mestec³ s vz mestecă¹

mestec¹ sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: drr mesteca¹)] (Rar) Mestecat¹.

mestec⁴ s vz mestecă²

MESTEC s. m. v. mestecă.

3) méstec, a -á v. tr. (din *a măsteca, de unde s’a făcut a mesteca, apoĭ mestec, d. lat. mástico, -áre, a măcina în gură; it. masticare, pv. mascher, fr. mâcher, sp. pg. masgar. V. masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s’o înghit pe urmă).

2) méstec, a -á v. tr. (lat. mixtico, mixticare, d. mixtus, mixt; it. misticare, a amesteca. D. lat. *mĭsculare, din miscére, mixtum, vine it. mescolare, fr. mêler, sp. mezclar. V. amestec). Amestec, agit ceva cu lingura (cu lopata, cu bățu, cu mîna): a mesteca ceaĭu în pahar.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

amesteca² v vz mesteca¹

amesteca¹ [At: (a. 1640) ap. GCR I, 90 / Pzi: ~estec / E: lat *ammixticare Cf mesteca] 1-2 vtr A (se) uni. 3-4 vtr A (se) pune la un loc. 5-6 vtr A (se) combina două sau mai multe elemente (lichide, substanțe, lucruri, ființe etc.) diferite sau de același fel (dând, adesea, un corp nou). 7 vi (D. lichide) A înceta să fie curat. 8 vt (Îe) A ~ vinul (sau laptele) cu apă A subția punând apă. 9 vt A introduce ceva într-un lichid, cu scopul de a prepara o mixtură. 10 vt (D. lucruri diferite; îe) Între miere ~ că fiere Spune vorbe supărătoare între altele mai plăcute. 11-12 vtr (D. popoare) A (se) schimba în urma unui amestec cu elemente străine. 13 vi (D. lucruri de același fel) A schimba șirul, poziția reciprocă. 14 vi (D. ființe și lucruri) A dispărea. 15 vr A se confrunta în... 16 vr A se face una cu... 17 vr (Înv; d. ființe de sex opus) A se împreuna sexual. 18 vr (Înv) A se căsători. 19 vr A se da de partea cuiva. 20-21 vtr A (se) confunda. 22 vi A-și pierde mințile. 23 vra (Construit cu pp în, întru, la sau cu o propoziție introdusă prin unde) A se introduce într-un mediu străin. 24 vr A se vârî unde nu este chemat, unde nu este potrivit, unde n-are dreptul să participe. 25 vr A-și face de lucru, intervenind nechemat. 26 vr (Pfm; îe) Se ~ că ca cimbrul Se amestecă în toate. 27 va A interveni. 28 vr (Îe) A nu se ~ A fi hotărât să nu ia parte la ceva. 29 vr (Îae) A sta de (sau la) o parte fără să intervină sau să participe. 30 vt (Înv; fig) A defăima. 31 vt A cleveti, făcând intrigi împotriva cuiva. 32 vt (Construit, adesea, cu pp. cu d. lichide, cereale etc. de același fel) A omogeniza prin agitare.

meastic s vz mestecă¹

mesteacă² sm vz mestecă¹

mesteca¹ vt [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (pop) ~tica / Pzi: mestec / E: ml masticare] 1 (Fșa) A sfărâmă un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură, spre a-l înghiți. 2 (Pop; îe) Mestică cât poți înghiți Nu fi lacom. 3 A învârti ceva cu limba în gură. 4 (Fig; îe) A ~ în sine A pune la cale Si: a plănui, a pregăti.

mesteca² sf vz amesteca

mestecă¹ sf [At: PAMFILIE, I. C. 250 / V: meastic s, ~teacă, mes~, ~tică, (reg) ~tec s / E: ngr μαστίϰη , pad mesteca¹] 1 (Pop) Rășină de brad netopită sau fiartă, galbenă ca ceara și dulce, care se mestecă în gură sau se mănâncă. 2 (Reg) Pastă făcută din chițion.

mestecă² sf [At: SANDU-ALDEA, U. P. 163 / V: mestec s (A și: mestec) / Pl: ~eci / E: mesteca¹] (Bot; reg) Răsfug (Chondrilla juncea).

