MOLFĂIALĂ, molfăieli, s. f. (Fam.) Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

molfăială sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 112, 4/3 / Pl: ~ieli / E: molfăi + -eală] 1 Mestecare cu anevoie a unui aliment Si: molfăire (1), molfăit¹ (1), molfăitură (1), molfotire (1). 2 Mestecare îndelungă Si: molfăire (2), molfăit¹ (2), molfăitură (2), molfotire (2). 3 Învârtire prin gură sau roadere cu dinții a unui lucru necomestibil Si: molfăire (3), molfăit¹ (3), molfăitură (3), molfotire (3). 4 Zgomot produs de molfăială (1-3) Si: molfăire (4), molfăit¹ (4), molfăitură (4), molfotire (4). 5 Bolborosire.

MOLFĂIALĂ, molfăieli, s. f. Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

MOLFĂIALĂ, molfăieli, s. f. (Rar) Molfăit.

molfăială (fam.) s. f., g.-d. art. molfăielii; pl. molfăieli

molfăială (fam.) s. f., g.-d. art. molfăielii; pl. molfăieli

molfăială s. f., g.-d. art. molfăielii; pl. molfăieli

MOLFĂIALĂ s. v. clefăit.

MOLFĂIALĂ s. clefăială, clefăit, molfăire, molfăit, molfăitură, plescăială, plescăit. (Cînd mănîncă se aude o ~.)

MOLFĂIÁLĂ s. f. Faptul de a m o l f ă i. Cf. CONTEMP. 1948, nr. 112, 4/3. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O molfăială de om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: molfăieli. – Molfăi + suf. -eală.

MOLFĂÍLĂ s. m. sg. (Regional) Persoană care molfăie (1); (regional) molfău. Com. MARIAN. – Molfăi + suf. -ilă.