MINUNARE s. f. Uimire. A dat drumul la rîșnița feluritelor sale gălăgioase și mult pisăloage minunări. C. PETRESCU, A. R. 12. ◊ Expr. (Învechit și arhaizant) A fi a minunare = a fi de mirare. N-ar fi de altfel de mirare ca tot acest Zaharia Duhu să aibă o vină mai mare, la care a minunare este că încă nu s-au gîndit. C. PETRESCU, R. DR. 169.