mestica v vz mesteca¹

mestică v vz mestecă¹

meștecă sf vz mestecă¹

AMESTECA (-ec) I. vb. tr. 1 A pune două, ori mai multe lucruri la un loc pentru a schimba însușirile lor sau a scoate ceva nou din ele: a amestecat vin cu rachiu ¶ 2 A pune ceva într’un lichid și a-l mișca ușor ca să se topească: amestecă mai bine zahărul în apă ¶ 3 A face pe cineva să ia parte la ceva ce nu e potrivit cu firea, cu demnitatea lui: l-a amestecat și pe el în această afacere necinstită ¶ 4 A pune lucruri de același fel în alt șir, a schimba felul cum sînt așezate: ia lopata și amestecă puțin nisipul ¶ 5 ~ cu pămîntul, a face una cu pămîntul: curțile Domnului Gheorghe Ștefan... au bătut vijeliile vremii și le-au amestecat cu pămîntul (VLAH.) ¶ 6 A încurca; proverb: ~ vorba ca făcălețul mămăliga (ZNN.), a bîlbîi, a vorbi fără șir ¶ 7 ‡A vorbi de rău pe cineva, a intriga contra lui, a-l denunța: s’au făgăduit că nu-l va amesteca la Poartă pre Dimitrașco-Vodă (NEC.). II. vb. refl. 1 A se schimba firea unui lucru prin contopirea de elemente deosebite: nu este rasă, nu este popor, care să nu se amestece cu altele ¶ 2 A lua parte Ia ceva, mai ales fără nici un rost, fără a fi chemat: la început eu nu mă prea amestecam, le lăsam pe ele să aleagă și să hotărască (VLAH.); nu mă bag, nu mă amestec (ISP.); proverb: se amestecă unde nu-i fierbe oala; proverb: se amestecă ca mărarul (sau ca pătrunjelul, cimbrul) în bucate; proverb: cine se amestecă în tărîțe, îl mănîncă porcii ¶ 3 A se pierde, a dispărea printre alții: s’a amestecat în mulțime ¶ 4 ‡A avea legături cu cineva, a veni în atingere cu cineva: cu prieten mînios nu te amesteca (BIBL.) ¶ 5 ‡A avea pretenții la ceva: să fie și de la noi slugilor noastre acela sat dereaptă ocină și alt nime să nu să ameastece (HASD.) ¶ 6 ‡A-și pierde mintea: la grijă era și toată tabăra leșească, așa se amestecasă de rău Leașii (M.-COST.) (👉 MESTECA¹) [lat. *ammĭxtĭcare < mixtus].<br />

AMESTECAT I. adj. 1 p. AMESTECA ¶¶ contr. NEAMESTECAT ¶ 2 De tot felul: lume ~ă ¶ 3 ‡Nehotărît încurcat, confuz: și așa au stătut lucrurile ~e doi ani (NEC.) ¶ 4 ‡Nehotărnicit: fiind moșiia Ulmuleților ~ă și nehotărîtă de cătră alte siliști ale lor (HASD.). II. sbst. Faptul de a (se) amesteca.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. A pune la un loc, a uni două sau mai multe elemente diferite; a face un amestec. A amesteca varul cu nisip. A amesteca vinul cu apă. ▭ [Flacăra] clipește-abia, din cînd în cînd, Cu stingerea-n bătaie. Lumini cu umbre-amestecînd Prin colțuri de odaie. COȘBUC, P. I 191. De bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. În lupta și trînta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele se spărseseră și vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Refl. În chimir se amestecau, pe Ungă baierele pungii, lanțugul briceagului... și țarțamurile scăpărătorilor. SADOVEANU, N. F. 12. Ceaiul... luă o vopsea purpurie, amestecîndu-se cu rumul. NEGRUZZI, S. I 74. ♦ A introduce, a adăuga ceva într-un lichid. În paharul ce dete lui Făt-Frumos amestecă, fără să știe el, niște buruieni adormitoare. ISPIRESCU, L. 106. ♦ (Elementele puse împreună sînt de același fel) A schimba ordinea, poziția reciprocă; a încurca. Ia seama să nu amesteci fișele, căci sînt bine clasate, Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară – Ninsoare, fulger, gheață, vînt arzător de vară. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Cu privire la noțiuni, imagini etc.) A încurca, a nu mai putea deosebi unele de altele. Așa își aducea acum aminte, Amestecînd imagini vii cu vise Și ce-i acum, cu ce-a fost înainte. D. BOTEZ, în POEZ. N. 78. 2. Refl. (Despre ființe sau despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. S-au amestecat oile cu caprele, Cele două gloate împînziră cîmpul, se amestecară. DUMITRIU, B. F. 113. Amîndouă cetele amestecîndu-se, au pornit împreună. CARAGIALE, O. III 99. ♦ A intra, a pătrunde undeva, a dispărea, a se pierde într-o mulțime. Plecă de lîngă el, grăbit, se amestecă în gloată. DUMITRIU, B. F. 66. [Graurii] trec răpede ca un nor negru îndesat, se amestecă printre porumbei și printre ciori. ODOBESCU, S. III 31. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști și să trag cu urechea, doar oi descoperi ceva. ALECSANDRI, T. I 76. Să nu te duci astăzi la dînsul la masă [ziseră Spancioc și Stroici]... și se amestecară în norod. NEGRUZZI, S. I 150. Porumbielul... îmi sălta... Sus, mai sus Că se urca, Cu norii S-amesteca. TEODORESCU, P. P. 39. 3. Refl. (Despre oameni; întrebuințat absolut sau cu determinări introduse prin prep. «în») A interveni (de obicei nechemat) într-o acțiune străină, într-o discuție; a se băga, a se vîrî. Ce te privește pe dumneata? Cu ce drept te amesteci? DUMITRIU, B. F. 45. Ba s-avem iertare... s-a amestecat uncheșul Haralambie. SADOVEANU, N. F. 16. Chiar așa e, cucoane – se amestecă iar Buruiană. REBREANU, R. I 89. Te poftesc să nu te amesteci în conversația noastră. ALECSANDRI, T. 766. ◊ Expr. A se amesteca unde nu-i fierbe oala = a se vîrî unde nu este chemat, unde n-are ce căuta. N-are să s-amestece... unde nu-i fierbe oala. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ Tranz. E comic jupîn Dumitrache, dar e și odios, pentru că amestecă pe Chiriac... în gelozia sa. IBRĂILEANU, S. 45. ♦ A se interesa de ceva, a participa cu interes la ceva. Un director de fabrică trebuie să se amestece în toate problemele întreprinderii.

