi
  • molfăita
plural
  • molfăiți
  • molfăiții
  • molfăite
  • molfăitele
genitiv-dativ singular
  • molfăit
  • molfăitului
  • molfăite
  • molfăitei
plural
  • molfăiți
  • molfăiților
  • molfăite
  • molfăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: molfăit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • molfăit
  • molfăitul
  • molfăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • molfăit
  • molfăitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: molfăi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • molfăi
  • molfăire
  • molfăit
  • molfăitu‑
  • molfăind
  • molfăindu‑
singular plural
  • molfăie
  • molfăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • molfăi
(să)
  • molfăi
  • molfăiam
  • molfăii
  • molfăisem
a II-a (tu)
  • molfăi
(să)
  • molfăi
  • molfăiai
  • molfăiși
  • molfăiseși
a III-a (el, ea)
  • molfăie
(să)
  • molfăie
  • molfăia
  • molfăi
  • molfăise
plural I (noi)
  • molfăim
(să)
  • molfăim
  • molfăiam
  • molfăirăm
  • molfăiserăm
  • molfăisem
a II-a (voi)
  • molfăiți
(să)
  • molfăiți
  • molfăiați
  • molfăirăți
  • molfăiserăți
  • molfăiseți
a III-a (ei, ele)
  • molfăie
(să)
  • molfăie
  • molfăiau
  • molfăi
  • molfăiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • molfăi
  • molfăire
  • molfăit
  • molfăitu‑
  • molfăind
  • molfăindu‑
singular plural
  • molfăiește
  • molfăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • molfăiesc
(să)
  • molfăiesc
  • molfăiam
  • molfăii
  • molfăisem
a II-a (tu)
  • molfăiești
(să)
  • molfăiești
  • molfăiai
  • molfăiși
  • molfăiseși
a III-a (el, ea)
  • molfăiește
(să)
  • molfăiască
  • molfăia
  • molfăi
  • molfăise
plural I (noi)
  • molfăim
(să)
  • molfăim
  • molfăiam
  • molfăirăm
  • molfăiserăm
  • molfăisem
a II-a (voi)
  • molfăiți
(să)
  • molfăiți
  • molfăiați
  • molfăirăți
  • molfăiserăți
  • molfăiseți
a III-a (ei, ele)
  • molfăiesc
(să)
  • molfăiască
  • molfăiau
  • molfăi
  • molfăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

molfăit (s.n.)

etimologie:

  • vezi molfăi
    surse: DEX '98 DEX '09

molfăi familiar

  • 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clefăi morfoli attach_file 5 exemple
    exemple
    • Prindea să molfăie bucățile de mălai și pîne. CAMILAR, N. II 135.
      surse: DLRLC
    • Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I 170.
      surse: DLRLC
    • Moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci și molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97.
      surse: DLRLC
    • absolut Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. C. PETRESCU, C. V. 190.
      surse: DLRLC
    • absolut În gingini molfăiește, neavînd nici un dinte în gură. NEGRUZZI, S. II 304.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A mânca încet, fără poftă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Tovarășul merse un timp alături molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267.
        surse: DLRLC
  • 2. figurat A rosti (ceva) nedeslușit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bâlbâi îngăima attach_file 2 exemple
    exemple
    • Tanti... dădea din cap și molfăia în gingii vorbe neînțelese. DUMITRU, B. F. 56.
      surse: DLRLC
    • Vreo babă.. molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, VII 482.
      surse: DLRLC

etimologie: