2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

minunare sf [At: CORESI, EV. 347 / Pl: ~nări / E: minuna] 1 (Rar) Uimire. 2 (Reg; îlav) A ~ De mirare, surprinzător. 3 Stare a cuiva cuprins de o mare mirare. 4 Manifestare a mirării, admirației, surprizei.

MINUNÁRE s. f. Uimire. A dat drumul la rîșnița feluritelor sale gălăgioase și mult pisăloage minunări. PETRESCU, A. R. 12. ◊ Expr. (Învechit și arhaizant) A fi a minunare = a fi de mirare. N-ar fi de altfel de mirare ca tot acest Zaharia Duhu să aibă o vină mai mare, la care a minunare este că încă nu s-au gîndit. C. PETRESCU, R. DR. 169.

MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

minuna [At: PSALT. 288 / V: (reg) mien~ / Pzi: ~nez, (îvp) minun / E: minune] 1 vr (Rel; înv; ccd sau udp „de”) A se smeri, a se tulbura profund în fața minunilor (1) lui Dumnezeu. 2 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A înzestra pe cineva cu calități miraculoase, a face să fie minunat. 3 vi A săvârși o minune (1). 4-5 vrt(a) (A fi cuprins sau) a face pe cineva să fie cuprins de o mare mirare, de o mare admirație Si: a surprinde, a ului. 6-7 vrt(a) (A-și manifesta sau) a face pe cineva să-și manifeste mirarea, admirația, surpriza Si: a se mira1 (11). 8 vt (Nob) A face să fie minunat (7).

MINUNÁ, minunez, vb. I. Tranz. A uimi pe cineva, a-l face să rămînă mirat, surprins; a impresiona. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. După ce și-a vîrît la brîu cele trei săbii ale lui, cu care... minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. ◊ Absol. Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ◊ Refl. Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. – Prez. ind. și: (pers. 3 sg.) minúnă (MACEDONSKI, O. I 24).

A SE MINUNÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune

A MINUNÁ ~éz tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune

minunà v. 1. a fi plin de mirare: ne minunăm de tot ce e extraordinar; 2. fig. a fi nedumerit (într’o împrejurare grea): stau și mă minunez ce să fac. [Tras din minune].

minunéz v. tr. (d. minune). Uimesc, surprind. V. refl. Mă mĭr foarte mult, rămîn uĭmit: se minuna lumea de vitejia luĭ. – Și înm- (vechĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunáre s. f., g.-d. art. minunării; pl. minunări

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minuná vb., ind. prez. 1 sg. minunéz, 3 sg. și pl. minuneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINUNARE s. stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în fața unui lucru neașteptat.)

MINUNÁ vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 3. a se extazia. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

Intrare: minunare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minunare
  • minunarea
plural
  • minunări
  • minunările
genitiv-dativ singular
  • minunări
  • minunării
plural
  • minunări
  • minunărilor
vocativ singular
plural
Intrare: minuna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • minuna
  • minunare
  • minunat
  • minunatu‑
  • minunând
  • minunându‑
singular plural
  • minunea
  • minunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • minunez
(să)
  • minunez
  • minunam
  • minunai
  • minunasem
a II-a (tu)
  • minunezi
(să)
  • minunezi
  • minunai
  • minunași
  • minunaseși
a III-a (el, ea)
  • minunea
(să)
  • minuneze
  • minuna
  • minună
  • minunase
plural I (noi)
  • minunăm
(să)
  • minunăm
  • minunam
  • minunarăm
  • minunaserăm
  • minunasem
a II-a (voi)
  • minunați
(să)
  • minunați
  • minunați
  • minunarăți
  • minunaserăți
  • minunaseți
a III-a (ei, ele)
  • minunea
(să)
  • minuneze
  • minunau
  • minuna
  • minunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

minunare

  • 1. rar Faptul de a (se) minuna.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: uimire attach_file un exemplu
    exemple
    • A dat drumul la rîșnița feluritelor sale gălăgioase și mult pisăloage minunări. PETRESCU, A. R. 12.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie învechit arhaizant A fi a minunare = a fi de mirare.
      exemple
      • N-ar fi de altfel de mirare ca tot acest Zaharia Duhu să aibă o vină mai mare, la care a minunare este că încă nu s-au gîndit. C. PETRESCU, R. DR. 169.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi minuna
    surse: DEX '98 DEX '09

minuna

  • 1. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: impresiona surprinde uimi attach_file 6 exemple
    exemple
    • Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446.
      surse: DLRLC
    • După ce și-a vîrît la brîu cele trei săbii ale lui, cu care... minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69.
      surse: DLRLC
    • Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332.
      surse: DLRLC
    • absolut Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43.
      surse: DLRLC
    • Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36.
      surse: DLRLC
    • Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: mira (uimi)
  • comentariu Prezent indicativ și: (persoana a 3-a singular) minúnă.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • minune
    surse: DEX '09 DEX '98