MESTECA, mestec, vb. I. Tranz. 1. A agita o substanță (de obicei într-un lichid) pentru a obține o pastă omogenă. V. amesteca. Vorbisem cu el sora, îmi mestecase voinicește mămăliga... și peste noapte boala a cuprins cu ghearele-i de fier. SADOVEANU, O. VIII 31. Chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. ♦ A face să se dizolve, să se amestece o substanță învîrtind lichidul pentru a obține o soluție uniformă. Ți-a mestecat ea zahărul cu lingurița și te-a îmbiat. PAS, Z. I 69. 2. A amesteca. D. Cristodor... mestecă cîteva cărți [de joc]. DELAVRANCEA, S. 124. Cînd bătea vîntul turbat, Cu zăpadă mestecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 511. ◊ Fig. O eroi!... vă citează toți nerozii Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. EMINESCU, O. I 149. (Refl.) Sus, mai sus că s-or urca, Cu norii s-or mesteca. TEODORESCU, P. P. 39.

MESTECA¹, mestec, vb. I. Tranz. 1. A fărîma, a măcina cu dinții alimentele solide și a le amesteca cu salivă pentru a fi mai ușor de înghițit și digerat. Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. ♦ A mînca. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. 2. (Cu privire la alte obiecte) A învîrti, a frămînta în gură, a întoarce cu limba. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ♦ Fig. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. 3. Fig. A pune la cale, a plănui. Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233.

MESTECĂ s. f. (Și în forma mestec) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpini lungi și flori galbene, care crește în locuri pietroase; tulpina ei secretă un latex care la aer se întărește și se întrebuințează ca gumă de mestecat; răsfug (Condrillo juncea). Tufe de mestecă se deslușeau prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 163. Foaie verde de mestec, Gheorghieș fecior de grec. ȘEZ. III 58. – Variantă: mestec s. m.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni formînd un amestec. ♦ Tranz. A schimba ordinea; a încurca. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. ♦ A se pierde, a dispărea undeva. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști (ALECSANDRI). 3. Refl. A interveni (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc.; p. ext. a se interesa de ceva. ◊ Expr. A se amesteca (sau a umbla) unde nu-i fierbe oala = a se vîrî unde nu este chemat, unde nu are ce căuta. – Lat. *ammixticare.

