11 definiții pentru uimire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UIMÍRE, uimiri, s. f. Faptul de a uimi; mirare, admirație, emoție profundă (și neașteptată); surprindere. – V. uimi.

UIMÍRE, uimiri, s. f. Faptul de a uimi; mirare, admirație, emoție profundă (și neașteptată); surprindere. – V. uimi.

uimire sf [At: (a. 1694) GCR I, 313/32 / Pl: ~ri / E: uimi] 1 Mirare. 2 Admirație. 3 (Îlav) Cu (sau înv în) ~ Mirat. 4 Emoție (1). 5 (Înv) Arătare (24). 6 (Îe) A pune în ~ A surprinde.

UIMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) uimi și rezultatul ei; mirare, surprindere, admirație, tulburare. Niciodată laudele și uimirile celor de acasă nu sînt în proporție cu entuziasmul nostru. SADOVEANU, N. F. 85. A doua zi, uimire mare, spaimă în norod. GALACTION, O. I 259. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. ALECSANDRI, O. P. 87. ◊ Loc. adv. Cu uimire = în mod minunat. E privighetoarea dulce care spune cu uimire Tainele inimii sale, visul ei de fericire. ALECSANDRI, P. A. 126.

uĭmíre f. Mirare adîncă: constată cu uĭmire că baniĭ dispăruse.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

uimire s. f., g.-d. art. uimirii; pl. uimiri

uimire s. f., g.-d. art. uimirii; pl. uimiri

uimíre s. f., g.-d. art. uimírii; pl. uimíri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

UIMÍRE s. 1. minunare, stupefiere, surprindere, uluială, uluire, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în fața unui lucru neașteptat.) 2. consternare, perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uluială, uluire, (rar) consternație. (A avut un moment de adevărată ~.)

UIMIRE s. 1. minunare, stupefiere, surprindere, uluială, uluire, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în fața unui lucru neașteptat.) 2. perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uluială, uluire. (A avut un moment de adevărată ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

UIMIRE. Subst. Uimire, mirare, nedumerire, minune (rar); surpriză, surprindere, frapare, stupefacție (livr.), stupefiere (livr.), stupoare, consternare, consternație, uluire, uluială, contrariere, epatare, năucire, năuceală, năucie (rar), perplexitate. Șoc, stres. Emoție, emoționare, impresie (puternică), tresărire, tresăritură (rar), tulburare; buimăceală, buimăcire, zăpăceală, zăpăcire. Încremenire, încremeneală, înlemnire, înmărmurire, înghețare (fig.), împietrire (fig.). Minune, minunăție, miracol. Senzație, știre senzațională, bombă (arg.), lovitură de trăsnet, lovitură de teatru. Strigăt de uimire, exclamare, exclamație. Adj. Uimit, mirat, minunat, nedumerit, surprins, frapat, contrariat, stupefiat (livr.), uluit, consternat, năuc, năucit, perplex, șocat. Emoționat, tulburat, impresionat, copleșit, buimac, buimăcit, buimatic (rar), zăpăcit, amețit (fig.), aiurit. Încremenit, înlemnit, împietrit (fig.), înghețat (fig.), înmărmurit. Ciudat, bizar, straniu, insolit; uimitor, impresionant, emoționant, tulburător; neașteptat, surprinzător, frapant, teribil; uluitor, zăpăcitor, năucitor, înmărmuritor (rar); epatant, șocant. Neobișnuit, nemaiauzit, nemaivăzut, nemaipomenit; de necrezut, incredibil, inimaginabil, de nedescris; excepțional, extraordinar, fenomenal, senzațional; miraculos, supranatural. Vb. A fi uimit (mirat, surprins); a se mira, a se uimi, a se minuna, a se năuci, a se ului (înv.), a tresări, a rămîne năucit (uluit, stupefiat), a rămîne cu gura căscată, a rămîne paf (fam.), a face ochii mari, a privi cu ochii mari, a-și face cruce (cu stînga), a sta locului, a-i sta cuiva mintea în loc, a nu-și crede ochilor, a nu-i veni să-și creadă ochilor; a înlemni, a înmărmuri, a încremeni, a îngheța (fig.), a împietri (fig.), a rămîne înmărmurit (înlemnit, împietrit, încremenit), a rămîne ca lovit de trăsnet. A uimi, a mira, a minuna, a consterna, a frapa, a contraria, a epata, a stupefia (livr.), a ului, a năuci, a lăsa perplex, a face pe cineva paf (fam.), a lăsa cu gura căscată. A emoționa, a impresiona, a tulbura, a răscoli sufletul, a întoarce pe dos (fam.), a zăpăci. A face senzație. Adv. Cu uimire, cu mirare, cu stupefacție. (În mod) surprinzător, pe neașteptate, prin surprindere. V. admirație, entuziasm, nemișcare, nou, superlative.

Intrare: uimire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uimire
  • uimirea
plural
  • uimiri
  • uimirile
genitiv-dativ singular
  • uimiri
  • uimirii
plural
  • uimiri
  • uimirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

uimire, uimirisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a uimi; emoție profundă (și neașteptată). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Niciodată laudele și uimirile celor de acasă nu sînt în proporție cu entuziasmul nostru. SADOVEANU, N. F. 85. DLRLC
    • format_quote A doua zi, uimire mare, spaimă în norod. GALACTION, O. I 259. DLRLC
    • format_quote Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. ALECSANDRI, O. P. 87. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu uimire = în mod minunat. DLRLC
      • format_quote E privighetoarea dulce care spune cu uimire Tainele inimii sale, visul ei de fericire. ALECSANDRI, P. A. 126. DLRLC
etimologie:
  • vezi uimi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.