4 definiții pentru molfăit (part.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MOLFĂI, molfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.
molfăi vt [At: LB / Pzi: molfăi, ~esc / E: fo] 1 (C. i. alimente) A mesteca1 (1) cu greutate, din cauza lipsei dinților Si: a mozoli, a morfoli. 2 (Pex) A mânca, mestecând îndelung Si: a mozoli, a morfoli. 3 (C. i. un lucru necomestibil) A învârti prin gură, a roade în dinți Si: a mozoli. 4 (Pex) A rosti, a spune ceva articulând în mod nedeslușit, confuz Si: a bolborosi, a îngăima.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MOLFĂI, molfăi și molfăiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales despre persoane fără dinți) A mesteca (un aliment) cu gingiile și cu limba; p. ext. a mînca încet, alene, fără poftă, greu. Prindea să molfăie bucățile de mălai și pîne. CAMILAR, N. II 135. Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I 170. Moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci și molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97. ◊ Absol. Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. C. PETRESCU, C. V. 190. În gingini molfăiește, neavînd nici un dinte în gură. NEGRUZZI, S. II 304. ♦ A mesteca, a învîrti ceva între buze și între dinți. Tovarășul merse un timp alături molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267. 2. Fig. A vorbi nedeslușit, a îngăima, a bîlbîi. Tanti... dădea din cap și molfăia în gingii vorbe neînțelese. DUMITRU, B. F. 56. Vreo babă.. molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, VII 482.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A MOLFĂI molfăi 1. tranz. 1) A mesteca în gură cu salivă, fără a mușca cu dinții; a mozoli; a morfoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu în gură, numai cu gingiile și cu limba din cauza lipsei dinților; a morfoli. 2. intranz. 1) A mânca, scoțând un zgomot (urât) în timpul mestecării alimentelor în gură; a clefăi. 2) fam. A vorbi neclar, pronunțând nedeslușit cuvintele; a morfoli. /Onomat.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
participiu (PT2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
molfăi, molfăiverb
- 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Prindea să molfăie bucățile de mălai și pîne. CAMILAR, N. II 135. DLRLC
- Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I 170. DLRLC
- Moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci și molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97. DLRLC
- Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. C. PETRESCU, C. V. 190. DLRLC
- În gingini molfăiește, neavînd nici un dinte în gură. NEGRUZZI, S. II 304. DLRLC
- 1.1. A mânca încet, fără poftă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1.2. A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tovarășul merse un timp alături molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267. DLRLC
-
-
-
- Tanti... dădea din cap și molfăia în gingii vorbe neînțelese. DUMITRU, B. F. 56. DLRLC
- Vreo babă.. molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, VII 482. DLRLC
-
etimologie:
- DEX '98 DEX '09