A SE AMESTECA mă amestec intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuție. ~ în joacă. /<lat. ammixticare

A AMESTECA amestec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conștient (într-o chestiune sau într-o situație nedorită); a implica. /<lat. ammixticare

A MESTECA mestec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinții (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghițirea și digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mișca (cu o lingură) pentru a obține o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acțiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a țese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

amestecà v. 1. a pune laolaltă, a împreuna: a amesteca vin cu apă; 2. a pune în mișcare: a amesteca cu lingura, cu degetul; 3. a încurca: le amestecă toate; 4. a lua parte la ceva: nu mă bag, nu mă amestec. [Și mestecà = *MIXTICARE, din MIXTUS, amestecat].

mestecà v. V. amesteca.

mestecà v. a sfărâma cu dinții: a mesteca pâine. [Lat. MASTICARE].

2) améstec, a -á v. tr. (d. a 4 și mestec 1). Combin, pun la un loc: a amesteca vinu cu apă. Mișc, mestec: a amesteca cu lingura. Încurc: a amesteca lucrurile. Implic: l-a amestecat și pe el în afacere. V. refl. Mă bag, intru: cine se amestecă în tărîță, îl mănîncă porciĭ (Prov.).

méstecă (vest) saŭ -ícă (est) f., pl. ĭ (d. mestec 3). O buruĭană cu florĭ albastre și care servește la legat snopiĭ. Cînd o frîngĭ dă un fel de lapte care se încheagă și pe care copiiĭ il mestecă’n gură.

mestec v. mestecă

mestec v. mestecă

amesteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amestec, 2 sg. amesteci, 3 amestecă; conj. prez. 1 sg. să amestec, 3 să amestece

mesteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mestec, 2 sg. mesteci, 3 mestecă; conj. prez. 1 sg. să mestec, 3 să mestece corectat(ă)

!mestecă (boală; plantă; rășină) (reg.) s. f., g.-d. art. mestecii, pl. mesteci

amesteca (a ~) vb., ind. prez. 3 amestecă

mesteca (a ~) vb., ind. prez. 3 mestecă

mestecă/mestec (reg.) s. f. / s. m., pl. mesteci

amesteca vb., ind. prez. 1 sg. amestec, 3 sg. și pl. amestecă

mesteca vb., ind. prez. 1 sg. mestec, 3 sg. și pl. mestecă

mestecă s. f. /mestec s. m., pl. mesteci

mesteca

amesteca (amestec, amestecat), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s. n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care servește la a mesteca substanțe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s. f. (amestec, încurcătură); amestecuș, s. n. (amestec). Cf. mesteca.

mesteca (mestec, at), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Pușcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s. n. (bătător, mai); mestec, s. n. (înv., amestec); mestecătură, s. f. (amestec, dezordine); mestecuș, s. n. (bătător; băț pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s. n. (Trans., făcăleț; Arg., gură, plisc).

mesteca (mestec, mestecat), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).

a se amesteca / a se băga acolo unde nu-i fierbe oala expr. (pop.) a interveni nepoftit în discuție sau în soluționarea unei chestiuni

AMESTECA vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv. și Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)

MESTECĂ s. v. răsfug.

AMESTECA vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv., Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. a mesteca, (pop.) a dumica. (~ gumă de mestecat.) 4. a se corci, a se încrucișa. (Două specii de plante se pot ~.) 5. a (se) încîlci, a (se) încurca, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Lucrurile se ~.) 6. a se băga, a interveni, a se vîrî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ guma de mestecat.)

mestecă s. v. RĂSFUG.

AMESTECA vb. (Mold.) A defăima, a ponegri, a cleveti; a umbla cu intrigi. Un om rău... pre toți cu răutatea lui ameastecă și-i tulbură. CANTEMIR, IST. Atuncea, la întorsul vezirului, au început unii din boieri a amesteca și a pîrî pe Antonie-Vodă. PSEUDO-COSȚIN, 30^r. Are pizmă pe mine... și îmi amestecă feciorul. NECULCE; cf. PSEUDO- COSTIN, 28^r; PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie: lat. *ammixticare. Cf. balamuți, blojori, mozaviri, pohlibui.

mestecă¹, s.f. (pop.) 1. rășină de brad, galbenă și dulce, care se mestecă sau se mănâncă. 2. pastă de chițion.

mestecă², mesteci, s.f. (reg.) 1. boală contagioasă a oilor și caprelor, care le oprește secreția laptelui; răsfugă. 2. boală contagioasă la om și animale; răsfugă, dalac, bubă-neagră, cărbune, antrax. 3. plantă erbacee cu flori galbene folosită ca medicament împotriva bolilor amintite; răsfug.

