MOLFĂIT s. n. Faptul de a m o l f ă i; p. e x t. zgomot produs de mestecarea¹ anevoioasă a alimentelor în gură. In casă se înstăpînise o tăcere frâmîntată doar de molfăitul flăcăului. REBREANU, I. 201. Un răstimp nu se mai auziră decît sorbiturile lui flămînde și molfăitul fălcilor. id. R. I, 205, cf. ȘEZ. III, 71. V. molfăi.