MÉSTEC¹ s. n. (Rar) Mestecat¹. V. m e s t e c a r e¹. Obosea pînă să-nghită Și des din mestec se oprea. ap. TDRG. - Derivat regresiv de la mesteca¹.

MESTEC³ subst. v. mestecă¹.

MÉSTEC⁴ subst. v. mestecă².

MEASTIC subst. v. mestecă¹.

MESTEACĂ² s. m. v. mestecă¹.

MESTECA¹ vb. I. Tranz. 1. A sfărîma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (spre a-l înghiți). Și rădăcinile lemnelor mesteca, de foame mare. BIBLIA (1 688), ap. TDRG, cf. LB. Mestecând odinioară Nastratin Hogea mastic. PANN, H. 7/2. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329, cf. DELAVRANCEA, S. 51. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră mesteca în silă un corn. C. PETRESCU, S. 150, cf. BACOVIA, O. 238. Mestecă un dumicat de pîine în gură. STANCU, R. A. III, 234. Frig hartanuri de carne. . . , mestecă pîne, albă ca pînzele cucoanei Lupului. CAMILAR, N. I, 312. ◊ Dă-mi, Doamne, o pară în gură; daca mi-o dai, mi-o și mestecă, se zice despre un om leneș. Cf. ZANNE, P. VI, 548. (F i g.) Batoza duduie la arie. . . cînd are de mestecat snopi plini. CAMILAR N I 312. ◊ Absol. Începu să mestece grăbit și prost, căci nu avea decît vreo două-trei măsele. CAMIL PETRESCU, O. III, 240. Și a mînca încâ-i greu, că, dacă nu-i mesteca, te frigi, se spune despre un om leneș. Cf. ȘEZ. I, 219. Mestică cît poți înghiți (= nu fi lacom). Cf. ZANNE, P. III, 662, 583, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ A învîrti ceva (cu limba) în gură. Calul lui Ștefâniță Vodă. . . mestecă spuma amestecată cu sînge. GHEREA, ST. CR. III, 359. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, B. 101. ◊ F i g. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. Mi-am culcat capul pe lutul străbun Alăturea cu alții Ce mestecă prin somn cuvinte fără sens. BENIUC, V. 27. 2. F i g. A pune la cale; a pregăti, a plănui. Diaconescu zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă-n sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II, 57. - Prez. ind.: méstec. – Și: (popular) mesticá vb. I. – Lat. masticare.

MESTECA² vb. I v. amesteca.

MESTECĂ¹ s. f. (Popular) Rășină de brad netopită (com. din BISTRIȚA) sau fiartă (GR. S. VI 240), galbenă ca ceara și dulce (PAMFILE I. C. 250, ȘEZ. III, 70), care se mestecă în gură (ARH. FOLK. V, 118, LEXIC REG. 82) sau se mănîncă (PĂCALĂ, M. R. 116). Lucruri de ale gurii: măsline, stafide, nâut. . . , curmale, candel și mestică pentru copii. CONV. LIT. XLIV, 658. Mesteaca . . . se mestecă în gură de unii din muntenii Moldovei de sus. PAMFILE, I. C .250. Copiii mai nerăbdători alergau înaintea taților lor ca să le dea „mestecă”. DRAGOMiR, O. M. 29. ♦ (Regional) „Pastă făcută din buruiana chition” (Unirea-Călărași). H VII 480. - Și: méstică s. f., (regional) méstec (com. din BISTRIȚA) subst., mesteácă, méștecă (PĂCALĂ, M. R. 116, GR. S. VI, 240) s. f., meástic (BUL. FIL. V, 168) subst. – Din gr. μαστίχη, Prin apropiere de mesteca¹.

MÉSTECĂ² s. f. (Bot.; regional) Răsfug (Chondrilla juncea). Tufe de mestecă se deslușeau prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 163, cf. PANȚU, PL., H II 79. Foaie verde de mestec, Gheorghieș, fecior de grec, A avut case pe temelii Ș-o rămas în sărăcii. ȘEZ. III, 58, cf. PAMFILE, A. R. 72. - Pl.: mesteci. – Și: méstec (accentuat, din necesități prosodice, și: mestéc) subst. – De la mesteca¹. Cf. SCRIBAN, D.

MESTICÁ vb. I v. mesteca¹.

MÉSTICĂ s. f. v. mestecă¹.

MEȘTECĂ s. f. v. mestecă.